Crizele de toate felurile, care ne dau zilele acesta știrile de breaking news, m-au făcut să reflectez la asemănările dintre deciziile artizanilor de fond ale acestora. Angela Merkel pentru Europa și Klaus Iohannis pentru România. Doamna de fier a Europei lipsește suspect din peisajul cotidian zguduit de imagini apocaliptice ale războiului din Ucraina după ce în 2008 la București s-a opus cu vehemență intrării Ucrainei în NATO. A dispărut după 16 ani ca o fantomă. Ni l-a lăsat pe Iohannis ca parte a moștenirii pentru încă 2 ani.
Muti nu are nici o intervenție din back stage în criza energetică din Europa pe care a declanșat-o (in)voluntar prin politicile de economie verde care au crescut dependența economică de Rusia. Înainte de a dispărea din peisaj a propulsat în fruntea UE pe fostul ministru al Apărării din Germania, cunoscută ca puternic opozant al participării cu 2% la înzestrarea armatei. Relația cu SUA în timpul administrației Trump s-a tensionat din acest motiv și din cauza presiunii pe acceptarea de către SUA a Nord Stream 2, care asigura gaz ieftin rusesc pentru motorul economic german într-o competiție neloială cu restul economiilor europene. Simultan îngenunchierea economiei UE a fost desăvârșită prin impunerea închiderii unităților de producție nucleară cu obiectiv strategic Franța și închiderea centralelor pe cărbune, subordonarea Poloniei. Ce moștenire a lăsat Angela Merkel după 16 ani de condus Europa cu mână de fier ? Dezbinare între punctele cardinale ale UE, sărăcirea populație prin inflație, o economie necompetitivă în relația cu China din cauza costurilor cu tranziția energia verde și dependența de Rusia. Cu spectrul unei crize alimentare și a refugiaților mai mare decât în 2015. Cu Balcanii dezbinați și în fierbere. Cu regimuri pro ruse și chineze în Serbia și Ungaria.
De ce seamănă România lui Iohannis cu Europa lui Merkel? După 6 ani de conducere în același stil teutonic, economia României gâfâie sub povara costurilor cu energia. Deși România are resurse naturale suficiente, liderii politici propulsați din back stage de mâna de fier a Președintelui au dus o politică de încetinire a investițiilor în exploatare. Sudul și Estul României au fost deconectate strategic de Transilvania, poarta spre Europa. Politicile duplicitare, legile șchioape ne-au redus în poziția de chibiți la Marea Neagră. Deși suntem mari exportatori de grâne, pâinea s-a scumpit. Irigațiile nu au găsit finanțare de la UE. Partidele, pepiniere, în democrație, de legiuitori responsabili, au fost căpușate de personaje cu CV uri nebuloase și doctorate pe hârtie reciclabilă. Aventurieri, băgători de seamă, guralivi berbanți și dudui cu ifose de mari doamne au fost înscăunați în centrele de putere.
Marionete ușor de mânuit cu sforile ce le leagă de dosarele din sertarele procurorilor. Țara este condusă oficial de o coaliție împotriva naturii, PSD-PNL-UDMR. Fiecare cu alta bază electorală. Peste 2 ani urmează alegeri de toate felurile, care ar trebui să aducă la putere niște decidenți responsabili cu susținere electorală unitară. Acești lideri ar trebui să crească în timp. Într-un partid puternic cu un șef puternic, legitimat de o majoritate a cetățenilor. Are PSD un astfel de lider? Domnul Ciolacu, președintele PSD, nu are nici anvergura nici dorința de a depăși poziția de judecător de pace, mimată în război. PNL-ul care l-a propulsat pe Iohannis la președinție este o marionetă care își schimbă președinții precum femeile desuurile. Funcție de partenerul de budoar. UDMR-ul este singurul cal înhămat la trăsura guvernării care trage constant în aceeași direcție. Cea dictată de la Budapesta, condusă de un lider așa cum România nu are, validat duminică majoritate absolută, după 12 ani de guvernare, doar în interesul Ungariei, împotriva tuturor. Bine pentru ei, rău pentru România. Dacă USR măcinat de lupte interne și AUR, echivalentul românesc al partidului de extremă dreaptă maghiar, Patria Noastră, reprezintă opoziția salvatoare în 2024 atunci ne îmbătăm cu apă rece. Moștenirea celor doi este o bombă cu ceas.