În 2007, Jean-Claude Juncker, pe atunci președinte al Comisiei Europene, a făcut o remarcă celebră: „Cu toții știm ce trebuie să facem, dar nu știm cum să fim realeși odată ce am făcut-o”.
Aproape două decenii mai târziu, UE se confruntă cu o enigmă similară, supranumită acum „blestemul Ursulei Von der Leyen”, potrivit Financial Times. Liderii știu ce trebuie făcut cu politicile economice, dar se luptă cu modul de finanțare.
De unde bani?
În 2025, rapoartele semnate de personalități precum Enrico Letta, Mario Draghi și Sauli Niinisto subliniază necesitatea urgentă ca Europa să aprofundeze integrarea pieței, să accelereze inovarea și să investească în sectoare critice.
Cu toate acestea, sarcina financiară este uluitoare. Numai Draghi a solicitat cheltuieli anuale suplimentare de 800 de miliarde de euro. De unde vor veni acești bani și cum pot fi alocați în mod eficient pentru a servi mai degrabă priorităților colective decât intereselor naționale?
Parteneriate public-privat
O soluție potențială constă în parteneriatele public-privat la scară largă. UE, în colaborare cu Europeană de Investiții, ar atrage investitorii instituționali și capitaliștii de risc cu oferte irezistibile. Însă coordonarea în 27 de state membre nu este o sarcină ușoară. Eșecul de a stabili o legătură europeană comună în domeniul apărării, în ciuda crizei actuale din Ucraina, subliniază complexitatea unor astfel de eforturi.
Impozite
Impozitarea este o altă posibilitate. Prin creșterea tarifelor de import și a taxelor pe emisii, UE ar putea genera zeci de miliarde de euro anual. Și această abordare este riscantă.Taxele mai mari ar putea înăbuși industriile de vârf pe care Europa încearcă să le protejeze și ar putea provoca tensiuni și războaie comerciale cu principalii parteneri mondiali.
Datorii
Mecanismele de îndatorare rămân o a treia opțiune, dar uniunea monetară incompletă impune o disciplină bugetară strictă statelor membre. În timp ce deficitele strategice de investiții sunt posibile, necesită negocieri dure cu Comisia Europeană. Datoria europeană, gestionată direct de la Bruxelles, rămâne un obstacol politic. Și atunci ce rămâne?
Scenariul câștigător
Posibil, înlăturarea „blestemului Von der Leyen” constă în încurajarea coalițiilor de state care își aliniază interesele proprii cu obiectivele strategice mai largi ale Europei.
Prin integrarea ajutoarelor de stat cu piața europeană, prin prioritizarea obiectivelor geopolitice și prin adoptarea unui proces decizional flexibil, UE poate face față provocărilor actuale.
Chiar și Marea Britanie, după Brexit, ar putea găsi un rol în acest nou cadru geopolitic, în special în domenii precum securitatea și apărarea. În rezolvarea dilemei sale privind finanțarea, Europa ar putea găsi o modalitate de a-și reconcilia diviziunile din trecut.