Cauta

Marele fâs al fotovoltaicelor. Produc 300 MWh timp de 8 ore și consumă din sistem alte 16 ore

Din cei peste 2.200 MW instalați în fotovoltaice, în România se produc, în această perioadă, circa 300 MWh timp de 8 ore, iar în restul celor 16 ore, se consumă din sistem. Aceasta este marea realizare a lui Sebastian Burduja, care continuă să ne repete, obsesiv, că a adăugat în sistem, anul trecut, 1.200 MW. În realitate, în tot mandatul lui de ministru puterea instalată a crescut cu mai puțin de 400 MW, și ăia în capacități intermitente, pe care nu te poți baza.

Energia fotovoltaică, pe care Sebastian Burduja vrea s-o generalizeze în România, urmând cu sfințenie Green Deal-ul Comisiei Europene, ne va duce la pieire. Deja prețurile au luat-o razna, în absența unor capacități de producție în bandă care să acopere necesarul de consum la intern, țara nostră fiind obligată să importe din ce în ce mai mult și mai scump și să susțină și Republica Moldova. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a revenit din nou cu aceeași informație pe care o tot rostogolește în public, bazându-se pe faptul că nimeni nu ar verifica. Ei bine, noi îl verificăm.

Comparând cifrele oficiale ale Transelectrica și ANRE, deci lucrând cu materialul clientului, aflăm că în perioada mandatului de ministru al Energiei al lui Sebastian Burduja, din 2023 (iunie), și până în 18 februarie 2025, în sistemul energetic au apărut în plus circa 360 MW. Mai exact, dacă la 1 ianuarie 2023, ANRE raporta o putere totală instalată de 18.651 MW, în 18 februarie 2025, aceasta a ajuns la 19.019,26 MW. În mod stupefiant, ministrul Burduja continuă să repete că în 2024 a instalat 1.200 MW, cantitate pe care ar vrea să o dubleze în acest an. În realitate, de la 1 ianuarie 2024 până la 7 ianuarie 2025, sistemul s-a îmbogățit cu 324,82 MW, ultimii zeci de MW fiind instalați până în 18 februarie 2025. Din 2023 până în 2024, din sistem au dispărut 700 MW de cărbune, adică energie în bandă, care au fost parțial înlocuiți cu energie fotovoltaică.

Tot o nebuloasă

”Prețurile la energie sunt influențate de factori geopolitici și decizii externe, iar noi luăm măsuri pentru a evita creșterile necontrolate. De altfel, în ultima perioadă, prețul gazului a crescut cu 40% și prețul energiei electrice cu 25%, iar în lipsa compensării-plafonări aceste evoluții s-ar fi reflectat direct în facturi. Singura soluție pe termen mediu și lung pentru reducerea facturilor este creșterea capacității de producție de energie electrică și gaz în România. Anul trecut a însemnat un număr record de proiecte noi puse în funcțiune, cu peste 1.200MW (cărbune, solar, eolian, baterii). Anul acesta ne-am propus să dublăm această performanță. Prin fiecare MW nou, prin fiecare investiție nouă, România își consolidează independența energetică și beneficiază de mai multă energie sigură, ieftină și curată – în această ordine de priorități”, a declarat ministrul Sebastian Burduja. Nu, domnule Burduja, prețul energiei nu e influențat de decizii externe, decât dacă vreți să ne spuneți altceva ce noi nu știm oficial. Prețul energiei este influențat de deficitul crunt de energie, cauzat de politicile dezastruase ale guvernelor României, care au închis capacități de producție în bandă și au deschis niscaiva fotovoltaice.

Energie de sezon

În ritmul în care se anunță proiecte fotovoltaice, că eolienele și-au cam atins capacitatea maximă prin Dobrogea, România va ajunge să aibă energie doar în sezonul cald. În ultima perioadă, cei peste 2.200 MW instalați în fotovoltaice au produs în medie vreo 300 MWh timp de 8 ore din zi, iar în celelalte 16 ore au consumat din sistem, adică au trecut pe minus. Ce înseamnă minus? Prețuri mari la energie, pentru că se merge pe tarifele uriașe din piața de echilibrare, adică ești penalizat că nu produci. Deocamdată mai avem funcționali vreo mie de MW în cărbune, dar și ăia sunt programați să dispară. Dar nu-i nimic, rezolvă problema panourile fotovoltaice, astfel încât o să ajungem să mai avem energie doar sezonier.

Ultimele stiri

  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Exit mobile version