Cauta

Nereguli uriașe în curtea ANAF. Curtea de Conturi cere măsuri

Fiscul, incapabil să aducă încasări mai mari la buget

Un raport de audit publicat luna aceasta de Curtea de Conturi arată încă o dată că ANAF este incapabilă să urmărească și să încaseze venituri bugetare. La o singură direcție, prejudiciile au fost de aproape 80 milioane de lei, cauzele fiind, în principal, legate de ineficiența și carențele din sistemul de control intern.  Mai mult, firmele cu risc fiscal ridicat au fost ocolite de controalele inspectorilor ANAF.

Potrivit unui raport de audit de conformitate, realizat de Curtea de Conturi la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, subordonată ANAF, veniturile bugetului statului au fost diminuate cu aproape 80 milioane de lei, din cauza incapacității inspectorilor de a colecta și a urmări impozitele și taxele datorate de contribuabili.

Astfel, veniturile bugetului de stat reprezentând impozit pe dividende, au fost diminuate nejustificat cu suma estimată de 626.772 lei, prin neurmărirea și neverificarea de către organele fiscale teritoriale a corelației dintre Declarația 205 privind impozitul reținut pe veniturile cu regim de reținere la sursă, pe beneficiari de venit și Declarația 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat, referitoare la impozitul pe dividende acordate persoanelor fizice pentru anul 2022.

Cauzele prejudiciului au fost neidentificarea, de către persoanele cu atribuții în acest domeniu, a contribuabililor care nu și-au declarat complet și corect informațiile privind obligațiile fiscale datorate și ineficiența sistemului de control intern care nu a identificat această abatere, Curtea de Conturi solicitând măsuri pentru stabilirea cu exactitate a sumelor datorate, înregistrarea acestora în evidența pe plătitor și luarea măsurilor legale de încasare. Totodată, au fost diminuate nejustificat veniturile bugetului de stat în anul 2022 cu suma estimată de 373.251 lei, prin neefectuarea în toate cazurile a monitorizării și a controlului respectării de către contribuabili a modului de declarare și virare lunar, la bugetul de stat, a obligațiilor datorate pentru persoanele cu handicap neîncadrate.

Deficiențe pe bandă rulantă

Veniturile bugetului de stat reprezentând impozit pe veniturile realizate din activități independente au fost diminuate nejustificat cu suma estimată de 145.830 lei, prin neverificarea și neclarificarea de către A.J.F.P. Alba a neconcordanțelor dintre baza de impozitare/impozitul pe venit declarat de către medici de familie și medici veterinari prin Declarația Unică și veniturile efectiv încasate în perioada 2021-2022, mai semnalează Curtea de Conturi. În ce privește impozitul pe profit, bugetul a fost prejudiciat cu suma de 500.820 lei, prin neverificarea și neclarificarea de către A.J.F.P. Alba a neconcordanțelor referitoare la: – datele și informațiile privind baza de impozitare și impozitul pe profit, raportate în situațiile financiare întocmite pentru anii 2021 și 2022.

În același timp, au fost diminuate nejustificat veniturile bugetului de stat cu suma estimată de 497.093 lei, prin neurmărirea declarării, stabilirii și încasării impozitului pe venit datorat pentru câștigul net impozabil realizat din transferul titlurilor de valoare și din orice alte operațiuni cu instrumente financiare pentru anii 2021 și 2022. Veniturile bugetului consolidat al statului au mai fost diminuate cu suma estimată de 382.092 lei, prin neurmărirea declarării, stabilirii și încasării în totalitate de la contribuabili persoane fizice care au realizat venituri nete (din dividende, transferul titlurilor de valoare și activități independente) peste plafonul de 12 salarii minime brute (27.600 lei) în anul 2021 si care nu au declarat și achitat CASS și/sau CAS, după caz, cu implicații asupra nivelului contribuțiilor sociale colectate la bugetul general consolidat al statului.

Ce atâtea verificări!

Printre neregulile constatate la controalele Curții de Conturi s-a mai numărat și absența verificărilor în cazul unor contribuabili persoane juridice, care prezintă un risc fiscal ridicat, privind modul de constituire, declarare și plată a obligațiilor fiscale în cadrul termenului de prescripție. Este vorba despre cei care au beneficiat de rambursări TVA cu control ulterior, au declarat TVA dar nu au solicitat rambursarea TVA și despre neincluderea în programul de control a unor contribuabili care au declarat achiziții de la parteneri inactivi/radiați, potrivit informațiilor fiscale furnizate de formularul 394.

De asemenea, nu au fost efectuate verificări în cadrul termenului de prescripție, în cazul unor contribuabili persoane fizice autorizate care înregistrează datorii neachitate către bugetul de stat, au declarat pierderi consecutive în ultimii 5 ani și au efectuat două sau mai multe tranzacții imobiliare a căror valoare depășește suma de 300.000 lei, în condițiile în care aceștia nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA. Cauzele identificate de Curtea de Conturi au fost existența unui număr mare de contribuabili aflați în administrarea organului fiscal, care prezintă risc fiscal ridicat, raportat la numărul de personal din cadrul A.I.F,. precum și carențe în sistemul de control intern.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Exit mobile version