Cauta

Angajații produc prea mult carbon. Banii dați industriei, condiționați de automatizare și robotizare

Comisia Europeană vrea robotizare în fabrici

Un miliard de euro din sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, alocate României, va fi utilizat pentru decarbonizarea industriei prelucrătoare, a anunțat Guvernul. Banii vor fi alocați doar celor care vor electrifica și hidrogeniza procesele și, mai ales, vor automatiza și robotiza echipamentele și instalațiile, reducându-se, astfel forța de muncă.

Guvernul a primit aprobarea de la Comisia Europeană pentru a acorda un sprijin de un miliard de euro industriei prelucrătoare pentru decarbonizare. Ajutoarele acordate industriei trebuie raportate la Comisia Europeană, pentru că beneficiarii trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Astfel, banii se vor aloca pentru electrificarea proceselor de producție, inclusiv a echipamentelor și instalațiilor industriale care contribuie la procesele tehnologice de producție industriale. În acest caz, la costurile energiei din România, este puțin probabil ca cineva să mai rămână competitiv după o astfel de investiție. O altă categorie de investiții eligibile sunt cele care vor utiliza hidrogenul produs din resurse regenerabile pentru procesele de producție inclusiv pentru echipamentele și instalațiile care sunt utilizate la procesele tehnologice de producție industrială, în condițiile în care tehnologia respectivă nu este nici matură și nici rentabilă. Tot la această categorie intră și investițiile pentru utilizarea combustibililor pe bază de hidrogen produși din resurse regenerabile pentru procesele de producție, inclusiv pentru echipamentele și instalațiile care sunt utilizate la procesele tehnologice de producție industrială. Evident, tot acest hidrogen trebuie să fie produs din surse regenerabile. Singura condiție care va fi mai ușor de îndeplinit și care, probabil, va beneficia de cele mai multe alocări financiare, este aceea ca echipamentele, utilajele, instalațiile industriale utilizate pentru producția industrială în industria prelucrătoare să fie echipate cu procese de automatizare și de robotizare, astfel încât, pe lângă respectarea criteriilor de tranziție verde, să asigure performanța economică și competitivitatea operatorilor economici. Automatizarea și robotizarea înseamnă, implicit, o reducere masivă a numărului de angajați, semn că, pentru Bruxelles, aceștia produc prea mult carbon.

Banii, tăiați de la Fondul de mediu

Proiectul de ordonanță de urgență stabilește o redirecționare a banilor de la Fondul de mediu către industria prelucrătoare. Guvernul semnalează existența, la data de 30.09.2024, a unui sold necheltuit foarte mare la Administrația Fondului pentru Mediu, în valoare de 6.005.787.976 lei, acest element ridicând problema incapacității Administrației Fondului pentru Mediu de a cheltui sume atât de mari pentru finanțarea programelor pe care acesta le dezvoltă. ”Din 2018 și până în prezent, Administrația Fondului pentru Mediu a transmis doar cinci solicitări de virare a sumelor cuvenite din licitarea certificatelor, în valoare totală de 6.213.363.000 lei. Astfel, prevederile prezentului act normativ sunt de natură să eficientizeze cheltuirea sumelor provenite din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanță de urgență.

Program național

Executivul va înființa, în acest sens, Programul Național pentru Sprijinul Marii Industrii, justificând că industria prelucrătoare este una din ramurile de activitate a economiei naționale care trebuie susținută prin programe multianuale pentru a face față la noile cerințe existente la nivel naționale pentru tranziție verde și digitală, dar și pentru a susține eforturile de a trece la tehnologii noi care privesc automatizarea și robotizarea. ”Neadoptarea actului normativ va conduce la scăderea aportului adus de industria prelucrătoare atât la formarea brută de capital fix cât și la scăderea valorii adăugate la nivelul economiei naționale”, a mai precizat Guvernul.

Ultimele stiri

  • Alegi ce citești
  • Pacea în condițiile lui Putin, adevăratul test pentru Occident
  • Cu pași timizi: giganții de pe Wall Street se îndreaptă spre criptomonede
  • Dan și Șucu. Președintele și patronul
  • Germanii se revoltă împotriva regenerabilelor. ”Contribuie la încălzirea globală!”
  • ProTV investește MASIV în drepturile pentru Premier League
  • La Liga împarte banii din drepturile TV: Barcelona conduce și la încasări
  • Liberalii pregătesc închisori și pentru minorii care comit fapte penale
  • Armele turcești cuceresc piața americană
  • PNL ar vrea să fie la guvernare „cam în orice condiții”. Insistă liberalii cu varianta Bolojan premier? Ce spune Ciucu
  • Exit mobile version