Dacă a existat o metaforă pe care cei mai importanți bancheri centrali au folosit-o cel mai des în ultima vreme pentru a descrie reducerea inflației la ținta magică de 2%, aceasta este analogia cu alergătorul căruia ultimul kilometru până la linia de sosire este cel mai istovitor.
Prin urmare, întrebarea referitoare la ultimul kilometru se află în centrul strategiei de politică monetară. Iar linia de finish pare că se ascunde în ceață.
Inflația scade adesea rapid la început, atunci când unele creșteri inițiale mari ale prețurilor ies în evidență în comparația pe 12 luni. Cu toate acestea, scăderi ulterioare pot deveni mai dificile atunci când rămășițele inflației trebuie să fie stoarse din sistem.
Teoria ultimului kilometru susține că economiile au nevoie de o perioadă de performanțe sub așteptări pentru a forța inflația să dea înapoi. Dificultatea actuală în acest caz constă în faptul că îmbunătățirea performanței ofertei, fie prin creșterea participării forței de muncă (SUA), fie prin scăderea prețurilor la energie (Europa), poate permite o creștere economică chiar și atunci când cifrele reale de creștere nu sunt deosebit de scăzute.
Mohamed El-Erian, consilierul economic șef al Allianz, a delarat pentru CNBC că ultima etapă pentru a aduce inflația la 2% se va dovedi a fi dificilă. „Oamenii își dau seama că există o limită pentru deflația bunurilor. În al doilea rând, inflația serviciilor rămâne persistentă”.
Investitorii au fost prinși cu garda jos săptămâna trecută, după ce datele privind prețurile de consum și de producție din economiile dezvoltate au fost mai ridicate decât se așteptau. Acest lucru a alimentat temerile pieței că lupta cu inflația va continua să fie accidentată.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat luna trecută la 2,8%, în scădere de la 2,9% în decembrie şi în linie cu estimările.Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus la 3,3% în ianuarie, de la 3,4% în decembrie.
Dar Banca Centrală Europeană are nevoie de mai multe asigurări că inflația revine la 2% pentru ca oficialii să înceapă să reducă dobânzile. Între iulie 2022 şi septembrie 2023, gardienii euro au majorat costului creditului în zece reprize consecutive, până la nivelul istoric de 4%.
Problema este că bancherii centrali nu reușesc să găsească un echilibru între menţinerea dobânzilor ridicate prea mult timp şi relaxarea prematură a politicii monetare.
În cazul în care companiile se așteaptă ca inflația mai mare să continue, vor majora prețurile și salariile în ceea ce poate deveni o spirală greu de ținut în frâu. Prin urmare, ultimul kilometru al luptei cu inflația este cel mai dificil.