Fondul Monetar Internațional percepe suprataxe țărilor ale căror datorii la agenția financiară cu sediul la Washington depășesc anumite praguri.
Douăzeci și două de țări plătesc în prezent suprataxe – iar numărul acestora continuă să crească. Se preconizează că aceste națiuni, care suferă toate de crize profunde ale datoriei, vor plăti FMI aproximativ 2 miliarde de dolari în fiecare an, în următorii cinci ani, numai sub formă de suprataxă.
Inacceptabil!
”Rețineți că aceste crize ale datoriei sunt crize de dezvoltare, cu suferințe enorme în rândul celor din țările afectate. Banii luați din locurile în care sărăcia este în creștere sunt destinați finanțării operațiunilor de bază ale FMI. Este o situație inacceptabilă”, scrie Joseph Stiglitz, profesor la Universitatea Columbia și laureat al Premiului Nobel pentru Economie, într-un articol din Financial Times.
Unii dintre legiutorii americani, președinți precum cel al Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, G20 și numeroase organizații ale societății civile din întreaga lume au solicitat FMI să își reformeze politica de creditare pentru a reduce sarcina de rambursare a țărilor împrumutate.
FMI a fost înființat pentru a fi un garant al stabilității financiare internaționale, însă politica sa privind ratele dobânzilor face exact opusul. Suprataxele conduc la noi datorii și nu accelerează rambursarea.
Și exacerbează datoriile țărilor împrumutate într-un alt mod: trebuie să ramburseze FMI înaintea altor creditori, astfel încât își utilizează rezervele valutare numai în acest scop. Prin urmare, le limitează accesul la piețele internaționale de capital, ceea ce le face mai dependente de FMI.
Reforme insuficiente
FMI pare în sfârșit pregătit să își reformeze politica privind suprataxele în următoarele zile. Dar există motive întemeiate să ne temem că reformele pe care le are în vedere consiliul său sunt insuficiente, a precizat Stiglitz.
Rapoartele din mass-media sugerează că reforma propusă care va fi supusă la vot are trei elemente. Unul s-ar concentra pe marja pe care o plătesc toate țările împrumutate. În conformitate cu normele FMI, marja ar trebui să fie stabilită pentru a acoperi cheltuielile de intermediere și pentru a crea un venit net pentru plasarea în rezerve.
Lăsând la o parte întrebarea dacă FMI ar trebui să constituie rezerve, calculele arată că, în circumstanțele actuale, valoarea marjei care ar respecta regula este de 15 puncte de bază, mai degrabă decât 100, cât percepe FMI pentru toate împrumuturile sale.
Un alt element care va fi aproape sigur pe masă îl reprezintă suprataxele bazate pe timp, care intră în vigoare atunci când o țară are o îndatorare excesivă pentru mai mult de o anumită perioadă.
Dacă suprataxele nu sunt eliminate complet, FMI ar trebui cel puțin să extindă pragul de activare în funcție de timp, deoarece șocurile geopolitice fac adesea dificilă, dacă nu imposibilă, rambursarea de către țări.
Al treilea și ultimul element pare să fie o creștere a pragului peste care se plătesc așa-numitele suprataxe bazate pe nivel. S-a raportat că propunerea este de a crește pragul astfel încât suprataxele să intre în vigoare după ce datoria unei țări depășește 300 % din cota FMI, în loc de 187,5 % în prezent.
Este cel mai alarmant dintre toate elementele propuse, deoarece regula nu este nici măcar în concordanță cu pragul pe care FMI însuși îl definește drept „împrumut excepțional”.
În prezent, FMI definește „limita normală” pentru accesul cumulativ la resursele sale la valoarea de 600% din cota sa. În acest caz, de ce s-ar aplica suprataxele bazate pe niveluri pentru împrumuturile sub acest prag?
Există aici o incoerență care pare să reflecte doar apetitul fondului pentru acumularea de rezerve, chiar dacă aceasta înseamnă privarea a sute de milioane de oameni de servicii publice care sunt fundamentale pentru dezvoltarea lor.