Ce fac guvernele europene când cresc costurile de împrumut

Guvernele europene reduc vânzările de obligațiuni suverane pe termen lung, orientându-se către finanțarea pe termen scurt pentru a limita efectele negative ale creșterii costurilor de împrumut.

Scadența medie a datoriilor vândute pe piețele mari din zona euro, inclusiv Germania, Franța și Italia, se așteaptă să scadă sub 10 ani pentru prima dată din 2015, potrivit unei prognoze Barclays.

Cifrele subliniază modul în care administratorii datoriilor țărilor răspund la scăderea apetitului pentru datoria pe termen lung din partea cumpărătorilor tradiționali, cum ar fi fondurile de pensii, relatează Financial Times.

Situația este complet diferită față de cea de acum zece ani, când guvernele europene se grăbeau să blocheze costurile scăzute ale împrumuturilor prin emiterea de obligațiuni cu scadență foarte lungă, uneori chiar și de 100 de ani.

Împrumuturile pe termen scurt sunt de obicei mai ieftine pentru guverne, ceea ce înseamnă că pot reduce cheltuielile cu dobânzile evitând emisiunile pe termen lung. Totuși, scadențele mai scurte  expun  finanțele publice la fluctuațiile ratelor dobânzilor, deoarece datoria trebuie refinanțată în mod regulat.

Diferența dintre costurile împrumuturilor pe doi ani și cele pe zece ani s-a accentuat puternic în ultimii doi ani în marile economii europene, pe fondul unei supraoferte globale de emisiuni.

Max Kitson, analist la Barclays, a declarat că reducerea scadenței emisiunilor de datorii suverane este, în parte, o reacție la „volumele mari de emisiuni care urmează să fie lansate”. Barclays prevede o creștere de 100 de miliarde de euro a vânzărilor brute de datorii în rândul statelor suverane din UE în acest an.

Piața zonei euro a fost transformată și de anunțul istoric făcut de Germania anul trecut, privind reînarmarea: toate cheltuielile care depășesc pragul de un punct procentual din produsul intern brut vor fi aprobate fără a se ține cont de așa-numitul mecanism de „frânare a datoriei”.

„Dinamica cererii și ofertei este un factor cheie în stabilirea prețului obligațiunilor de stat, având în vedere că preocupările fiscale influențează din ce în ce mai mult comportamentul pieței”, subliniază Jason Borbora-Sheen, manager de portofoliu la firma de investiții Ninety One.