Anul trecut, „Federația Industriei Germane (BDI)”, care reprezintă peste 100 000 de companii, sărbătorea mult lăudata „Tranziție energetică” și nu opunea aproape nicio rezistență împotriva eliminării treptate a centralelor nucleare și a întreprinderilor generatoare de „emisii poluante”. Astfel, se finaliza planul dezindustrializării celei mai mari economii europene, la care a pus umărul un cancelar presupus liberal din punct de vedere al concurenței – Angela Merkel.
Acum, șeful BDI, Siegfried Russwurm, critică politica climatică și energetică „toxică” și „dogmatică” a actualului guvern. Și poate fi critic la adresa ministrului economiei Robert Habeck, dar planurile sale nu au fost niciodată un secret și erau bine cunoscute de industria germană. Să luăm, de exemplu, faptul că majoritatea producătorilor de automobile au fost de acord cu interzicerea propusă de UE pentru 2035 a motoarelor cu combustie. Însă, dintr-o dată, s-au răzgândit.
Motivul ar putea fi sfârșitul brusc și neașteptat al subvențiilor guvernamentale pentru achiziționarea de vehicule electrice, notează UnHerd. Nu este surprinzător faptul că vânzările sunt acum în scădere (în cazul Volkswagen, cu 24%), iar consumatorii se întorc la mașinile cu motor pe benzină și motorină.
Cum se șantajează guvernul și contribuabilii
După ce au avut de suferit în urma unor politici cărora nu s-au împotrivit niciodată în primul rând, industriile germane urmăresc acum tactica de a împovăra contribuabilul: susțin că guvernul Scholz ar trebui să le subvenționeze pentru a rămâne competitive și să evite mutarea producției în străinătate.
Se pare că Habeck este fericit să se conformeze: numai în 2023, Germania a plătit 4,2 miliarde de euro în subvenții, iar pentru 2024 nu se întrevede niciun sfârșit. Ziarul Die Welt l-a numit pe Habeck „ministrul beat de subvenții”. Chiar și Comisia Europeană începe să se îngrijoreze că Germania trece de la o piață liberă la un sistem economic gestionat de guvern.
Ce se întâmplă cu adevărat este că întreprinderile germane șantajează guvernul și contribuabilii pentru a le oferi asistență masivă, în timp ce amenință să părăsească țara și să producă în altă parte.
Acest lucru echivalează cu o gigantică schemă Ponzi în care părți semnificative ale industriei germane au participat la politici care au fost întotdeauna sinucigașe – eliminarea energiei nucleare și tranziția energetică – în speranța de a obține rapid și ușor bani din subvențiile guvernamentale.
În timpul crizei energetice, numai Germania a fost responsabilă pentru mai mult de jumătate din subvențiile acordate industriei din întreaga UE, însă industriile germane nu au putut să opună o rezistență semnificativă pentru a solicita o schimbare de direcție în sectoarele energetice.
Guvernul, desigur, a aprobat cu plăcere această schemă, deoarece putea pretinde succese pentru politicile sale de mediu, în timp ce, de fapt, se îndepărtau pilonii care au făcut din Germania o națiune industrializată.