Cauta

Autoritățile se prefac că stimulează ANAF. Prime doar pentru inspectorii care încasează peste 10 milioane de euro

Guvernul a aprobat metodologia prin care inspectorilor ANAF li se pot acorda stimulente financiare pentru performanțe excepționale, care, însă, nu pot depăși de trei ori salariul de bază al acestora. Deși se plânge că funcționarii ANAF au parte de condiții grele de muncă, amplificate și de plângeri penale ale unor rău-platnici, în fapt, stimulentele nu se pot acorda decât o singură dată pentru un inspector și doar cu condiția ca acesta să depisteze venituri suplimentare la agenții economici de peste 10 milioane de euro, pe care să le și încaseze.

În loc să majoreze salariile inspectorilor ANAF și să acorde bonificații în funcție de performanțe, rezolvând, astfel, și deficitul de personal, prin atractivitatea locului de muncă, Guvernul a decis să mimeze stimularea inspectorilor acestei instituții cheie a statului român. Astfel, Executivul a instituit un sistem de stimulente financiare pentru inspector care nu au cum să motiveze pe nimeni. Și asta pentru că acestea se vor acorda, sub formă de prime, o singură dată, la nivelul de maximum trei salarii de bază ale funcționarului respectiv, și doar în cazul în care se vor colecta și se vor încasa sume suplimentare de peste 10 milioane de euro. Ținta este aproape imposibil de atins, având în vedere că accesul la multinaționale este obstrucționat tacit, iar în cazul unui control totuși este puțin probabil că juriștii ANAF vor putea înfrunta armata de case de avocatură ale acestora.

”Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală poate stabili, prin ordin, pentru performanțe excepționale, acordarea o singură dată de stimulente financiare pentru personalul din echipele de inspecție ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală atunci când, din activitatea de inspecție fiscală sau, după caz, de control antifraudă sau din activitatea de executare silită, constatările stabilite și încasate depășesc 10 milioane de euro. Valoarea stimulentelor financiare acordate nu poate depăși de trei ori cuantumul salariului de bază al funcționarului public căruia i se acordă aceste sume, iar plata stimulentelor financiare se va realiza dintr-un fond constituit la nivelul ANAF prin reținerea, ca venituri proprii, din sumele stabilite și încasate”, se arată în ordonanța de urgență adoptată de Guvern.

Riscuri mari, motivații mici

Activitatea desfăşurată de ANAF necesită un grad foarte ridicat de competență profesională a personalului agenției, administrarea eficientă a contribuabililor fiind esențială pentru colectarea veniturilor din impozite, taxe şi contribuţii pentru climatul investiţional şi recuperarea prejudiciilor aduse bugetului de stat, susține Guvernul. Acesta consideră că, în realizarea obiectivelor stabilite, funcționarii publici ai Agenției Naţionale de Administrare Fiscală sunt chemați să descopere şi să combată evaziunea fiscală, să contribuie la protejarea mediului de afaceri împotriva actelor ilegale care afectează relaţiile concurenţiale şi mecanismele economiei de piaţă, să asigure activitatea de investigare a unor lanțuri tranzacționale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, intrând astfel în confruntare cu elemente din zona criminalității economice.

”Situațiile diverse cu care se confruntă funcţionarii publici de la nivelul activităţilor de control şi de executare silită (activitate de control îngreunată, durata acțiunilor prelungită în mod nejustificat, plângeri penale ale unor contribuabili de rea-credință, etc.) au un impact negativ nu numai asupra activității funcționarilor publici în cauză, dar şi asupra întregului domeniu de activitate din care aceştia fac parte, eficiența acțiunilor desfăşurate fiind grav afectată”, se precizează în motivarea actului normativ.

Grad scăzut de satisfacție

Deficitul de personal din ANAF, coroborat cu un grad scăzut de satisfacție în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, dar şi nivelul de salarizare constituie un factor important în fluctuația mare a personalului, în mod deosebit a celui cu un nivel ridicat de competență și experienţă profesională, semnalează Executivul.

”Prin aceste stimulente se creează premisele dinamizării activității de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, precum şi ale creşterii semnificative şi constante a veniturilor colectate la bugetul general consolidat. Întrucât menţinerea situaţiei actuale a Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală poate conduce la un impact negativ asupra activităţii cu consecinţa reducerii substanțiale a aportului acesteia la recuperarea creanţelor datorate bugetului de stat, adoptarea de urgenţă a măsurilor propuse devine o necesitate”, se mai precizează în nota de fundamentare a ordonanței de urgență.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Gata și cu PNRR. Bolojan blochează toate șantierele și renunță la contracte
  • Exit mobile version