AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuCowboyul, fantoma lui Zorro și frumoasa Kate

Cowboyul, fantoma lui Zorro și frumoasa Kate

Cu puțin timp în urmă, șeful cowboylor a tras o fugă pân’ la Londra, cu gând să-l întâlnească pe proprietarul gospodăriei din satul ardelenesc Viscri și totodată rege al Marii Britanii, precum și pe premierul Starmer. Lunga călătorie spre ținta vizitei a avut ceva suspans, atunci când pe nesfârșita cale a aerului aeronava lui… FORCE ONE era gata-gata să dea bot în bot cu un aeroplan, despre care s-a spus că ar fi fost de pasageri, și nu rusesc.

Așa că până la urmă Donald Trump și soția sa au ajuns cu bine pe pământul britanic, unde au fost întâmpinați doar de prințul William și jumătatea lui, prințesa Kate, și nu de rege, ori măcar de războinicul premier. De-aci încolo, toată vizita președintelui american a mers ca pe roate, el adăstând, împreună cu prima doamnă, regele și regina, într-un fel de curnic instalat pe pajiștea de la Castelul Windsor, pentru a primi onorul gărzii regale britanice, alcătuită din soldați purtând niște căciuli de o juma’ de metru ce le cădeau pe ochi. Protocolul a fost completat de o fanfară-orchestră cu muzicanți cu cimpoaie înveșmântați în kilturi, probabil spre a-i aminti lui Trump de originile sale scoțiene, pe linie maternă, fiind prezentă și o trupă activă înarmată până-n dinți, gata, la nevoie și la ordin, să plece în Ucraina să-i țină-n pleasnă pe cotropitorii ruși.

După ce oaspeții de seamă au admirat câteva obiecte istorice din Colecția Regală, legate de SUA, și au vizitat Capela St. George, Trump s-a întâlnit cu prim-ministrul Starmer, la reședința acestuia, Chequers, un conac din secolul al XVI-lea, cu ziduri din cărămidă arsă, a cărui tencuială căzuse pe alocuri. Dar nu despre renovarea casei au discutat cei doi, ci au pus la cale strategii de securitate și pace în Europa și nu numai; sper doar că nu așa cum au făcut-o înaintașii lui Trump în 1945, când au aruncat două bombe atomice la Hiroshima și Nagasaki, omorând câteva sute de mii de oameni nevinovați! Apoi a urmat o cină fastuoasă la Castelul Windsor, cu tacâmuri de aur și pahare din cristal de-adevăratelea, la care au participat exact atâția invitați câți au încăput la masa lungă de cincizeci de metri, plină cu bunătăți preparate de cei cincizeci de bucătari, pe care televiziunile noastre i-au numit chefi! Cum era de așteptat, prima doamnă a Americii, Melania, a făcut furori cu ținuta ei mândră și cu cea vestimentară, chit că la un moment dat a provocat controverse, fiindcă a purtat o rochie galbenă precum păpădia, cu un șerpar de culoarea pielii și cu umerii dezgoliți. Anterior, avusese o ținută accesorizată cu o pălărie cu boruri imense care-i acopereau fruntea și ochii, de ziceai că-i fantoma lui Zorro!

Dacă în mai tot timpul vizitei prima doamnă a fost veselă, la cina regală s-a cam indispus, fiindcă în locul ei, lângă invitatul de onoare, a fost așezată frumoasa Kate, prințesă de facto dar și prin comportament, apropiere care l-a cam îmboldit pe vecinul său de tacâm să îi lanseze, precum obișnuia el în tinerețe, săgeți de ocheade, purtare ce nu i-a scăpat Melaniei. Și de aici, mă gândesc, s-ar putea ca, din motive de gelozie ori din altele, distinsa slovenă, în spatele ușii din avionul prezidențial, să-i ardă o scatoalcă asemenea aceleia aplicate președintelui Macron de „frumoasa soție”, cum a numit-o Trump pe Brigitte, despre care gurile rele inventează că ar fi… trans. Habar n-aveam ce înseamnă asta, dar o influenceriță americană, Candace Owens, m-a lămurit. Ea a afirmat că franțuzoaica s-ar fi născut bărbat, vorbe pentru care va fi nevoită să suporte un proces, fiind acuzată de defăimare! Revenind la vizita președintelui american, m-a întristat că din motive de securitate, invocată fiind și probabilitatea unei ploi intempestive, cel mai puternic om al planetei a fost plimbat într-o caleașcă închisă, de parcă era liftul de la magazinul „Cocorul”! Nu de alta, dar când „odiosul” Ceaușescu a vizitat Anglia, regina s-a plimbat prin Londra umăr la umăr cu el, într-o trăsură, în văzul londonezilor, dar și al întregii lumi, care sigur s-a uitat la televizor! Păi?!

*Joi seară, trupa lui Becali a spart gheața, câștigând prima partidă din UEFA Europa League, cu scorul de 1-0; gol înscris de Miculescu în minutul 13, dintr-o pasă a lui Alibec. Olandezii de la Go Ahead Eagles s-au străduit din răsputeri să înscrie și ei, dar apărarea și mai ales portarul Târnovanu au rezistat, în ciuda presiunii și a unei dominări aproape incredibile, cu timp de păstrarea mingii cuantificat, la un moment dat, la 77 la sută! E de remarcat că în repriza a doua „roș-albaștrii” au redescoperit jocul de pase, și așa au izbutit să țină în frâu impetuozitatea gazdelor. O victorie mare care dă un licăr de speranță echipei bucureștene de a-și reveni în fire!

*Vineri s-a pornit Etapa a 11-a a Superligii, cu partida Hermannstadt-FC Argeș. Urmașii lui Dobrin au câștigat prin golul înscris, în minutul 65, de Caio Ferreira. Acesta i-a suflat mingea unui fundaș sibian și, după o cursă de vreo patruzeci de metri, a marcat unicul gol al partidei.

*Seara, în fieful Olguței, fotbaliștii craioveni au primit vizita „câinilor roșii”. Considerat de toată suflarea fotbalistică „un adevărat derby”, meciul a avut ritm, spectaculozitate, patru goluri, un cartonaș roșu (arătat lui Bancu), dar a fost afectat de mulțimea de trânte și împingeri. Nu-i înțeleg pe arbitri de ce „lăsă jocul liber”, și nu penalizează aceste manifestări care întunecă frumusețea fotbalului. Partida a început cu atacuri pe contre, iar în minutul 17 Musi a înscris pentru Dinamo. Oltenii au reacționat de îndată și peste trei minute au egalat prin Teleș. La începutul reprizei secunde, Badelj a înscris pentru gazde, făcând 2-1. După o perioadă de dominare a juveților, bucureștenii au echilibrat jocul, iar în ultimele minute au dominat copios și au avut două ocazii de a marca. În ciuda acestor ratări, în minutul 90, Alexandru Pop a egalat (2-2). E de remarcat că elevii lui Kopic, în cele cinci minute de prelungiri, contrar obiceiului majorității echipelor noastre, nu s-au retras spre a conserva egalul, ci au atacat continuu, cu dorința de a obține victoria. După înfrângerea din etapa trecută, trupa lui Mirel Rădoi a mai pierdut două puncte prețioase.

*Sâmbătă, după ce am văzut meciul dintre UTA și Csikszereda (scor 0-0) care a cam semănat a blat, am urmărit „regalul” dintre Atletico Madrid și Real Madrid. Specific doar că rezultatul a fost 5-2 pentru trupa lui Simeone, Atletico, și faptul că trântele, aproape toate, au fost sancționate cu lovituri libere și unele cu cartonașe. Asta spre diferență de ce am putut vedea la meciul din Bănie!

*Seara, la Ploiești, „lupii galbeni” i-au primit în bârlogul lor pe „feroviari”. Joc anost, plictisitor, lent, ca de vacanță, încheiat cu scorul de 1-0, grație golului înscris de Pașcanu, în minutul 23, la o lovitură de la 17 metri acordată cu generozitate de arbitrul Bârsan. Rapid a urcat pe podium, la doar două puncte de lidera U Craiova. Apreciez atitudinea arbitrului care a sancționat toate trântele comise de ambele trupe. Așadar, se poate!

*Partida dintre FCSB și învingătoarea Universității Craiova, Oțelul Galați, s-a terminat cu izbânda elevilor lui Charalambous și Pintilii, scor 1-0, rezultat obținut grație unei lovituri de la 11 metri, acordată pentru un fault în careu asupra lui Cisotti și transformată de Tănase. Dunărenii au avut perioade bune de joc, dar nu au reușit să-l învingă pe Târnovanu. Cu această victorie, echipa lui Gigi din Pipera a urcat pe locul…11!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
117 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger