Noua Lege a Salarizării 2024 vine cu modificări importante la structura lefei pe care o vor încasa bugetarii.
Această categorie de angajaţi va avea un venit fix și altul variabil, în funcție de performanță.
Apare „salariul recompensă”
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunța cine sunt românii care vor primi „salarii recompensă”. O măsură cu dublu tăiș, pentru că poate duce inclusiv la pierderea unor sporuri.
Demnitarul a explicat cum vor primi români acest salariu bonus, în funcție de performanță.
„Salariul la stat va fi compus dintr-o parte variabilă și una fixă. Și partea asta variabilă, care va fi compusă la rândul său din sporuri, ar putea să fie mai mică, mai mare în funcție de cât de performant ești la locul de muncă în luna respectivă.
La fiecare venit al unui angajat din sistemul public vom avea salariu brut de încadrare, vom avea sporurile pe care le obține datorită locului unde își desfășoară munca (ca și acum), fiindcă acele sporuri sunt date de condițiile unde își desfășoară locul de muncă”, a spus ministrul Muncii.
Sporurile reprezintă o altă componentă, dar care trebuie să se încadreze în maximum 20% pe ordonator de credite și vom mai avea această parte care ține de un bonus de performanță, pe care angajații care îndeplinesc criterii le vor primi”, a adăugat Simona Bucura Oprescu.
Salariul minim brut creşte la 3.700 lei
Salariul minim brut pe economie va crește de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, începând cu 1 iulie 2024. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu după ședinţa de Guvern pentru adoptarea bugetului pentru anul viitor.
”Vă asigur că vom fi gata cu legea la timp”, a dat asigurări ministrul Muncii, precizând că cel mai mare salariu va fi al preşedintelui ţării.