AcasăEconomieANPC, amenzi de tot râsul pentru 11 bănci acuzate de practici comerciale...

ANPC, amenzi de tot râsul pentru 11 bănci acuzate de practici comerciale înşelătoare la calculul ratelor

Debitorii, lăsați la mila băncilor

ANPC a anunţat, marți, că a sancționat 11 bănci din România pentru practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, deoarece consumatorii plăteau preponderent dobândă atunci când rambursau creditul.

Băncile au primit amenzi de 550.000 lei și au fost obligate să emită noi grafice de rambursare. Sancţiunile pot părea chiar hilare, având în vedere profitul pe care l-au realizat în ultimii 3 ani, cel puţin, de la debutul pandemiei de Covid-19, urmată de războiul din Ucraina.

Cum explică ANPC amenzile?

Verificările ANPC au vizat modul în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valută, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.

ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă.

Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă.

Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a precizat Paul Anghel, director ANPC.

Care sunt cele 11 bănci?

Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Comisarii ANPC au mai propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

author avatar
Andrei Ștefan
467 afisari

7 COMENTARII

  1. DA, CAND BANDITII ĂSTIA NE LUAU BANII SI NU NE DADEAU NICIO DOBANDA, BA MAI LUAU DIN BANI DACA-I SCOTEAI CAND DOREAI TU SI NU EI, UNDE AU FOST CEI CARE S-AU SESIZAT (CICA) AZI ??? Daca tot tin cont de ce spune si face vecinul Orban, de ce inteleptii ăstia cu vom face, vom analiza, ne vom consulta, nu au facut cu bancherii ce a facut Orban in Ungaria ??? Aaaa pe ăla îl intereseaza de unguri pentru ai nostri santem zero barat.

  2. Bravo ANPC!
    Sper ca sefii sa ramana la conducere si sa mai controleze bancile din cand in cand.

  3. adica amenzile la creditori sau de la debitori,
    de unde extrage banca pârleala?

    apropos:
    o mare banca
    practica shantaju:
    -nu semnezi „contract”,scrie pe el da se numeste cica „actualizare date personale”
    nu mai opereaza contu,
    simplu!

  4. Isarescu mai vede si aude ca el e seful mare cu politica monetara si primeste salar de bugetar deci treb sa apere interesele cetatenilor ca el are acolo acces ,daca nu sa lase pe altul!

  5. sticla si benzina carpa si chibrit….
    Bancile nu au ajutat niciodata romanii, nu a fost niciodata un parteneriat intre banca si client, a fost doar relatia stapan (banca) – sclav (romanii). Adica dobanzi maxime cu eforturi minime. Au nenorocit tot tineretul, toate firmele cu capital romanesc. MIzerii, scursuri, viermi….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger