Dacă ești atât de deștept – spune o vorbă nu foarte deșteaptă – de ce nu ești bogat?
Ei bine, americanii adaptează această întrebare pentru Donald Trump. „Dacă el era atât de rău, de ce eram noi bogați?”. Chiar și alegătorii care îl privesc cu teamă și dezgust își amintesc că, în calitate de președinte, a supravegheat un boom neinflaționist.
O mare parte din această „realizare” a fost un accident de sincronizare, susțin analiștii FT. Trump nu a făcut un rău activ standardelor de viață americane, deoarece primise o moștenire economică benignă de la Barack Obama. Acesta era demult plecat când invazia Ucrainei a dat peste cap comerțul global cu mărfuri vitale.
Luați acum în considerare un alt lider controversat care va fi ales în acest an. După un deceniu de Narendra Modi, India are a cincea cea mai mare producție din lume, în creștere de pe locul 10.
Ar putea detrona Japonia de pe locul al treilea înainte de sfârșitul anilor 2020. Având în vedere potențialul Indiei în 2014, un guvern diferit ar fi putut obține cam aceeași performanță.
Cu toate acestea, la fel ca în cazul lui Trump, ideea este că, chiar dacă un boom a fost întotdeauna așteptat, presupusul autoritarism al lui Modi nu l-a oprit. În timp ce organismele internaționale de supraveghere au marcat India de la „liber” la „parțial liber”, economia sa a crescut vertiginos.
Acesta este coșmarul progresiștilor și liberalilor: nu faptul că populiștii desființează democrația pentru a rămâne la putere, ci că au performanțe suficient de bune pentru a nu fi nevoiți să o facă.
Populismul ar trebui să fie o economie proastă. Una care tinde să se opună lucrurilor care favorizează creșterea, cum ar fi imigranții (care extind forța de muncă), tehnocrații (care stabilesc ratele dobânzilor și regulile de concurență) și comerțul liber.
Mediul de afaceri pretinde că urăște arbitrariul, caracteristica definitorie a guvernării omului forte. Mai bine o lege proastă, dar coerentă, decât capriciul personal al unui lider.
Obiceiul autocratic de a se certa cu guvernatorii independenți ai băncilor centrale ar trebui, de la sine, să deprime investitorii.
Și totuși, iată-ne aici. Dintre cei mai cunoscuți șefi de guvern populiști din lume, câți au în palmares un eșec economic definitoriu? Recep Tayyip Erdogan, poate. În afară de lupta sa pierdută cu inflația, există mai puține exemple decât ați crede.
Creșterea italiană nu este mult mai lentă sub Giorgia Meloni decât a fost sub premieri mai convenționali. Benjamin Netanyahu a fost sărbătorit în străinătate pentru performanța economică a Israelului.
Viktor Orban, considerat autoritar și extremist de către politicienii de Bruxelles, a pus Ungaria în fruntea listei investitorilor occidentali. Ca să nu mai vorbim de China condusă de comunistul Xi Jinping – este a doua mare economie globală. China s-a îmbogățit fără să se democratizeze.
Lecția? Pentru a depăși populismul, o țară trebuie să sufere material din cauza acestuia. Argumentul moral împotriva populismului nu este suficient. Surpriza este că astfel de daune economice au fost atât de rare.
Populiștii sunt mult mai pragmatici decât își închipuie progresiștii. În momentul în care alegătorii simt că politicile economice nu le mai reprezintă interesele și bunăstarea, o cârmesc spre populism. Nu au cum să o ducă mai rău.
Influența populismului asupra economiei este treptată și cumulativă. Este prezentă de fiecare dată când adepții măsurilor „tehnocratice” dure subminează așteptările oamenilor și îi sărăcesc.