Până în urmă cu aproximativ 15 ani, economia mondială se liberalizase constant timp de decenii, așa-numitul Consens de la Washington încurajând națiunile din întreaga lume să își deschidă granițele pentru comerț, investiții și migrația forței de muncă.
Comerțul a crescut chiar mai rapid decât PIB-ul mondial, imigranții au devenit din ce în ce mai vitali pentru piețele de muncă occidentale.
Totul s-a oprit odată cu criza financiară din 2008, potrivit UnHerd. În timp ce liderii occidentali au încercat inițial să restabilească primatul globalizării neoliberale, a început o revoltă populistă crescândă împotriva acesteia.
Deși America nu a mers atât de departe încât să plătească țările vecine pentru a reține migranții, așa cum se întâmplă în Europa, administrația Biden a recunoscut cât de puternică a devenit problema frontierei într-un an electoral volatil și a redus drastic numărul celor cărora li se permite să intre.
În Canada, în mod tradițional o țară prietenoasă cu noii veniți, guvernul a fost presat să răspundă unei penurii de locuințe prin limitarea temporară a imigrației.
Tactici protecționiste, de-risking, friend-shoring
Între 2018 și 2022, numărul tacticilor protecționiste și a măsurilor restrictive a crescut de șase ori, scrie analistul John Raplay. În plus, de-risking și friend-shoring au devenit la modă în urma pandemiei Covid, care a expus fragilitatea lanțurilor globale de aprovizionare.
Ca urmare, indicatorii comuni ai globalizării s-au inversat: după zeci de ani de creștere mai rapidă decât economia mondială, atât comerțul internațional, cât și investițiile străine directe se află acum într-o relativă retragere.
Problema de bază a globalizării neoliberale a fost întotdeauna că, deși a crescut în mod incontestabil veniturile țărilor occidentale, aceste câștiguri au fost distribuite inegal.
Boom-ul urban a dus la creșterea prețurilor proprietăților și la îmbogățirea proprietarilor, scoțând din ce în ce mai mulți bani din buzunarele muncitorilor, forțându-i pe mulți să se mute departe de orașe, unde deseori au de suferit din cauza serviciilor inadecvate. Corporațiile sufocă piața, întreprinderile mici și mijlocii își închid afacerile.
Dacă reduc imigrația, statele occidentale vor fi în curând în imposibilitatea de a-și menține populația îmbătrânită – în special pensionarii sau cei care au nevoie de îngrijire medicală – în stilul cu care s-au obișnuit.
Globalizarea rămâne vie în țările în curs de dezvoltare
Pe de altă parte, în cea mai mare parte a lumii în curs de dezvoltare, globalizarea rămâne vie. China, de exemplu, se folosește de Inițiativa Belt and Road pentru a-și adânci legăturile în sudul lumii, exploatând golurile lăsate de reducerea ajutorului și diplomației occidentale pentru a-și lărgi spațiul economic și politic. Europa se îndreaptă spre o fragmentare din ce în ce mai mare. În timp ce țările occidentale se retrag ca sursă de investiții externe, China este în creștere.
De fapt, afacerile chineze au găsit o modalitate de a ocoli zidurile ridicate în țările occidentale. Pur și simplu externalizează producția către țări care beneficiază de un acces mai liber la piețele pe care doresc să le pătrundă.
S-ar putea ca Belt and Road să se transforme într-o versiune chineză a Planului Marshall – strategia americană de după al Doilea Război Mondial de a construi un imperiu occidental coeziv, asigurând recuperarea și îmbogățirea ulterioară a tuturor partenerilor săi cei mai apropiați. Pe termen scurt, de-globalizarea pe model occidental pare plină de promisiuni.