AcasăEconomiePoker comercial. De ce China are asul în mână

Poker comercial. De ce China are asul în mână

China deține monopolul aproape total asupra producției de pământuri rare și alte minerale critice, vitale pentru industria occidentală și armata americană

Administrația Trump pare să fi realizat acum că, în jocul de poker comercial, Beijingul deține atuul.

Luna aceasta, SUA au prelungit cu încă trei luni armistițiul de 90 de zile în războiul tarifar cu China. Ca urmare, gigantul asiatic beneficiază în prezent de taxe vamale mai favorabile cu America decât Elveția sau India.

Asul Beijingului este monopolul său aproape total asupra producției de pământuri rare și alte minerale critice, vitale pentru industria occidentală și armata americană, relatează Financial Times.

China a început să joace serios cartea sa imediat după „ziua eliberării”, pe 2 aprilie, când Trump a anunțat aplicarea de tarife punitive asupra majorității țărilor din lume. Două zile mai târziu, Ministerul Comerțului din Beijing a anunțat controlul exporturilor pentru șapte tipuri de metale rare.

Efectul asupra industriei auto mondiale a fost dramatic și s-a resimțit în câteva săptămâni. Jim Farley, CEO-ul Ford, a recunoscut la începutul lunii iunie că lipsa pământurilor rare utilizate în magneți a obligat compania sa să „închidă fabricile” temporar. Producătorii europeni s-au confruntat cu probleme similare.

Controlul exercitat de Beijing asupra materiilor prime esențiale pentru industria occidentală conferă Chinei un avantaj unic în orice război comercial cu SUA. Amenințarea de a bloca exportul de metale rare este o carte mult mai puternică decât amenințarea Europei de a bloca exportul de genți Gucci.

Chiar și unele sisteme de arme pe care SUA s-ar baza în cazul unui război cu China se bazează pe pământuri rare chinezești. Avionul de vânătoare F-35 este dependent de mai multe minerale strategice provenite din această țară, inclusiv samariul și ytriul.

China extrage 70% din pământurile rare ale lumii și controlează aproximativ 90 % din prelucrarea și rafinarea acestora.

Există semne de urgență crescută la Washington și Bruxelles. Donald Trump a exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru a ceda drepturile asupra mineralelor, în schimbul sprijinului SUA. Legea UE privind materiile prime critice, intrată în vigoare anul trecut, a stabilit obiective pentru reducerea dependenței de China.

Însă, până în prezent, blocul comunitar nu dispune de mine de pământuri rare operaționale și are doar două fabrici mari de prelucrare. Depășirea obiecțiilor de mediu privind prelucrarea ar putea fi chiar mai dificilă decât obținerea accesului la mineral.

Fabrica Solvay din vestul Franței urmează să se extindă, dar respectarea normelor UE va crește considerabil costurile de producție.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
116 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger