Populistii si dinozaurii care se spetesc sa repatrieze osemintele lui Brancusi, fara sa-si dea seama ca sculptorul serveste mai bine Romania din Montparnasse decat o fac ei de la Bucuresti, ar trebui sa citeasca randurile de mai jos. Apartin Marinei Dumitrescu si au fost publicate in revista „22”. Din motive de Andreea Pora, nu citesc „22”.
Noroc ca articolul a fost reprodus in „Romania Literara”. Am preluat de acolo. „Parisul, cu cimitirele sale renumite, este un spatiu emblematic unde isi au salasul ramasitele pamantesti ale multor alogeni, personalitati de mare notorietate, de la Chopin, la Jim Morrison, de la Heinrich Heine, Samuel Beckett si Nijinsky la Maria Callas, Oscar Wilde si Isadora Duncan, iar tarile de origine nu fac zgomotoase demersuri pentru repatrierea osemintelor. Brancusi nu beneficiaza inca in Romania de un muzeu in adevaratul sens al cuvantului, care sa faca accesibile in mod coerent, unui public cat mai larg, operele (oricum putine!) aflate inca in tara si unde, eventual, periodic sa fie aduse si cele de pe alte meleaguri. In Capitala, Brancusi ar trebui sa dea numele unui asezamant al artei moderne, iar la Hobita unui memorial activ”. Mai adaug ceva. In urma cu o luna, am cumparat dintr-un anticariat cartea lui Petre Pandrea „Brancusi, Amintiri si exegeze”, publicata in 1967, la „Meridiane”. Va propun un fragment de poveste veche (intitulata „Brancusi si edilii gorjeni”) in care veti recunoaste politicienii prezentului. „Edilii erau obisnuiti in estetica lor plastica nefericita cu busturi de bronz (unde sa se vada limpede cravata) sau cu monumentale statui de marmura alba de oratori in picioare (unde sa se vada redingota si botinele). Soldatii eroi trebuiau sa poarte pusti Mannlicher si sa se vada moletierele. Pusca sa nu fie pe umar, ci in mana, cu baioneta scoasa, spre inamic, ca la Marasesti. Se acceptau trepiede de marmura rosiatica sau alba cu un vultur cocotat, din bronz. Vulturul aducea de departe sau de aproape cu ciorile. Ansamblul arhitectonic schitat de Brancusi la Targu Jiu nu le-a placut. Ar fi vrut o poarta gigantica. Columna Infinitului li se parea baroca si derizorie. Masa cinei nuptiale, zisa a tacerii, nu avea dimensiuni grandioase. Edilii ar fi dorit scaune cu speteze inalte daltuite in marmura si o masa florentina, Biedermayer. Spre marea iritare a lui Brancusi, oficialitatile cu conceptii utilitariste au spart cu topoatele scaunele in forma de cerc din zavoiul de la Targu Jiu”.