Bruxelles-ul investighează subvențiile acordate de guvernul chinez pentru producție și se așteaptă ca în curând Comisia Europeană să comunice orice alte taxe vamale legate de importurile de vehicule electrice chinezești.
Prin urmare, UE crește controlul asupra mărfurilor din cea mai mare economie de export din lume. Dar cum se vor poziționa companiile europene? Richard Laub, directorul executiv al Dragon Sourcing, cu sediul în Belgia, a declarat pentru FT că „marea tendință în acest moment este ca firmele să își reducă dependența de China”. Deși Statele Unite au preluat conducerea în ceea ce privește decuplarea, “țările europene și-au intensificat eforturile pentru a căuta alternative de la sfârșitul pandemiei”.
Aceste afirmații par cam grăbite. Companiile americane ar putea găsi noi furnizori după impunerea de către administrația Biden a unui regim strict de tarife și restricții.
În timp ce experții de la Washington au dezbătut meritele utilizării tarifelor pentru a proteja industria americană, puțini au considerat că măsurile recente reprezintă fie o „decuplare”, fie că marchează declanșarea unui nou război comercial.
Cumpărătorii europeni sunt dispuși să-și reducă dependența de China?
Companiile europene – de la îmbrăcăminte și electrocasnice până la electronice și jucării – sunt total depedente de China. Însuși Laub a estimat că China reprezintă 80-90% din cheltuielile de aprovizionare pentru unele dintre cele mai mari grupuri de pe continent.
În plus, companiile europene au beneficiat de prețurile ieftine ale produselor chinezești, deoarece cumpărătorii americani au căutat în altă parte, a declarat Frederic Neumann, economist șef pentru Asia la HSBC.
Anul trecut, Beijingul a a modificat legile privitoare la spionaj și date, iar unii obervatori au susținut că măsura va afecta companiile străine și va îndepărta investitorii. Nu s-a întâmplat așa. Acum, China beneficiază de supraproducție și, evident, urmărește să exporte tot mai mult la prețuri tot mai competitive.
Nu e clar ce strategii de decuplare au companiile europene – dacă au vreuna – de vreme ce însăși Uniunea Europeană are un ton ezitant și preferă alunecosul de-risking. Rămâne un fapt: continentul european este invadat de bunuri Made in China și nu are opțiuni să se orienteze către alți producători.
În cele din urmă, se mai impune o întrebare: oare cumpărătorii europeni sunt chiar dispuși să-și reducă dependența de China?