AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisBolojan ne va surprinde când va scădea ceva în favoarea românilor

Bolojan ne va surprinde când va scădea ceva în favoarea românilor

   1. Se zice că Zelenski ar fi dispus să cedeze teritorii pentru a obține pacea. Mi-e greu să cred. Dacă Zelenski a spus asta presupun că deja s-a răzgândit. Europa s-a învățat să trăiască din șocuri succesive și nu i s-a oferit deocamdată unul nou ca să se termine prima serie din trilogia Ucraina. Urmează reconstrucția Ucrainei pe banii UE și – asta-i deja teoria conspirației, eu nu o iau în seamă – Ucraina, Stat american în Europa. Dar dacă Zelenski vrea cu adevărat pacea, pe Oana Țoiu a întrebat-o? El crede că-i de capul lui? Chiar așa? Domnu’ Zelenski, nu te blegi, că-i dezamăgești pe useriști!

    2. Useriștilor, ce-i chestia asta ”soft”? Întâi pandemie și pe urmă război. Ca să ne rezolvați mai repede, băgați două șocuri concomitent! De fapt, trei, că deja sunteți la guvernare.

   3. Vizita președintelui Nicușor Dan în republica Moldova a fost un succes. ”Am îmbunătățit timpii de trecere în vamă.” E perfect. Dar pentru cine i-a îmbunătățit? Pentru moldoveni și români, normal. Fiindcă românii și moldovenii îi făceau să aștepte pe unii care se grăbesc cu tirurile.

   4. Bolojan a zis că ”impozitele pe proprietăți pot crește și cu 70%.” Asta nu mai e o știre. Bolojan ne va surprinde când va scădea ceva în favoarea românilor. Unii proprietari au datorii bancare. Și fiindcă proprietatea e o rușine și o dovadă de necinste în ochii guvernului neomarxist condus de Bolojan, Statul userist și-a propus să-i împovăreze pe cetățeni mai rău decât băncile. Proprietarilor le mărim impozitul, dar băncilor nu le tăiem din comisioane. Mi se pare corect. Aproape de fiecare dată când le deschizi, aplicațiile dedicate conturilor bancare te anunță că te-au mai pedepsit cu ceva.

    5. La fel s-a purtat Bolojan cu profesorii. În șase cuvinte, ”mai multă muncă pentru aceiași bani.” Bolojan a venit de la Oradea ca să ne arate că nu poate și să ne certe pe noi fiindcă e el incapabil. Nu e nici măcar original în incompetența lui tutelară. Petre Roman a zis, în 1990, că ”industria românească e un morman de fiare vechi”, iar useriștii au vrut să dărâme biserici, să distrugă sistemul sanitar și să vândă metroul pentru că ei nu pot construi nici măcar un coteț.

    6. Domnule Nicușor Dan, dumneavoastră n-ați fost ales! V-a fost ales, în turul doi, un contracandidat indezirabil pentru partidele ”pro-europene” (câtă ipocrizie e sub eticheta asta!), U.E. și oamenii care nu suportă să audă enormități despre mure, leacuri băbești și Decebal. Acum ce faceți, domnule președinte? Ați luat (cum ați luat) 52% ca să-i favorizați pe useriști – maximum 8%, azi – și să-i nenorociți pe 92%?

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.345 afisari

2 COMENTARII

  1. 1. Ultima oara a zis că nu cedează nimic! Da, da,… Ucraina se va alătura Rusiei, că nu are altă alternativă.
    2. Vine o altă plandemie.
    3. Se ştie că Nimicuşorel urăşte românii. Cică nici Simion nu-i prea iubeşte, care are aceleaşi asptecte astrologie negative ca şi fostul său rival prezidenţial.
    4. Asta deja o ştim de la Sf. Arsenie Boca… Din cauza ăstora ruşii vor fi primiţi la Bucureşti ca nişte eliberatori.
    5. Cum nu pot construi nimic? Păi ce, Statul Global Digital Antihristic e puţin lucru?
    6. Niici mie nu-mi place CG, dar asta nu înseamnă că trebuia să dau fuguţa să-l ştampilez pe geniul prostiei. Şi oricum Guru era util pentru a le trece românilor mahmureala pretins suveranistă. Săracii georgişti, ei nu înţeleg că idolul lor e adeptul grăbirii venirii Antihristului, deci al extincţiei acestei lumi.

  2. „Bolojan ne va surprinde când va scădea ceva în favoarea românilor”, un banc: Ion se duce la preot si il roaga sa ii dea o idee, cum sa faca mai.mult spatiu in casa, pentru ca are 2 camere si 7 copii.Preotul il intreaba daca are gaini.Da, are.Preotul ii spune sa le bage in casa.Bietul Ion se vaicareste, cum sa faca asta, va fi si mai mare necazul.L-a facut.Au urmat boii, cainii, caii…Ion e disperat.Nu mai are.loc.Apoi, preotul ii zice sa scoata caii…apoi cainii…apoi boii si gainile.Ion e fericit si ii multumeste preotului! In sfarsit, are spatiu in camera ca sa traiasca omeneste.Cam asa si Bolojan…dupa ce iti ia toate drepturile daca se poate si 70% din proprietatile tale si banii, iti va da vreo 20% inapoi.Si sa vezi ce fericit vei fi !: ) Votati alianta USR+UDMR si restul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger