Cauta

Zero barat la conducerea MAI!

Dupa ce era gata sa paseasca si ea cu stangul peste pragul Ministerului de Interne, intreband unde este „simpaticul” de Ion Stoica, recunoscut in sistem drept „chestorul baronilor”, iata ca Daniela Carmen Dan s-a repliat la timp. Si incearca sa se tina cu dintii de „foia de parcurs” pe care probabil si-a autoimpus-o la numire. Si anume sa nu faca nicio greseala majora la conducerea MAI.

Nimeni nu asteapta minuni de la Carmen Dan

Asa ca a trecut cu brio si peste examenul viscolului, dar si peste cel al primelor numiri la sefia mult ravnitelor functii de la varful structurilor centrale ale MAI. Unde, pana acum cel putin, au ajuns oameni care, prin trecutul lor, nu au inflamat inca spiritele, nefiind membri ai vechilor „fratii”. Numai ca nici aceasta neutralitate profesionala nu are nicio sansa sa umple vidul de conducere de la nivelul Internelor, minister care risca, pe zi ce trece, sa sara din lac in put, daca nimeni nu isi asuma responsabilitatea conducerii operative.

Frica de operativ

In ultimul an, zeci, poate chiar sute de chestori au parasit Ministerul de Interne, preferand varianta generoasa, cel putin din punct de vedere financiar, a „pensionarii de onoare”.

După destructurarea „frătiei chestorilor”, nimeni nu mai vrea la Sefia operativă

Ce-i drept, multi dintre acestia, cum ar fi cei din „clanul oltenilor”, au incercat cu disperare sa se intoarca in sistem si inclusiv la butoanele MAI-ului, dupa schimbarea Puterii politice. Numai ca, mai ales atat datorita gurii lor mari, dar si a colaborarii stranse a lui Liviu Dragnea cu o anume parte a structurilor, planul a esuat. Ceea ce e bine. Insa nu la fel de bine este ca, dupa ce „nemuritorii” nu au putut prelua din nou puterea, nu se gaseste nimeni care sa se afle, cu adevarat, la conducerea operativa a ministerului. Si care sa aiba atat experienta, cat si prestigiul de a da ordine clare si precise in momente de criza. Pentru ca, totusi, nimeni nu se poate astepta la minuni prea mari din partea unui ministru care, de unul singur, nu are cum sa controleze „viesparul” de la Interne. Insa frica de conducerea operativa pare sa fi paralizat intreg aparatul central. Asa ca, pe termen scurt, singura solutie pare a fi sa ne rugam sa nu fie nevoie de vreo celula de criza, ca nu prea mai are cine sa preia comanda…

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version