Cauta

Curge petrolul: Rusia nu cedează sub greutatea sancțiunilor occidentale

Rusia a anunțat că va reduce producția de petrol cu jumătate de milion de barili pe zi ca represalii la sancțiunile UE și SUA.

Rusia este prinsă într-o rețea tot mai strânsă de restricții economice, de la interdicții privind exporturile de tehnologie către această țară până la o interdicție recentă a Uniunii Europene privind majoritatea importurilor de petrol.Prin urmare, mulți s-au grăbit să susțină că rușii nu au capacitatea de a menține producția țițeiului, deoarece nu au acces la tehnologia necesară. În realitate, povestea e diferită.

Companiile rusești au efectuat anul trecut cele mai multe foraje la câmpurile lor petroliere din ultimii zece ani, fără a exista semne că sancțiunile internaționale sau plecarea unor firme occidentale importante au afectat direct așa-numitele operațiuni din amonte.

Acest lucru ajută la explicarea modului în care producția de petrol a țării și-a revenit în a  doua jumătate a anului 2022, chiar dacă au fost impuse noi restricții asupra exporturilor sale.

„În mare parte, industria continuă să lucreze la fel ca înainte”, a declarat Vitali Michalciuk, șeful centrului de cercetare de la Business Solutions and Technologies, fosta unitate rusă a consultantului Deloitte & Touche.”Rusia a reușit să păstreze majoritatea competențelor, activelor și tehnologiilor din domeniul serviciilor petroliere”.

De la decizia președintelui Vladimir Putin de a invada Ucraina în urmă cu aproape un an, industria petrolieră din Rusia a suferit cea mai dramatică schimbare a circumstanțelor politice de la prăbușirea Uniunii Sovietice.

Marile companii occidentale, inclusiv BP, Shell  și Exxon Mobil  au renunțat la investiții de miliarde de dolari în această țară. Unii dintre principalii furnizori internaționali de servicii le-au urmat. Europa a introdus, de asemenea, „o restricție cuprinzătoare a exporturilor de echipamente, tehnologie și servicii pentru industria energetică din Rusia”.

Cu toate acestea, platformele petroliere rusești au forat anul trecut la o adâncime totală de peste 28.000 de kilometri, cea mai mare din ultimul deceniu, potrivit datelor din industrie consultate de Bloomberg. Numărul total de sonde noi a crescut cu aproape 7%, la peste 7.800, majoritatea companiilor petroliere cheie depășind rezultatele din anul precedent.Mai mulți factori au ajutat Rusia să își mențină industria petrolieră pe linia de plutire.

În primul rând, furnizorii internaționali de top au reprezentat doar 15% din segmentul total al serviciilor petroliere din țară în 2021, potrivit datelor Vygon Consulting. Unitățile interne ale producătorilor interni, precum Rosneft, Surgutneftegas și Gazprom Group, reprezintă cea mai mare parte a pieței.Companiile rusești atrag contractori străini dacă au nevoie de servicii și echipamente de înaltă tehnologie, precum și de software avansat.

În al doilea rând, unii dintre cei mai importanți furnizori occidentali de servicii petroliere nu au părăsit Rusia. SLB(Schlumberger Limited, cea mai mare companie de foraj offshore din lume)și Weatherford International  continuă operațiunile, cu unele limitări.

În al treilea rând, doi giganți din domeniul serviciilor petroliere care au plecat din Rusia – Hllaiburton  și Baker Hughes  – și-au vândut afacerile firmelor din țară, care au păstrat personalul și expertiza.

Principala preocupare pentru industria petrolieră internă a Rusiei a fost obținerea de echipamente occidentale de înaltă tehnologie.”Aceste probleme sunt rezolvate datorită importurilor prin intermediari din statele prietene sau prin găsirea unor furnizori alternativi în China”, a precizat Michalciuk.

De la atingerea unui minim de 10,05 milioane de barili pe zi în aprilie, producția de petrol din Rusia a revenit la aproximativ 10,9 milioane de barili pe zi la sfârșitul anului 2022 și a rămas aproape de acest nivel în ianuarie.

Nu există nicio dovadă că interdicția UE din 5 decembrie privind importurile de țiței a cauzat probleme comparabile, producția rusă menținându-se constantă în cele două luni de atunci.

Ratele de procesare la rafinăriile rusești în primele 8 zile ale lunii februarie au fost cu aproximativ 2% peste nivelurile din ianuarie, la puțin peste 5,8 milioane de barili pe zi.

Capacitatea neutilizată din stocurile de petrol depășea 25 de milioane de barili la 10 februarie, față de 20 de milioane de barili anul trecut, când a fost nevoită să reducă producția.

Presupunând că producția ar rămâne aproape de nivelurile actuale, până în 2027 doar 3% din aceasta ar depinde de tehnologiile la care Rusia are dificultăți de acces acum. Are suficiente rezerve tradiționale pentru a continua să facă să curgă petrolul.

 

Ultimele stiri

  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Exit mobile version