Cauta

La talcioc, cu marionete și hoți de buzunare

Rotativa sau altfel spus, plecarea de la măcelăria cu carne de import, creează teme serioase în dezbaterea publică. Atât de serioase încât și olimpianul din dealul Cotrocenilor a cuvântat. Ca să medieze? Nu. După cum se vede, ca să mai provoace niște ciorovăieli zgomotoase care să acopere vuietul nemulțumirilor electoratului. Care de atâta stabilitate și „economie sofisticată” a ajuns pe înaltele culmi ale sărăciei și regresului.

Când s-a parafat contractul pentru liniștea noastră între PNL-PSD-UDMR, sub înțeleapta strategie a Președintelui, s-a înscăunat un premier PNL. Că doar nu se putea pune unul PSD după atâtea războaie în campania electorală contra „ciumei roșii”. Premierul a fost unul scos din caschetă,  deși la PNL s-a purtat până de curând joben. Ca să fie toată lumea mulțumită s-au scindat ministere și s-au creat altele noi. S-a semnat un protocol despre care Președintele transmite că nu este în fișa postului său. El nu citește decât Constituția. Ca să rămână vizionarul – expert  PNL în prețuri la Energie s-a dat Economia la PSD Galați, parte a grupului de sprijin pentru Ciolacu. Amândouă ministerele sunt o sursă permanentă de scandal. Justiția s-a dus la PNL, că legile justiției trebuiau să fie convergente cu viitoarele numiri de magistrați. Pe care le face tot Președintele. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a fost alocat la PSD. O castană fierbinte știindu-se la acea vreme ce presiuni sociale va genera inflația provocată de creșterea prețului la energie. Pe lângă asta, condiția de reformă a pensiilor din PNRR, imposibil de trecut constituțional în forma propusă de experții Băncii Mondiale, va salva Ministerul Fondurilor Europene de asumarea eșecului de accesare a banilor europeni. Slava Bolos.

Și Ministerul Finanțelor, dat PSD, a fost tot o castană fierbinte din arborii din deal. Ping-pongul cu taxa de solidaritate și responsabilitatea redactării ordonanței de guvern, gândite la Energie și scrisă la Finanțe, consolidează „încrederea”  electoratului în stabilitatea coaliției și munca ei asiduă în „interesul României”. S-a muncit pe rupte în fiecare minister. S-au numit secretari de stat, directori în agențiile din subordine  și reprezentanți în consiliile de administrație. Toți  aleși din aceleași fiefuri de partid ca șeful. De abia se coc poamele. Cine vrea să plece înainte de cules? Partidele nu vor rotativa pe ministere pentru că cei care s-au așezat la masă, sunt de abia la aperitive. Dacă se va „roti” ceva, va fi scaunul de premier. În care va fi înscăunat un personaj de sacrificiu. Ciolacu va continua să păstreze conducerea partidului și victimizarea pentru campania electorală din 2024. N. Ciucă va pleca pe urmele lui L. Orban și F. Câțu. Nu singur. La braț cu colegul de studii, Bode. Cine va fi următorul Păcălici? O fi femeie? Că este la modă egalitatea de șanse. Femeilor le place la talcioc pentru chilipiruri cu costuri ascunse. Trebuie egalitate de reprezentare de gen și printre Păcălici. Hoții de buzunare sunt și ei pro occidentali. Respectă valorile politicii corecte.

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version