Cauta

Fug câinii cu stridii în coadă

Totul e caricatural în lumea asta nouă. Am câteva exemple.

1. Miliardarii ăia de pe Titan n-au lăsat nimic pe fundul oceanului. În urmă cu mai mult de 100 de ani, bogații de pe Titanic aveau în cambuză 130 de kilograme de icre de morun. Nu mai amintesc de strânsura din cabine – tablouri, bijuterii.

2. În cluburile de pe Litoral sau din București trebuie să te duci cel mult o dată pe an și să stai maximum o oră. E deja obositor să-i vezi pe băieții care se chinuiesc să pară bogați. Și se validează pupându-se toți între ei. Dacă te pupi doar cu 50 de cunoscuți de când vii până pleci, te califici la categoria mijlocie-mică. Un bogat fake respectat de toată lumea se pupă cu 50 de colegi până ajunge la masă. Stăm foarte prost la ingeniozitate. Mi-a povestit un prieten că a fost, prin 2010, într-un restaurant din Odessa. Oligarhul de la altă masă se dădea om fin, asculta de la Mozart în sus. Și i s-a făcut cald, a ieșit pe terasă. Iar ospătarii au scos pianul în stradă și au blocat circulația. Așa arată opulența și manelismul de anvergură: fug câinii cu stridiile în coadă, oprești la semafor și, în loc de ștergătorii de parbrize, îți apar la geam absolvenții de Conservator cu icrele negre pe pian.

 3. După ce că nu suntem capabili să inventăm, nici să ne adaptăm nu putem. Muzica tehno sau house sau cum s-o chema nu se aude doar pe terasele din nordul Mamaiei. E și la unele plaje unde vin bunicii cu nepoții. Genul ăsta bubuie în România de la sfârșitul secolului trecut, iar tatuații ăia ramoliți, care zgârie CD-uri și se dau artiști, îl concurează, la capitolul longevitate, pe Gică Petrescu.

4. Când un ministru sau un șef dintr-o structură de Stat cade, imediat e vândut de subordonați. Îl trădează jumătate sau chiar trei sferturi dintre cei care întrebau „cum îi place bossului cafeaua, ca să știu cum i-o fac?” Știți cine sunt primii trădători? Copiii de pesediști, de peneliști și de alți securiști. Părinții lor și-au folosit pilele „pe vechi” ca să-i angajeze, iar ei s-au dat cu trotinetiștii. Aceasta este adevărata Generație de Aur a Securității.

5. Nu mai e nici Diaspora ce a fost. „Noi aducem bani în țară”. Mă rog. Poate că aduceți, dar mai puțini decât patrioatele de pe Only Fans. Trebuie insistat aici: toți banii produși de fete vin din străinătate, pentru că românul nu plătește să se masturbeze.

Ultimele stiri

  • Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor
  • De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ
  • Misterul piramidelor egiptene, desluşit! Cum au fost construite mai ușor în urmă cu 4.700 ani (VIDEO)
  • Mugur Isărescu trage semnalul de alarmă: „Când datoria depășește 50%, trebuie luate măsuri”. Urmează îngheţarea pensiilor şi a salariilor?
  • S-au scos „armele” în campania electorală din SUA. Donald Trump şi Joe Biden s-au atacat de la distanţă
  • Românii care aproape că se aleg cu dublarea pensiei. Noua Lege a Pensiilor 2024 îi favorizează
  • Rusia a atacat Kievul cu drone! Moscova acuză că şi Ucraina lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane
  • Horoscop – duminică, 19 mai 2024. Nativii care trebuie să aibă grijă la cheltuieli!
  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Exit mobile version