Cauta

Statul vrea să îngroape și CFR Călători. Sute de trenuri, anulate în numele austerității

Guvernul vrea să pună pe butuci și CFR Călători

Prima consecință nefastă a noii ordonanțe a austerității, supranumită ”trenuleț”, a apărut deja. Sute de trenuri ale CFR Călători vor fi anulate, pe motiv că nu mai sunt mecanici de locomotivă. Sindicaliștii din sector susțin că se urmărește distrugerea companiei, printr-un management defectuos care a tăiat anul trecut posturile vacante ale mecanicilor de locomotivă, pentru ca anul acesta să se interzică plata orelor suplimentare. Măsura vine după ce s-a decis că privații vor primi 80% din trenurile noi, în condițiile în care aceștia acoperă doar 20% din activitate.

CFR Călători primește lovitură după lovitură din partea Guvernului. După ordonanța austerității de anul trecut, care a tăiat posturile vacante ale mecanicilor de locomotivă, noua ordonanță, tot a austerității, a interzis plata orelor suplimentare pentru aceștia, aruncând în haos activitatea companiei. Din cauza deficitului de personal, conducerea CFR Călători s-a trezit că nu mai are cu cine să lucreze și a trecut la anularea trenurilor pe bandă rulantă.

Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, ne spune că anul trecut s-a făcut schimbul de generații și mecanicii de locomotivă au ieșit la pensie. ”Ei au tăiat posturile, în loc să le completeze. Au completat, în schimb, la personalul TESA, unde au avut grijă să îi aducă pe toți de la CFR Marfă, care au participat la distrugerea companiei, la conducerea CFR Călători. Acum a venit iarăși ordonanța austerității, care impune să nu se mai plătească orele suplimentare, ci să se compenseze cu zile libere. Cum, însă, este deficit de personal, nu ai cum să dai zile libere. Iar acum s-a trezit conducerea CFR Călători că anulează trenuri pentru că nu mai are mecanici, și nu mai are pentru că nu le mai plătește orele suplimentare. Vorbim despre sute de trenuri anulate”, ne-a declarat Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

Mai rămâne doar o treime din calea ferată

CFR Călători avea 1.150 de trenuri pe zi în extrasezon și 1.300 în sezon, însă acum numărul acestora va scădea drastic. ”Se urmărește îngroparea CFR Călători, nu vedeți că nu au vrut să ia nici cele 37 de trenuri noi, au luat doar 12. Vor să micșoreze CFR Călători, cum au micșorat CFR Marfă, ca să o facă neimportantă. Au dat trenuri noi mai multe operatorilor privați, în condițiile în care 80% din activitate este asigurată de CFR Călători. Își bat joc de tot ce este românesc, ca să nu mai ai nimic, și își bat joc de poporul român, în final. Au interes să distrugă CFR Călători pentru că e singura care poate să meargă pe toată rețeaua de cale ferată și nu pot să o închidă. Ei vor să rămână doar cu o treime din calea ferată, pe alea 3 coridoare pe care le finanțează UE”, ne-a mai precizat președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim.

Încep protestele

FSTFR a anunțat deja un protest al feroviarilor în 24 ianuarie 2025, între orele 13.00-16.00, în fața sediului Guvernului României din Piața Victoriei, împotriva modului de acordare de către statul român, prin ARF, a trenurilor noi de călători, în raport invers decât prestația avută, respectiv operatorului de transport feroviar de călători de stat CFR Călători, cu 80% din total prestație feroviară din România, i se dă doar 20% din total trenuri noi achiziționate pe fonduri europene, iar operatorii de transport feroviar de călători privați, cu 20% din total prestație trenuri de călători din România, primesc de la statul român 80% din total trenuri noi achiziționate pe fonduri europene. ”Mitingul de protest este și împotriva anulării de trenuri de călători ale CFR Călători din Mersul de Tren în vigoare pentru anul 2025, împotriva concedierilor colective din cauza subcompensarii operatorului de stat CFR Călători SA și împotriva subfinanțării infrastructurii feroviare CNCF,,CFR” SA”, se arată într-un comunicat al FSTFR.

Ultimele stiri

  • Plantele Care Vindecă Mintea: 7 Remedii Naturale Pentru Echilibru Emoțional
  • A fost semnat Memorandumul de Înțelegere între JP Srbijagas și SNTGN Transgaz SA – FOTO
  • „Conștient, nu dependent” – Fundația Dan Voiculescu a lansat campania națională antidrog la Școala Gimnazială Nr. 206 din București
  • Cartel Alfa: Nu vom accepta tăieri unilaterale care pun pe umerii angajaților din sectorul public întreaga povară a ajustărilor bugetare
  • BNS intră în stare de alertă față de măsurile Guvernului privind angajații din sectorul public: „La aproape 15 ani de la reforma toxică promovată în 2011 de Guvernul Boc…”
  • „40 de întrebări”-te duci la Rifai om, pleci meme pe TikTok
  • Aviația indiană în… alb și negru!
  • Proiect OUG: Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită cu trei luni/Se așteaptă decizia Guvernului
  • Persoanele vulnerabile ar putea primi un TICHET ELECTRONIC de energie, de la 1 iulie. Suma oferită LUNAR ca sprijin
  • Călin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General
  • Exit mobile version