E de sezon, e ca o bere care-i poarta numele, e mai citat (in loc sa fie mai citit) in iulie si august decat in ianuarie si in februarie. E Caragiale de zapuseala. Urmariti facebook si chiar televiziile. Berea, caldura mare (din Bucuresti) si racoarea (de la Sinaia), in fine, nu insist, toate abtibildurile. Omul are loc in Pantheonul stricatilor geniali, dar noi l-am facut autocolant, flyer (ca pe un fraier!). In felul asta ne scoatem la produs lenea si lipsa de inspiratie. Ma autoinclud, stati linistiti!
Toata vara vom vorbi, vom vorbi si vom tot vorbi, ca intotdeauna cand ne pica intre labe, despre „actualitatea lui nenea Iancu”. Ne tutuim cu el peste veac, il luam cu nenea Iancu. De aici pana la bre cat mai e? Un fleac, „nea Iancu” sau „bai Luca”. Sa-l dam la export n-am reusit. Cunoasteti maneaua: cu Eminescu am ratat fiindca nu i-am putut transpune muzicalitatea in alta limba, iar Caragiale, desi nu lucra cu inefabilul, a fost sabotat de particularitatile poporului roman, imposibil de povestit, de inteles, de transferat in alte spatii culturale.
Iar il schimonosim pe Caragiale, evocandu-l franjurat, abuzand de replici din piese si schite, ce se potrivesc si la 100 si ceva de ani de la moartea lui. Diferenta e ca demagogii, musteriii, mironositele, chelnerii si functionarii lui Caragiale erau facuti dintr-o carne mai proaspata, mai sanatoasa decat propagandistii, securistii, tefelistii, pesedistii, curvele, ziaricii si imbogatitii dietetici de azi. Catavencu si Venturiano aveau maduva, sare, miros. Tot balanganim intrebarea „ce-ar fi scris Caragiale acum?”. Se descurca el. Mi-e teama ca mai greu. Ar fi digerat si ciorba asta de suruburi, fiarta pe plita internetului si dreasa cu turturi de gheata.
Ca le convine sau nu criticilor, Caragiale a avut si urmasi. Nu ma refer la Mateiu. Ion Baiesu, de pilda, a fost un Caragiale al lumii comuniste, fiindca pe ferestrele acelei societati rau intocmite se mai zarea cate o masa de carciuma unde gestionarul hotoman si militianul stateau la un chef de vorbe. Erau niste ticalosi de omenie, cu fraze si caterinca la purtator. Azi, nu mai e nevoie sa cauti ferestre, ca nu mai sunt nici ziduri. Putem admira, in deplina libertate, miliardarii monosilabici.