Cauta

Derapaj total. UE interzice României și transportul de animale

Ursula lovește din nou. Zootehnia, pusă pe butuci

Comisia Europeană  vrea să interzică total exportul de animale vii, dar și transportul, din motive legate de bunăstarea acestora. Noile norme pe care vrea să le instituie fac, practic, imposibilă deplasarea animalelor, cu orice mijloc de transport. Senatul României a sancționat dur acest derapaj, semnalând inepțiile debitate în proiectul de Regulament. Instituția avertizează că un asemenea act normativ va avea un impact devastator asupra zootehniei.

fermaNoile norme privind bunăstarea animalelor, propuse de Comisia Europeană, distrug, practic, sectorul zootehnic și împiedică atât exportul, cât și importul animalelor vii. Senatul României a adoptat o Hotărâre referitoare la această propunere aberantă, în care sesizează imposibilitatea punerii în practică a prevederilor din actul normativ european.

Astfel, senatorii susțin că este necesară evaluarea impactului economic și a posibilităților practice de implementare a măsurilor propuse, dat fiind condițiile tehnice și practica în domeniu. ”Având în vedere că în proiectul de regulament temperatura de 25ºC este considerată ca fiind extrem de ridicată, pe durata verii, transportul nu se va putea desfășura decât pe teritoriul național (pe timpul nopții).

Totodată, ar trebui reconsiderată verificarea exclusivă a prognozei meteorologice, fără a se ține cont de temperatura din mijlocul de transport, care poate fi dotat cu sisteme pentru menținerea unei temperaturi optime la bord. De asemenea, stabilirea limitelor de temperatură ar trebui să țină cont de temperatura de confort termic pentru fiecare specie de animale în parte”, atrag atenția senatorii. Regulamentul prevede că atunci când prognoza de temperatură indică temperaturi între 25°C și 30°C, timpul de călătorie în perioada cuprinsă între orele 10.00 și 21.00 nu trebuie să depășească 9 ore. Totodată, numai atunci când prognoza de temperatură indică temperaturi peste 30°C sunt permise călătoriile care au loc integral între orele 21:00 și 10:00, iar când prognoza de temperatură indică temperaturi peste 30°C între 21.00 și 10.00, spațiul disponibil pentru animale se majorează cu 20%.

Măsuri năucitoare

Comisia Europeană  propune și creșterea spațiului alocat animalelor în mijlocul de transport, care, conform dovezilor științifice, ar determina creșterea nivelului de bunăstare a animalelor. Potrivit senatorilor români, asigurarea unui spațiu mai mare ar putea determina creșterea riscului de răniri în timpul transportului.

”Considerăm că aspectul esențial care trebuie avut în vedere este ca animalul să aibă spațiu suficient pentru a avea posibilitatea de a se întinde. De asemenea, asigurarea unui spațiu suplimentar în mijlocul de transport va determina necesitatea îmbarcării animalelor într-un număr mai mare de vehicule, fapt care va avea un impact negativ economic și asupra mediului. În ceea ce privește creșterea înălțimii compartimentelor, aceasta va determina dificultăți în realizarea transportului bovinelor pe 2 punți și al ovinelor pe 3 punți și, implicit, la creșterea numărului de mijloace de transport necesare. Având în vedere creșterea semnificativă a spațiului disponibil pentru transportul rutier, feroviar sau maritim, ajungând în cazul purceilor de 25 kg la o creștere de 116%, este imperios necesară reanalizarea acestor parametri din punctul de vedere al asigurării bunăstării animalelor, în corelare cu impactul economic și de mediu”, se arată în Hotărârea Senatului.

O prostie cap-coadă

În documentul oficial al Senatului României se subliniază și se atrage atenția asupra complexității propunerii de regulament, precum și a impactului semnificativ pe care acesta îl are asupra sectorului zootehnic, coroborat cu necesitatea asigurării sustenabilității economice a exploatațiilor agricole în contextul geopolitic actual, în care securitatea alimentară a populației reprezintă o sarcină prioritară. ”Considerăm imperios necesară analizarea în detaliu a impactului prevederilor întregului act normativ și modificarea acestuia în consecință. În plus, trebuie avute în vedere și ambițiile Uniunii Europene privind decarbonizarea și reducerea gazelor cu efect de seră, în acest sens fiind necesară evaluarea impactului privind consumul suplimentar de combustibili și energie, generat de implementarea măsurilor propuse”, se mai precizează în Hotărârea Senatului.

Ultimele stiri

  • Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”
  • „Școala românească nu are o direcție clară în fața consumului de droguri. Este grav” – Concluziile Conferinței Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină. Atenționarea meteo vizează 16 județe – HARTĂ/Cum va fi vremea în București
  •  Admiterea la liceu 2025. A fost publicată ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a/Ce urmează pentru elevi
  • Dacian Cioloș, refuzat de un taximetrist la Aeroportul Otopeni/Ce a pățit șoferul de taxi – FOTO
  • Ce spune Grindeanu despre relaţia cu Bolojan: „Eu cred că oamenii nu se aşteaptă să fim prieteni” – VIDEO
  • Ce presupune reforma pensiilor speciale și la cât ar putea crește vârsta de pensionare. Ministrul Muncii: „Magistrații știu foarte bine la ce mă refer”
  • Dezvăluiri de culise în privința măsurilor fiscale. Grindeanu: Pîslaru a mers la Bruxelles și a venit de acolo cu un to-do list – VIDEO
  • Comunicat de presă KABE BOYS SRL
  • Comunicat de presă Ravlux Proiect SRL
  • Exit mobile version