Este vremea când toată lumea vorbește despre războiul pentru libertate și democrație, pe care toți o dorim și mai ales trebuie să o plătim cu sacrificii. Teoretic este justificat să ne luptăm cu balaurii care ne amenință valorile. Care balauri și care valori, asta-i altă întrebare pentru miezul nopții dintre ani. Dacă îți place istoria și o citești din cărți serioase, vei afla că toate marile războaie ale acestei lumi s-au purtat pentru resurse. Tot mai puține pe măsură ce populația planetei crește exponențial. De asta asistăm în acești ani la contre mai mult sau mai puțin mitocănești între națiuni, prin vocile liderilor lor, mai mult sau mai puțin democratic aleși. Pacificul se ridică, Atlanticul coboară.
Pișcatul de funduleț în vânzoleala geopolitică care promite să fie cea mai distructivă din ‘45 încoace, inclusiv piedicile întâmplătoare puse lângă masa verde, pentru liderii orbiți de salvarea individuală, plus finanțarea dorinței de a trece în derizoriu istoria cu ajutorul unui spațiu virtual tot mai cenzurat pentru argumentele care nu le plac făcătorilor de regi, mitocănia agresivă a celor fără argumente dar cu spate asigurat de interese economice suprastatale, fac astăzi deliciul consumatorilor needucați. Când sub presiunea unor interese financiare în economia verde, UE s-a repezit să ne amenințe cu moartea prin asfixierea planetei de prea multă dezvoltare, simultan cu liberalizarea pieței energiei fără producători autohtoni suficienți, s-a declanșat pandemia de prețuri, apoi pandemia de boală – foarte întâmplător, apoi războiul din Ucraina, cireașa de pe tort.
Ca sa fie treaba oablă și să fie protejată sensibilitatea ulcerată a făcătorilor de regi ne-am înhămat la căruța luptei pentru democrație. Totul pentru front, totul pentru victorie, tipărind mai mulți bani la BCE ca să fim în rând cu tipărirea de dolari. Tipărim euro ca să împrumutăm Ucraina, care trebuie să plătească echipamentele americane pentru salvarea democrației. Nu s-a schimbat nimic de la criza similară din anii ‘70. Când a căzut Bretton Woods. Noroc că ne-a rămas FMI și BM să ne arate lumina artificială de la capătul tunelurilor de supraviețuire virtuală. Doar dimensiunea costurilor crizei din anii ‘70 s-a mărit. Principiul este la fel de pervers ca finalitate. Germania s-a abonat prima la bani fără acoperire, dar așa-i în junglă, leii decid și pisicile sălbatice sunt sacrificate.
Cineva uită că pisicile au 7 vieți! Și uite așa ajung la ceea ce a generat această revoltă față de mitocănia geopolitică. De ziua națională a României, liderii de etnie maghiară care sunt la guvernare au decis să ne arate că sunt mitocani, pentru că pot. Nu au trimis felicitări, nu au participat la sărbătorile prilejuite de aniversarea a 104 ani de la Marea Unire, s-au comportat pe principiul manierele sunt pentru căței, noi suntem dulăi. Deși sunt cetățeni ai acestei țări și-au jurat credință când s-au cocoțat în scaunele puterii. De regulă, în diplomație, există bune maniere, se luptă elegant cu floreta. România în loc sa primească un mulțumesc de la liderii UDMR, pentru că armata română a salvat Ungaria în 1919 de regimul bolșevic al lui Bela Kun, a primit o lovitură sub centură. Era mai bine sa îi lase pe unguri la mâna Rusiei bolșevice atunci când după dezmembrarea imperiului Austro-Ungar, ungurii au pierdut teritorii în favoarea Cehoslovaciei, Serbiei și României? A fost un război, învingătorii au decis. Nu poți să trăiești rescriind istoria bătăliilor pierdute.
Și ajungem la Austria și veto-ul ei pe Schengen. Altă mitocănie din partea unui stat perdant cu ifose de bune maniere, care necesită o dezvoltare în alt editorial. Pe vremuri era mai important postul de ambasador la Viena decât Moscova sau Washington. E timpul unei schimbări de paradigmă, le transmit bărbaților nației. Gata cu mitocăniile fără răspuns!