Cauta

Moneda BRICS nu este ucigașul dolarului

Grupul de națiuni BRICS va discuta despre fezabilitatea introducerii unei monede comune și nu ar trebui să grăbească nicio decizie, potrivit ministrului de externe al Africii de Sud.

Într-un nou episod al interminabilei dezbateri „Este dolarul pe moarte?”, cele cinci națiuni diverse din punct de vedere geopolitic, etnic și economic care alcătuiesc blocul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – vor discuta probabil această chestiune la un summit care va avea loc la sfârșitul lunii august la Johannesburg.

Unii economiști susțin că o uniune monetară între țările BRICS va crea un bloc similar zonei euro, slăbind hegemonia dolarului. Și un  activ de rezervă bazat pe moneda BRICS, după modelul drepturilor speciale de tragere ale FMI.Dar alții arată motive pentru care acest proiect nu va funcționa.

India aproape sigur nu va întoarce spatele SUA pentru a se alia cu China. Schimburile comerciale în BRICS sunt grav dezechilibrate, India și Africa de Sud înregistrând ambele deficite pe termen lung cu ceilalți membri. Introducerea unui sistem și a unei piețe complet noi pentru a înlocui dolarul în tranzacțiile internaționale este mult mai dificilă decât continuarea utilizării dolarului.

În concluzie, o monedă BRICS nu ar rezolva niciuna dintre problemele care fac dificilă îndepărtarea de dolar și, în unele privințe, ar înrăutăți aceste probleme.

Analiștii piețelor financiare asubliniază că rapoartele privind înlocuirea  dolarului sunt „mult exagerate” – subliniind lipsa unor alternative credibile și progresul instabil al yuanului și euro.Faptul că un grup de puteri emergente speră să eclipseze dolarul nu înseamnă nimic pentru sistemul financiar global, centrat pe SUA.

Pentru a circula, moneda BRICS ar necesita cooperare la mai multe niveluri între țări care nu sunt întotdeauna capabile să coopereze foarte bine între ele. De asemenea, nu este clar dacă, cum și când alte state ar putea urma o astfel de inițiativă.

În mod sigur, asta arată că importanța dolarului conferă SUA o putere enormă asupra comerțului mondial și a fluxurilor financiare. Și cât de mult depind tranzațiile internaționale de mila Washingtonului. “BRICS coin” nu rezistă.

Ultimele stiri

  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • România, ţară exotică! Ce au început să cultive agricultorii noştri
  • Pompierii, în alertă! Incendiu la o magazie din Portul Constanţa. Focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi
  • Breaking news: Ebrahim Raisi, președintele Iranului, a murit în accidentul de elicopter! (VIDEO)
  • Poza Zilei
  • Horoscop 20 mai 2024 – Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția
  • Exit mobile version