AcasăEconomieStatul își ia înapoi șantierul naval. Investitorii străinii l-au adus în sapă...

Statul își ia înapoi șantierul naval. Investitorii străinii l-au adus în sapă de lemn

Scandalul cu olandezii de la Damen, care dețin 49% din acțiuni la Șantierul Naval Mangalia, trece la un alt nivel. După ce olandezii au amenințat că ies din asocierea cu statul, pe motiv că nu mai pot deține controlul operațional al societății, Ministerul Economiei a decis să scoată din patrimoniu terenul de 80 ha cu ieșire la mare, unde se fac, efectiv, reparațiile navelor, care fusese cedat în 1997, cu un contract de închiriere dubios. Motivația ministerului este că terenul are caracteristici unice și strategice, fiind singurul de acest gen cu ieșire la apă de mare adâncime.

Statul a decis să-și ia înapoi Șantierul Naval 2 mai din Mangalia, retrăgând din patrimoniul societății mixte româno-olandeze un teren de peste 80 ha cu ieșire la mare, al cărui statut era de închiriere pe perioadă nelimitată. Acesta pare să fie epilogul unei privatizări catastrofale al celui mai important șantier naval din România, pe care investitorii străini l-au adus în sapă de lemn.

Povestea a început în 1997, când între societatea Șantierul Naval 2 Mai S.A. și grupul sud-coreean Daewoo Heavy Industries Ltd. a fost semnat un contract de asociere, prin care s-a format o societate mixtă – Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A.. La data constituirii, societatea Șantierul Naval 2 Mai S.A. a transferat societății mixte dreptul de proprietate deplin asupra clădirilor, docurilor, mașinilor și echipamentelor, producției, macaralelor, dispozitivelor de fixare, uneltelor speciale, drepturile de proprietate intelectuală și orice alte mijloace de producție de pe un teren, acestea fiind evaluate la doar  50.920.000 dolari. Prin contractul de asociere s-a convenit ca partea coreeană să dețină 51% din acțiunile societății mixte și controlul asupra acesteia.

Totodată, în baza unui contract separat de închiriere, încheiat în data de 30.01.1997, societatea Șantierul Naval 2 Mai S.A. a acordat Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A. dreptul exclusiv și nelimitat de folosire a 80,86441 ha de teren situat în strada Portului, nr. 1, Mangalia, județul Constanța, în schimbul unei chirii de 48.000 dolari/an, “fără nicio ipotecă, intervenție, impediment, limitare, sau oricare alte restricții, iar societății i se acordă și beneficiază prin acest contract, de dreptul irevocabil și profitul în utilizarea terenului pentru orice scopuri ale activităților de afaceri ale societății în mod exclusiv și necondiționat, numai cu respectarea legilor și reglementărilor obligatorii ale României”. Controlul Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A. a fost exercitat în permanență de partea coreeană care a creditat societatea mixtă în nume propriu, mecanism care a condus la acumularea constantă de pierderi, susține Ministerul Economiei.

Au pus pe butuci societatea și au vândut-o

În 2018, coreenii au vândut societatea devenită falimentară olandezilor de la Damen, care au intrat în asociere cu statul inițial cu 51% din acțiuni, iar, ulterior, cu 49%, condiția pierderii majorității acțiunilor fiind preluarea controlului operațional al societății.

”Terenul situat în strada Portului, nr. 1, Mangalia, județul Constanța, aflat în patrimoniul societății Șantierul Naval 2 Mai S.A., a făcut și face obiectul unor înțelegeri/contracte succesive, care nu au condus la o utilizare eficientă a acestuia raportat la caracteristicile sale unice, cu consecința lezării interesului social și de dezvoltare economică. În contextul amenințărilor și provocărilor în materie de securitate ce marchează spațiul geopolitic actual, respectiv al riscurilor asociate conflictului din vecinătatea țării, se impune adoptarea de către statul român a unor măsuri de securizare a acestui teren, respectiv de consolidare a unei capacități care trebuie să fie în măsură să asigure continuitatea unor activități (ex: de construcție, reparație și mentenanță a vaselor/construcțiilor navale) și configurarea unor alte tipuri de activități utile statului român”, arată Ministerul Economiei.

Caracteristici unice

Terenul prezintă o serie de caracteristici unice (ex: construcție, reparații și mentenanță vase/construcții navale de mari dimensiuni care necesită acces direct la apă de mare adâncime) pe care alte terenuri cu ieșire la Marea Neagră de pe teritoriul României nu le au, sens în care se impune protejarea acestuia prin trecerea în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, se precizează într-un proiect de hotărâre de guvern, elaborat de Ministerul Economiei.

”Această măsură este propusă a fi adoptată în considerarea unor aspecte de ordin  economic și social, respectiv a faptului că datorită caracteristicilor geografice și climatice ale zonei unde se află terenul, comunitatea locală poate desfășura activitatea specifică în domeniul construcției, reparației și mentenanței vaselor/construcțiilor navale. O lipsă a mijloacelor care să permită desfășurarea acestei activității specifice în zonă, dintre care esențial este terenul cu acces la mare, ar afecta comunitățile din regiune prin încetarea acestei activități economice care ar genera o creștere a șomajului și ar afecta nivelul de trai al comunităților din regiune cu consecințe negative în plan economic și social”, consideră Ministerul Economiei.

Protejat de ”șacali”

Guvernul vrea să treacă terenul șantierului naval în proprietatea publică a statului, pe motiv că, astfel, acesta va fi protejat și nu va mai putea face obiectul unor tranzacții prin intermediul cărora ar exista riscul schimbării destinației acestuia ori neutilizarea acestuia astfel încât să servească interesului public.

”În acest sens se impune adoptarea unei măsuri care să asigure menținerea activități de construcție, reparație și mentenanță a vaselor/construcțiilor navale în regiunea Mangalia, prin  trecerea terenului situat în strada Portului, nr.1, Mangalia, jud. Constanța- proprietatea Societății Șantierul Naval 2 Mai S.A, în domeniul public și administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu achitarea contravalorii bunului, în vederea concesionării acestuia pentru activități de construcție, reparații și mentenanță a vaselor/construcțiilor navale”, se mai precizează în proiectul de act normativ. Astfel, Ministerul Economiei va plăti suma de   91.103.668 lei în contul societății Șantierul  Naval Mangalia, reprezentând contravaloarea acestui teren.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
75.134 afisari

24 COMENTARII

  1. Cine era la guvernare prin 1997, preocupat de portul Constanta si de donatia navelor comerciale romane pe 1 dolar?
    Traian Basescu.

    • Aveți o obsesie cu acest Băsescu!
      Mă tem că nu ești cine pretinzi că ai fi.
      Observ de ceva vreme că, indiferent care este subiectul unui articol, sunteți unii care îl acuzați doar pe B.
      E periculos pentru că știe prea multe despre voi, nu-i așa?

    • Ce a avut Sula ( Împărat roman, 138 î.Hr.-78 î.Hr. ) cu Prefectura. Nimic. Așa și Mazăre, a fost ales în anul 2000, deci nu a fost/nu este implicat în această afacere. Ba mai mult Mazăre a fost primar de Constanța, nu de Mangalia.

    • Cum nu se recuperează nici de la dan voiculescu, puiu popovici și mulți, mulți alții.

  2. Investitorii străini au venit să facă bani, nu este un secret. A verificat cineva averile celor din partea română cat de repede a crescut? Cred ca se da vina pe cine nu trebuie, în speță, investitorul străin, dar nimeni nu vorbește despre competența celor din partea română, cum au ajuns în funcțiile respective și ce averi au făcut în această perioadă. Presupun ca sunt oameni interesați să vină cu comentarii la articole de acest gen doar pentru a distrage atenția de la cei cu adevărat vinovați. Nu poate să vină cineva din afara grădinii tale să-și facă nevoile și tu să-l întrebi dacă vrea și hârtie igienică.

  3. Olandezii vroiau să facă treabă bună doar că incompetenții noștri de la guvernare care sunt învățați doar cu cioarda nu au mișcat nimic .Au mai și numit în funcții de conducere toți incompetenții .Asta este România !!! Noi i-am votat și îi votam in continuare .😭😭😭😭😭

    • Da! Erau! Din multe puncte de vedere. Faptul ca tot ei sunt la butoane sub numele de democrați nu înseamnă că s a schimbat ceva în bine pt restul proștilor.

  4. Corect asta și era intenția să-l facă ruina de mult erau invidioși pe tot ce are Romania

  5. Normal că străinii sunt plătiți să saboteze orice este profitabil pentru Romania..ce face concurență occidentală…
    Punctele importante de afaceri ar trebui să fie numai controlate de stat…

  6. Nu Băsescu!!!
    Adevăratele ”HIENE” se găseau la Ministerul Economiei și Industriei în cârdășie cu cei de la (i-a ghiciți!) FPS!!!
    FPS -ul a fost ROATA prin care s-a devalizat România !
    La pupitru s-a PARLAMENTUL !
    Care vedea tit și aproba tot!!
    Foarte simplu!!!

  7. Cum ar fi fost daca dadeau olandazilor (care sunt departe de a fi niste ingerasi) contractul cu fregatele cu obilgatia de a le construi la Mangalia? Dar cand dai un contract cu obligatii pt vanzator, nu mai iese comisionul. De aia cumparam armament fara obligatia de offset.

  8. De Florin Spataru omul Damen pe care psdul l-a pus și ministru al economiei nimic? Nu cred ca nu a avut vreo vina în acest faliment

  9. un an guvernantii au numit o coafeza in postul de director, ce credeati ca o sa-l faca rentabil?
    Cautati un Bolojan sau un Blidar. Insa ma tem ca aia va intorc spatele.

  10. @Claudia Marcu. Dvs prezentați o știre scoțând din context aspectele din acele vremuri precum și negocierile catastrofale ai liderilor de la acea vreme.
    Mai trebuie adăugat faptul ca în anul 2018 când Daewoo a „părăsit” afacerea, premier era Dancila, deci grupul infracțional Dragnea – ce putea face o firma mare în ape tulburi(?).
    Guvernul s a grăbit sa bage alte firma în șantier și cum Damen era disponibila, ea lucrând și la Galați, ia te uita!
    Cum suntem „renumiți” în negocieri cu firme străine – totul în favoarea lor pentru comisioane grase, guvernul a creat de fapt o bomba cu ceas și nu un mediu sănătos de afaceri (vezi ARO, combinatele chimice… si altele). Deci ca să spui că firmele străine sunt hoațe și rele iar România o fată mare… e…. Las-o baltă!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger