Aida Garifullina nu mai cântă în România pe 30 mai. Nu pentru că n-a fost gata scena, nu pentru că s-a îmbolnăvit, ci pentru că… țara noastră e „prea tulburată” de probleme sociale și economice. Serios?
Și dacă plouă, anulați și vara?
Într-un comunicat care miroase a PR stătut și a lipsă de cronică de inspirație, ni se spune că „evenimentul va fi reprogramat” din cauza unei realități… românești. Cică România e prea zdruncinată social și economic ca să merite un concert. Serios? Asta e scuza? Asta e justificarea pentru care sute de oameni rămân cu biletele în mână?
Ce urmează? Anulăm teatrele pentru că oamenii sunt triști? Înghețăm cinematografele că a crescut euro? Închidem culturii ușa în nas pentru că nu are chef artista să dea ochii cu realitatea dintr-o țară care, ghici ce, trăiește mereu cu un picior în groapă și cu altul pe o glumă proastă?
Românii oricum sunt obișnuiți cu provocările. Trăiesc printre ele zilnic, nu le-au dat cancel ca să-și bea liniștiți cafeaua cu lapte de migdale. Adevărul care este? Eu cred că nu s-au vândut biletele. Sau nu e artistul dispus să urce pe scenă dacă sala nu e plină ochi. Dar în loc să înghiți rușinea ca un profesionist, mai bine dai vina pe… națiune, normal.
Nu România e problema. Voi sunteți.
România a fost mereu greu de digerat pentru elitele venite în vacanță de imagine. Dar concertul nu l-a anulat nicio „provocare economică”. L-a anulat o decizie ridicolă, probabil din cauza unor bilete nevândute, a unei logistici haotice sau a unei echipe care nu e în stare să ducă până la capăt un eveniment de talie internațională.
Să dai vina pe România pentru lipsa voastră de profesionalism e ca și cum ai da vina pe gravitație că ai căzut de pe tocuri. Și, între noi fie vorba, dacă artista a fost deranjată de „climatul social”, poate că nu scena era locul potrivit pentru Aida Garifullina, ci un retreat zen în Alpi.
Publicul român: bun la plătit, dar prea sărac pentru artă
Ironia maximă? Publicul acela afectat de „provocările sociale” este cel care a plătit bilete, cazare, transport și așteptări. Același public care, în loc să fie respectat, este tratat ca o masă de manevră emoțională. Iar comunicatul, o pastilă cu zahăr ars pentru cei care au investit timp, bani și pasiune. Este o palmă peste obrazul bunului-simț.
Așa că, dragă organizatorule, un mic reminder: România nu este un pretext. Nu e un fundal pentru scuze de doi lei. Dacă nu sunteți în stare să țineți un concert, asumați. Nu mai dați vina pe „națiune” când realitatea este că v-ați făcut de râs.
Întrebarea finală, pentru voi, artiști și organizatori cu suflet sensibil:
Dacă România e „prea tulburată” pentru muzica voastră, poate că nu România e problema. Poate că voi nu sunteți demni de scena pe care vreți s-o ocupați.