„40 de întrebări” este, fără ocolișuri, o rușine cu pretenții. O mizerie de emisiune care încearcă să se îmbrace în hainele jurnalismului dur, dar care în realitate nu face altceva decât să scormonească în viața personală a invitaților cu o sete bolnavă de penibil. E aceeași mocirlă în care se scaldă întreaga televiziune românească – doar că aici se joacă teatru de sobrietate.
Ultima victimă? Elena Merișoreanu. Adusă în fața plutonului de execuție mediatică, nu pentru a vorbi despre o carieră de decenii, ci pentru a răspunde la întrebări de mahala, gen „Ești prietenă cu amanta soțului?” sau „Ai avut vreodată fantezii cu băieții tineri?”. Ce urmează? „Ai mâncat vreodată cu gura deschisă?” Sau poate: „Pe cine urăști în secret?”
„40 de întrebări” – O emisiune pentru cei care confundă intimitatea cu ratingul
Nimic din „40 de întrebări” nu aduce vreun beneficiu cultural, informativ sau moral. E doar încă un produs toxic care ridică gunoiul la rang de conținut. Singura diferență față de celelalte aberații televizate este că aici se joacă teatru: platou sobru, ton grav, frizura Denisei Rifai betonată în loc, de parcă urmează o conferință ONU, nu o execuție televizată cu glumițe pasiv-agresive.
Invitați umiliți, publicul luat de prost
Elena Merișoreanu a fost redusă la un pretext de show. O femeie care a trăit, cântat, muncit o viață, adusă pe post de decor pentru un spectacol jalnic. Niciun respect, nicio urmă de demnitate. Doar un set de întrebări concepute special să scoată reacții stânjenitoare, fără niciun sens real, fără context, fără substanță.
Dar poate asta merităm. Într-o țară în care televiziunea a devenit o glumă sinistră, în care toți se hrănesc cu penibil, poate că „40 de întrebări” e doar oglinda perfectă. Rușinoasă, toxică, dar sinceră în mocirla ei.
Dacă „40 de întrebări” înseamnă jurnalism, atunci orice bârfă de la colțul blocului e documentar BBC. Și dacă asta e valoarea pe care o mai oferim unor oameni cu cariere întregi, n-ar fi rău să tragem obloanele televiziunii pentru totdeauna.