Cu chiu cu vai, Ministerul Energiei a reușit să încheie primele contracte pentru stocarea energiei în baterii, cu o putere minimă de 240 MW, cu finanțare din PNRR, în condițiile în care necesarul de stocare pentru România, raportat la avântul regenerabilelor, este de 4.000 MW. Specialiștii în energie spun că este nevoie de cel puțin două centrale de acumulare prin pompaj, de 2.000 MW și finalizarea proiectelor hidro de încă 1.000 MW.
Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița a fost îngropat, pe șest, de Ministerul Energiei, după licitații ratate pentru studiul de fezabilitate și anunțuri de parteneriate străine rămase în aer. Finanțarea pentru un astfel de proiect ar fi trebuit făcută cu banii din PNRR, dat fiind importanța strategică pentru sistemul energetic național, însă niciun demers nu a fost făcut în acest sens.
În schimb, ministerul se concentrează pe împărțirea banilor din PNRR pentru fabrici de baterii pentru stocarea energiei, deși eficiența și capacitatea acestora este incomparabilă cu o centrală de acumulare prin pompaj. Astfel, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat semnarea primelor contracte cu bani din PNRR pentru dezvoltarea unor capacități de stocare a energiei electrice de minimum 240 MW (sau 480 MWh), cu o alocare de aproape 6,5 milioane de euro. “În această vară, am văzut toți cât de importante și necesare sunt investițiile în capacitățile de stocare a energiei electrice. Pe lângă rolul în echilibrarea sistemului, capacitățile de stocare ne permit să putem beneficia energia ieftină și verde produsă de parcurile solare și eoliene și atunci când nu bate soarele sau nu bate vântul.
Astfel, vom avea o energie mai sigură și mai ieftină”, a declarat Sebastian Burduja. Ceea ce a lipsit astă-vară nu au fost neapărat capacitățile de stocare, ci însăși energia care ar fi trebuit produsă de regenerabile, dat fiind că la eoliene, de exemplu, producția a fost la cele mai scăzute cote.
Stocarea, mai importantă decât noile proiecte de regenerabile
Specialiștii în energie spun că România are nevoie de 4.000 MW în stocare, iar aceasta s-ar putea realiza prin centralele de acumulare prin pompaj, de cel puțin 2.000 MW, proiecte hidro de minim 1.000 MW, precum și alți bio-combustibili avansați și tehnologiile aferente.
”Prioritatea numărul 1 este începerea imediată a proiectului de Centrala Hidroelectrică cu Acumulare prin Pompaj (CHEAP), datorită duratei mari de realizare de 5-7 ani. Pe de altă parte, proiectele de centrale eoliene și solare mari (dispecerizabile) trebuie amânate. Indiferent de cât de multe capacități eoliene și solare vom instala azi, efectul asupra SEN pe termen mediu va fi dăunător, dezechilibrant, în lipsa stocării de mari capacități și, mai ales, nu va acoperi necesarul de consum intern de electricitate. Deci, instalarea în continuare de capacități intermitente trebuie amânată, ca să nu mai vorbim de contractele CfD, care sunt nepotrivite și inutile. Altminteri, vom continua să exportăm ieftin energie intermitentă din ce în ce mai multă și vom importa energie (gri) din ce în ce mai multă și mai scumpă ”, susține ing. Cătălin Dragostin, specialist în energie.
Rezultate zdrobitoare
O simulare a funcționării potențiale a CHEAP Tarnița-Lăpuștești, pentru semestrul I 2024, perioadă caracterizată prin deficit de putere în România, variabilitate mare a regenerabilelor, seceta, prețuri foarte volatile și temperaturi excesive, realizată de ing. Cătălin Dragostin, a avut rezultate zdrobitoare. Fără CHEAP, prețurile energiei transfrontaliere au fost de 480 lei/ MWh la importuri și de 300 lei/ MWh la exporturi, iar cu CHEAP prețurile ar fi fost de 150lei/MWh la importuri și de 210 lei/MWh la exporturi. Mai mult, aceeași simulare făcută pe șase luni a arătat că, dacă am fi avut centrală de acumulare prin pompaj, am fi devenit din importatori neți, exportatori importanți în întreaga regiune, cu o reducere a cheltuielilor de 80 milioane de euro.
”Interesant este, că dacă am fi avut o capacitate dublă de stocare, în aceleași condiții, reducerea de costuri ar fi fost de peste 160 milioane de euro în 6 luni. România, care are potențial nevalorificat de cca 6.000-8.000 MW CHEAP, condiții geografice și de relief ideale, ar putea să construiască mult mai mult decât proiectul Tarnița și să se transforme într-un jucător important în stocare pe piața de Sud-Est a UE. Și atunci, având potențial mare comparativ cu vecinii și pentru că inclusiv UE și piața electricității din UE cer asta, o mărire a capacității de interconexiune, peste 15% cât prevăd regulamentele UE, de-abia atunci s-ar justifica”, a mai arătat ing.Cătălin Dragostin.