Am fost la premiera filmului Nasty.
1. E simplu să spui că Ilie Năstase a fost un poet. A fost un dramaturg al tenisului. Cu două premiere la fiecare meci. Una pentru calificarea în turul următor și a doua pentru public. Caietul program al spectacolului a rezistat întotdeauna mai mult decât cifrele seci ale seturilor. Un set de tenis are maximum 13 game-uri (7-6). Năstase avea câte 130 de soluții pentru fiecare minge și o alegea mereu pe cea care putea fi ecranizată și după o jumătate de secol.
2. Ar fi bine să vadă filmul toți sclavii banalității, care l-au înjurat pe Ilie Năstase și au apărat sminteala globalistă, adică libertatea de a stabili interdicții. Aceiași invidioși mărunți le-au fost chibiți polițiștilor de la rutieră sau milițienilor de opinie din presă. Cu mențiunea că printre polițiștii de la rutieră se găsesc și oameni cumsecade. Asemenea lui Brâncuși, Năstase a devenit mare în Franța și monedă planetară în America. Doar un geniu care își iubește țara necondiționat se putea întoarce să trăiască la București. Și Bucureștiul, care și azi e doldora de gnomi meschini și intransigenți, l-a votat pe Ciorbea. În 1996. Împotriva lui Ilie. Care e singura țară din lume în care a fost înjurat Ilie Năstase à la longue? România, normal.
3. „Geniu” e un cuvânt casabil și eu evit superlativele când scriu despre sportivi. Ilie Năstase este un geniu pentru că nu l-a interesat niciodată care e granița dintre „asta se poate” și „asta nu se poate”.
4. Îl felicit pe regizorul Tudor Giurgiu. Apreciez munca lui în primul rând pentru că regizorii vor, chiar și în filmele documentare, să arate ce deștepți sunt ei. Tudor Giurgiu a făcut o muncă de mare generozitate, lăsându-se pe el deoparte pentru a restaura statuia unui geniu. Mi-a plăcut gestul lui Năstase, când a urcat pe scenă, după proiecție. Ilie a dat mâna cu cei 30-40 de oameni care apar pe generic. Ilie știe să fie recunoscător. România, nu! Încă o dată, bravo, Tudor Giurgiu! Dar să știi că acest act cultural și de recuperare ți-ar fi ieșit (cel puțin) la fel de bine dacă nu apărea pe ecran C.T. Popescu, acest Roland Gargarros care a luat din tenis doar zgura și o scuipă pe obrazul societății românești.
5. Pe Năstase l-am prins jucând când îl cotropea asfințitul performanței. M-a impresionat faptul că au vorbit despre el Borg și McEnroe, cei mai buni din lume când eram eu mic. Adică Perfectul (Borg). Și Rebelul (McEnroe), acel rebel care avea, însă, o cauză. Ilie Năstase a fost mai mult ca perfectul, sfidând orice gramatică a mingii, și rebelul care a transferat freamătul bulevardului la masa șefilor de stat onorați că dau mâna cu el.
6. Ilie Năstase – adică talentul nu poate fi decât nativ. Cine muncește obține din placaj o mobilă onorabilă. Dacă talentul s-ar construi, ambițioșii fără talent ar scoate trufe din placaj. Parchetul nu înfrunzește și nici din fes nu faci aureolă. Niciodată nu e prea târziu să-ți mulțumim, Ilie Năstase!