Cauta

Istoria se repetă, dezastrele se amplifică

Lumea noastră a început să arate ca o ogradă în care găinile cotcodăcesc zăpăcite de tot felul de prădători. Cocoșul responsabil cu ordinea, în loc să cânte trezirea la realitate, are probleme existențiale. Vrea să-și schimbe sexul și să producă ouăle pe care găinile stresate emoțional nu le mai produc. Rezultatul haosului produs de prădători este că am intrat în criză de ouă și în criză de pui vii.

Cum am ajuns aici? Cine sunt prădătorii? Omul a evoluat ca specie respectând legile naturii. În momentul în care omul a început să pună sub semnul întrebării aceste legi, să le modifice, s-a declanșat haosul. Cutia Pandorei s-a deschis în momentul în care omul a contestat legea selecției naturale în numele egalității de șanse și luptei pentru instaurarea democrației acolo unde populația nu era pregătită. Și asta a început în America  prin anii 50. Economia creștea. America era liderul absolut al lumii democratice. Pericolul reprezentat de blocul Sino -Sovietic  în declanșarea unui al treilea război mondial și instaurarea comunismului a determinat administrațiile Truman, Eisenhower și Kennedy să ajute regimul anti-comunist Diem din sudul Vietnamului cu asistență militară și substanțială asistență economică să facă față grupării de guerila VietCong, din nordul comunist. A urmat asasinarea președintelui Kennedy. Lyndon Johnson devine președinte. El  a fost împuternicit de Congres să ia orice măsuri pentru păstrarea păcii și securității în Asia de sud-est unde conflictul escaladează. În martie 1964 navele americane sunt atacate în golful Tonkin.

Așa că a început războiul din Vietnam. În 1968 SUA avea 548000 de soldați pe front și pierduse deja 30000. Simultan cu războiul, Johnson demarează proiectul intern „Măreața Societate”. Care promitea eradicarea sărăciei și a injustiției rasiale. Costurile războiului blochează reformele promise de Johnson. McCarthy își construiește o strategie electorală de extremă dreapta în alegerile primare și câștigă 41% din voturi. Johnson anunță că nu mai candidează. Robert Kennedy intră în cursa electorală. Urmează asasinarea lui Martin Luther King și apoi asasinarea lui Robert Kennedy la Convenția Democrată din Chicago. În 1966 democrații pierd masiv în alegerile de mijloc de mandat. Președintele Johnson nu își mai poate trece majoritatea măsurilor sociale prin Congres. În 1968 republicanul Nixon câștigă președinția și încheie războiul. Vietnamul intră în sfera de influență a Chinei. Am făcut această recapitulare pentru că ograda de găini zburătăcite de astăzi seamănă prea mult cu cea de la sfârșitul anilor 60. Dacă facem recapitularea consecințelor din anii 70 avem o perspectivă a ceea ce ne așteaptă în următorii anii după alegerile din noiembrie de anul acesta din SUA. În 1973 a fost criza petrolului. Acum avem deja criza energiei. Mult mai virulentă pentru că globalizarea este un mediu propice de răspândire rapidă a oricăror crize.

La sfârșitul anilor 90, când am citit prima dată ,„Marea Tablă de Șah” a lui Brzezinski, mi-am pus întrebarea: La ce se referă autorul când  spune că Ucraina și Azerbaidjan sunt piloni geopolitici vitali pentru interesele SUA și extinderea -„diluarea” spre est a UE sau NATO simultan cu excluderea Rusiei din ecuație ar fi destabilizatoare pentru statutul Americii ca putere mondială. În 2022 toate temerile se confirmă. Rusia nu s-a democratizat. Deschiderea Occidentului către investițiile în Rusia a dus la crearea unei „elite” financiare care, în loc să participe la democratizarea țării, a sărăcit-o. Acest lucru a fost posibil cu participarea democrațiilor consolidate, pentru care profitul pe termen scurt a fost mai important decât echilibrul social pe termen lung. Și lupta pentru democrație s-a reaprins în Ucraina. Cu ce costuri? Cu ce finalitate globală?

Ultimele stiri

  • Incendiu de vegetație cu urmări dramatice, în Vrancea! Un om a murit, alte două persoane – duse la spital
  • Explicația noii plafonări dorite de PSD la reparațiile pe RCA: ora de manoperă în service-uri a crescut cu aproape 40%
  • Imagini înspăimântătoare cu un taur înfuriat! Turiști puși pe fugă și atacați de animal, pe o plajă din Mexic – VIDEO
  • Bugetul Ministerului Agriculturii, suplimentat cu 1 miliard de lei. Unde se vor duce banii/Premierul Ciolacu, anunț
  • Căutări în Capitală. Un bărbat a furat o masină și a avariat mai multe autoturisme, înainte de a da bir cu fugiții
  • Protest AUR la sediul Autorităţii Electorale Permanente. Ce mesaj a ținut să le transmită George Simion românilor din diaspora – VIDEO
  • Firea știe cum poate scăpa de aglomerație Capitala. „Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului”
  • Celebrul magician David Copperfield, acuzat de mai multe femei de comportament sexual neadecvat
  • Cine e bărbatul care l-a împușcat pe premierul slovac. Ce s-a aflat despre suspect – VIDEO
  • Promovarea eficientă a serviciilor și produselor prin Anunțuri ziare tipărite și online
  • Exit mobile version