Cauta

Boom: afacerea încărcării mașinilor electrice

Companiile de încărcare a vehiculelor electrice din Europa și din SUA au început să se lupte pentru a obține cele mai bune spații publice, iar observatorii din industrie prevăd noi runde de consolidare pe măsură ce alți jucători intră pe piață.

Multe dintre companiile care se ocupă în prezent de încărcătoare pentru vehicule electrice sunt susținute de investitori pe termen lung și se așteaptă lansarea altora. Interzicerea iminentă, în diferite țări, a mașinilor alimentate cu combustibili fosili a făcut ca acest sector să devină mai atractiv.

“Este o cursă pentru acaparare de teren. Cine pune mâna pe cele mai bune locaţii poate garanta vânzarea de electricitate în următorii ani”, a precizat Tomi Ristimaki, director general la producătorul finlandez de staţii de încărcare Kempower.

O analiză Reuters a arătat că există peste 900 de companii de încărcare a vehiculelor electrice la nivel mondial. Sectorul a atras peste 12 miliarde de dolari în finanțări cu capital de risc începând cu 2012, potrivit PitchBook.

Pe măsură ce marii investitori finanțează mai multe consolidări, „peisajul încărcării rapide va arăta destul de diferit de cel existent în prezent”, spune  Michael Hughes, director comercial al ChargePoint, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente și software pentru încărcarea vehiculelor electrice.

Numai în Regatul Unit există peste 30 de operatori de încărcătoare rapide. Luna trecută au fost lansați alții: Jolt din Australia, susținut de fondul de infrastructură BlackRock, și Zapgo, care a primit o finanțare de 25 de milioane de lire sterline de la fondul de pensii canadian OPTrust.

Pe piața americană, Tesla este cel mai mare jucător, dar în curând se vor alătura și mai multe magazine de proximitate și stații de carburanți, iar numărul rețelelor de încărcare rapidă va fi mai mult decât dublu, ajungând la 54 în 2030, de la 25 în 2022, a declarat Loren McDonald, CEO al firmei de cercetare EVAdoption, cu sediul în San Francisco.

O stație de încărcare a vehiculelor electrice amplasată corespunzător poate dura patru ani pentru a deveni profitabilă, odată ce gradul de utilizare atinge aproximativ 15%.

Companiile de încărcătoare se plâng că birocrația din Europa încetinește expansiunea. Cu toate acestea, sectorul este văzut ca un pariu bun de către investitorii în infrastructură pe termen lung, cum ar fi Infracapital, care deține compania norvegiană Recharge și a investit în compania britanică Gridserve.

Experții de la ChargePoint susțin că jucătorii mai mari vor începe să caute, dincolo de locațiile existente, noi proprietăți imobiliare, construite special pentru megainstalații cu 20 sau 30 de distribuitoare de încărcare rapidă, înconjurate de comercianți și facilități.

Ultimele stiri

  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Exit mobile version