Cauta

A venit canicula – cresc prețurile petrolului

Combustibilul de vară este mai scump de produs

Prețurile petrolului au crescut luni, susținute de previziunile privind deficitul de aprovizionare generat de consumul maxim de combustibil din timpul verii și de reducerile OPEC+ în trimestrul al treilea.

Contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 53 de cenți, sau 0,6%, la 85,53 dolari pe baril, în timp ce contractele West Texas Intermediate din SUA erau la 82,05 dolari pe baril, în creștere cu 51 de cenți, sau 0,6%.

Ambele contracte, potrivit Reuters, au urcat cu aproximativ 6% în iunie, Brent depășind 85 de dolari pe baril în ultimele două săptămâni, după ce Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații săi, un grup cunoscut sub numele de OPEC+, și-au prelungit majoritatea reducerilor profunde ale producției de petrol până în 2025.

Această situație i-a determinat pe analiști să prognozeze deficite de aprovizionare în trimestrul al treilea, deoarece cererea de transport și de aer condiționat din timpul caniculei reduce stocurile de combustibil.

Vineri, Energy Information Administration’s (EIA) a raportat că producția de petrol și cererea pentru principalele produse au crescut la un maxim de patru luni în aprilie, susținând prețurile.

Activitatea fabricilor în rândul micilor producători chinezi a crescut în cel mai rapid ritm din 2021 datorită comenzilor din străinătate. China este al doilea consumator mondial și principalul importator de țiței.

Raliul recent al WTI se poate extinde spre 85 de dolari pe baril dacă prețurile rămân peste media mobilă de 200 de zile, la 79,52 dolari, a delarat Tony Sycamore, analist la compania de tranzacționare IG.Traderii sunt atenți și la impactul uraganelor asupra producției și consumului de petrol și gaze în America.

Benzina e mai scumpă vara

Benzinăriile vând vara un alt tip de benzină decât iarna. În fiecare primăvară, trec de la combustibilul de iarnă la cel de vară, iar acest lucru determină creșterea prețurilor, deoarece combustibilul de vară este mai scump de produs.

Schimbarea este cunoscută sub numele de tranziția sezonieră a benzinei și are un scop foarte important. Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) a demarat Programul de benzină reformulată (RFG), iar în 1995 acest program a început să solicite benzinăriilor să furnizeze combustibil de vară pentru a reduce poluarea și emisiile de smog în timpul sezonului estival, când sunt mai multe mașini pe șosele.

Rafinăriile de petrol trebuie să oprească producția în fiecare an pentru a face trecerea de la iarnă la vară, ceea ce duce la creșterea prețului benzinei.

Ultimele stiri

  • Ofensivă economică europeană: 20 de bănci rusești, în pragul excluderii din SWIFT
  • Breaking news… în jurul lumii: Crize în lanț, atacuri și alianțe fragile
  • Comunicat de presă KOMORA ENGINEERING SRL
  • Călătorul aerian = vaca de muls a companiilor low cost!
  • Inspector superior din cadrul ANAF, reținut de DNA. Procurorii îl acuză de trafic de influență
  • Update. PLAN ROȘU în județul Iași: un autocar și un camion, implicate într-un grav accident/17 persoane, transportate la spital – FOTO
  • Insomnia Nu Este Doar Despre Somn: Cauze Profunde și Soluții Naturale
  • Influencerul român, noul Dumnezeu cu ring light: fără creier, dar cu like-uri divine
  • Cum va fi vremea în iunie. Estimările meteorologilor pentru prima lună de vară/Ce vești vin de la ANM
  • Dragnea spune că Ponta „a fost păcălit” să candideze: „El a avut un singur rol: să ia cât mai multe voturi de la Crin”
  • Exit mobile version