Cauta

Sangele apa nu se face!

 

Smaltuit vreme buna prin campia Panoniei, Vasile Miriuta, cu ultima carte de munca la CFR Cluj, a dat bir cu fugitii de pe meleagurile Feleacului cu dorinta de a-si continua perfectionarea limbii lui Attila in orasul Gyӧr, urbe dotata cu o echipa de fotbal aflata pe locul al noualea! Nu ne mira gestul fostului antrenor, care si-a „intarit” pozitia mai intai sub Pietricica, apoi la echipa lui Paszkany, mai cu seama ca gurile rele spun despre dansul ca prin vene i-ar curge sange budapestan. Sigur ca la chestia asta se mai adauga si faptul ca la „cefere” s-a cam stricat cascavalul, iar fostul finantator ar fi inchis robinetul prin care curgeau lapte si miere. Oricum ar fi, pare un fel de mercenariat dus la extrem decizia de a abandona o echipa pe locul al doilea al campionatului, si care arata o forma de invidiat, ca s-o stergi englezeste la alta ce abia isi trage sufletul. Sau poate ca are dreptate vecinul meu Nagy, fan inrait al echipei feroviare din Cluj, care, banuind ca Miriuta ar fi un pui de maghiar, imi spunea cu ciuda: „Sogore, asta e, sangele apa nu se face!”. Printre altele, se poate spune ca dragutul transfug din fotbalul romanesc a plecat in glorie: a castigat ultimul meci, cel cu Iasiul, cu scorul de 4-0, iar formatia se afla cocotata pe locul secund al campionatului. Deh, fiecare cu norocul lui! Numai ca nu toti sunt covarsiti de sansa. Ma gandesc la nefericitul antrenor al Pandurilor, Grigoras, care, in pofida faptului ca a reusit sa imprime un joc foarte bun echipei, e bantuit de ghinioane. Asa s-a intamplat si la meciul de duminica, disputat impotriva moldovenilor de la Botosani, cand baietii lui au ajuns la poarta lui Curileac de vreo 30 de ori (!), dar n-au reusit decat un gol, spre diferenta de elevii lui Leo Grozavu, care au inscris doua goluri din vreo doua sau trei actiuni! Si sa nu-si rupa omul parul de pe cap!? Ce-i drept, podoaba lui capilara l-a cam parasit, ca si, de altfel, norocul! Dar Dumnezeu e mare! La Ploiesti, trupa lui Gigi Multescu le-a predat o lectie de fotbal targumuresenilor, invingandu-i cu 2-0, in urma unui joc in viteza cu numeroase faze electrizante. Albin si Geraldo au incheiat socotelile inca din primul mitan, dar gazarii nu au stins motoarele, ci au jucat tot meciul in viteza a patra, incantand spectatorii! La Piatra Neamt, echipa condusa de Tibor Selymes i-a daramat soclul lui Florin Marin, castigand cu 1-0! Se pare ca Galatiul s-a trezit din somn, si, datorita celor doi jucatori de exceptie, Cernat si Cristi Cristea, ar putea evada din zona nisipurilor miscatoare!

Ultimele stiri

  • VIDEO. A sunat la numărul unic de urgență, pentru a-i spune cineva „La multi ani”!/Ce a urmat e cu totul emoționant
  • Acţiunea prin care armata israeliană anunţă, practic, asaltul asupra zonei Rafa. 1,5 milioane de palestinieni trăiesc acolo!
  • Piedone, atac la Nicușor Dan: „Ți-ai permis să jignești românii creștini ortodocși care nu sunt ca tine”
  • Modificarea pe care o vor găsi călătorii ce tranzitează Gara de Nord
  • Panică într-un bloc dintr-o localitate din Iași. Explozie urmată de incendiu/Mai mulți oameni, evacuați – VIDEO
  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Exit mobile version