Cauta

Henri Coandă. Cu Henri pronunțat „Henry”, în engleză

Există români jenibili care, atunci când întâlnesc un străin, se laudă cu invențiile făcute de Henri Coandă, Traian Vuia, Paulescu și mai spuneți dumneavoastră vreo două nume. Ăștia sunt românii tradiționaliști.

Românii emancipați au aceeași gândire de trib. Se mândresc cu pronunția lor în engleză sau în franceză, de parcă ar vorbi arabă, chineză sau polonă. Cei mai mulți au avut șansa să-și exerseze engleza și franceza (de televizor și de magazin) și în Occident. Dar 90% dintre cosmopoliții ăștia, când pleacă de pe Aeroportul Otopeni, pronunță Henri Coandă în engleză – Henri ca pe Henry – fără să știe că mama lui Coandă era franțuzoaică. Iar Coandă a fost coleg de liceu cu Mateiu Caragiale și jucau împreună oină, impusă de Spiru Haret ca disciplină școlară. În ultimii ani ai vieții, Coandă a trăit la București, într-un palat de pe Bulevardul Lascăr Catargiu (Ana Ipătescu, pe atunci).

Să-mi arătați și mie un italian sau un neamț care râde tot de un italian sau de un neamț pentru că vorbește stricat engleză sau franceză. Astea sunt superficialități de complexați. De trib, repet, de trib! Un om cu adevărat deștept se îmbogățește într-o limba străină. Aici chiar avem de învățat de la francezi. Degeaba a fost considerat Emil Cioran cel mai mare stilist al limbii franceze, în secolul XX. A murit fără avere. El a rafinat limba franceză, iar Cloclotilde Armand se ceartă cu gunoiul în limba română.

Aici apare altă ciudățenie. În campaniile electorale, ni s-a spus că USR e singura formațiune imposibil de asociat cu mizerabila combinăgeală băștinașă. Păi, ce facem, tinerilor frumoși și liberi? Zici USR – zici anticorupție! USR = onestitate! V-ați mâncat și brandul, corporatiștilor! Tot de la voi am învățat că de la un pesedist nu poți să ai asemenea pretenții. După ce a luat pomană electorală de la echipa lui Dragnea, niciun țăran sau niciun pensionar n-a zis „punga asta cu ulei și carne de pui expirată am primit-o de la un om cinstit!”.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version