Cauta

Teambuilding la Davos

De  53 de ani, ”elitele”, cum le place ziariștilor “periuță” să îi denumească pe bogații lumii, împreună cu “specialiștii” din forurile mondiale care se îndeletnicesc cu statistici și țignale despre bani virtuali și mai puțin reali, și șefii  de stat emanați de democrația tot mai “creativă” a lumii, fac câte un team building la Davos. După nopți fierbinți, vorba damelor de companie, mai găsesc soluții “creative” la problemele planetei. Teambuilding după toate regulile artei de păstorire spre muls, a turmei tot mai speriată de pandemii, războaie, foamete și sărăciei.

Dintre cei 2.700 de participanți care și-au cheltuit banii pe francul tot mai scump, dintre “elitele“ politice din UE au participat doar Olaf Scholz, cancelarul la mantinelă al Germaniei și produsul excepțional de management, tot german, președinta CE, inegalabila-creativa-managerul de succes, Ursula von der Leyen. Care s-au  întâlnit cu reprezentantul partenerului economic al Germaniei, vicele chinez Liu He. Nu prea a fost de bine, deoarece Scholz declară că trebuie pusă frână dependenței  economice a Germaniei de China, cu costuri usturătoare pentru nemți. Ca să ne fie bine trebuie întâi să ne fie rău, ne informează liderul fostei locomotive economice a UE. Sindicatele germane nu sunt de acord. “Cooperarea într-o lume fragmentată” spune elitistul Klaus Schwab, fondatorul afacerii de team-building, nu se poate face decât prin interacțiuni personale. Înțeleg că distanțarea socială a fost trecută pe linie moartă și Gates a stat acasă. Mai ușor cu pianul globalizării pe scările inflaționiste. Marii absenți sunt Joe Biden, președintele SUA care este prins în scandalul documentelor clasificate, răsfirate printre proprietățile sale. Și colac peste pupăză amenințarea intrării în incapacitate de plată a SUA de la atâtea ajutoare date luptei pentru democrație a modificat agenda lui Biden. Alt absent este Macron, președintele Franței confruntat cu masive proteste contra reformei vârstei  de pensionare. Ca să se revanșeze, ne anunță că va crește cu 30% până în 2030 bugetul apărării. De unde bani este altă discuție.

Ce a comunicat China la Davos? Că își propune creșterea numărului de membri ai clasei mijlocii până în 2035, de la 400 de milioane la 900 de milioane de cetățeni, în timp ce politicile economice din UE distrug clasa mijlocie. Motorul oricărei creșteri  economice sustenabile.

Prima reuniune la Davos a fost în perioada  marii crize economice postbelice din anii 70. Legată  tot de resurse energetice și accelerarea mașinii de tipărit dolari. Acum suntem cam în aceeași situație. Au rezultat ceva soluții după acest teambuilding?  La problema Ucrainei, ce luptă în numele nostru în războiul de salvare al democrației, soluția vorbitorilor este să crească ajutoarele financiare și de armament sofisticat și eventuale noi sancțiuni pentru Rusia. Asta în contextul în care, marele susținător, SUA, și-a atins plafonul de îndatorare, aproape 50% din șefii de companii prevăd o intrare în recesiune a economiei globale, economia UE este sub asediul inflației și tocmai ce a izbucnit scandalul cu deturnare de fonduri în administrația ucraineană. Problemă de olimpiadă pentru „elite”. Alt subiect: schimbările climatice. Cum nu se poate și cu sufletul în rai și dosul în iadul plăcerilor consumeriste  și aici soluțiile sunt doar țignale de adormit analfabeții funcțional. Mașini electrice și panouri solare chinezești, toate finanțate de statele UE responsabile cu mediul și iresponsabile cu cetățenii, care se presupune că vor finanța aceste strategii din taxe și impozite tot mai mari de la tot mai puțini. Dacă de frica Rusiei finanțăm Ucraina, de frica drobului de sare climatic finanțăm China. Concluzia teambuilding-ului: noi cu noi, voi cu noi. Puțin mai săraci, dar mai fericiți. Pentru că definiția fericirii voastre o formulează  „elitele”.

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version