Discrepanțele dintre așteptări și realitate reprezintă una dintre cele mai evidente caracteristici ale politicii mondiale moderne, atât în ceea ce privește performanțele puterilor conducătoare, cât și în activitățile instituțiilor internaționale pe care acestea le creează.
De asemenea, pot reduce entuziasmul public pentru inițiative considerate importante, dar care nu au suficient succes în practică.
Grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) reprezintă unul dintre cele mai curioase fenomene ale politicii internaționale moderne, notează Modern Diplomacy. În primul rând, pentru că această asociație de cinci state semnificative, la care s-au alăturat încă câteva la 1 ianuarie 2024, contrazice din punct de vedere conceptual toate ideile predominante în secolul al XX-lea cu privire la ceea ce ar trebui să stea la baza unei organizații internaționale.
Paravanul unității
În centrul BRICS nu există nicio posibilitate vizibilă ca țările participante să își pună în comun resursele economice și militare.
Chiar și componența permanentă a Consiliului de Securitate al ONU este un grup relativ omogen și este format din puteri care dețin resurse militare net superioare celor ale altor membri ai comunității internaționale.
Ce putem spune despre instituții atât de puternice și “consacrate” precum NATO, G7 sau Uniunea Europeană? În primul caz, asistăm la o unificare reală a capacităților militare, iar în cel de-al doilea – la o putere economică.
BRICS nu se bazează pe echilibrul de putere al principalilor participanți, așa cum s-a întâmplat în cazul celor mai de succes alianțe din trecut. Este aproape de neconceput că ar putea exista un singur lider, ca în NATO sau G7, care să fie capabil să atingă obiectivele stabilite în comun. Și poate că tocmai aceste obiective, mai ales înfruntarea cu Occidentul, nu se pot realiza, de vreme ce China, Rusia și India au păreri diferite despre modelul de leadership.
Limitele colaborării între țările BRICS sunt evidente, dar ascunse sub un paravan de „unitate”. Și acest șablon începe să genereze așteptări complet lipsite de sens.
Challenger de mucava
Discuțiile despre ceea ce poate face și ceea ce nu poate face BRICS ar trebui să înceapă cu o înțelegere a modului în care realizările sau eșecurile altor instituții internaționale sunt legate de caracteristicile lor individuale. Cea de-a doua poate fi o sarcină teoretică, dar clarifică ceea ce nu va face BRICS.
Grupul este, în esență, o asociație de state care împărtășesc o viziune strategică a unei noi ordini mondiale, dar care își urmăresc interesele naționale în economie și politică.
Prin urmare, nu ne putem baza pe grupul BRICS pentru a crea instituții și instrumente financiare internaționale comparabile, din punct de vedere al influenței, cu cele controlate de Occident – Fondul Monetar Internațional sau Banca Mondială.
BRICS nu poate deveni un “berbec” pentru distrugerea pozițiilor Statelor Unite și Europei în afacerile mondiale. Țările occidentale percep ca fiind conflictuală orice acțiune sau decizie care nu servește intereselor lor specifice. Hegemonia se câștigă cu greu, iar BRICS pare un challenger de mucava.