Cauta

Șeful Poliției Române, executat de Despescu ca să pună NEPOTUL!

Da, este adevărat, la această oră cel puțin, poziția chestorului cu nici el nu mai știe câte stele Bogdan Despescu pare una indestructibilă. Acesta fiind ministrul de facto al Internelor! Așa cum a fost și pe vremea predecesorului sindicalisto – pălincarului Lucian Bode, ”agheasma” Vela…

Bogdan Despescu mesagerul între Ciucă și Ciolacu

Însă cu atât mai tare se crede Bogdan Despescu deja promovat la ”next level” al sistemului, cel al ”nemuritorilor”, cu cât legendarea sa ca fiind unica curea de transmisie între Nicolae Ionel Ciucă și Marcel Ciolacu atinge deja cote paranoice. Cu toate că, mult mai curând decât se așteaptă adepții noului ”binom” Ciucă – Ciolacu, camaraderia legată pe când Despescu conducea IPJ Buzău iar Ciucă tocmai Corpul de Armată cantonat în ”orașul lui Ciolacu”, primele fisuri vor fi vizibile și în această nouă construcție politică. Până atunci însă, Despescu își permite orice, că doar nimeni din Ministerul Afacerilor Interne nu își permite să se supere pe el! Și dacă a ajuns să îmbrace până și uniforme personalizate, cu cele patru stele mari poziționate vertical, de ce nu s-ar visa Despescu și primul ”mareșal” de după cel de Al Doilea Război Mondial?

Nici Vela nu a ieșit din cuvântul lui

Mai ales că, dacă o mai ține mult ”langa” pe la ”degustări” cu consătenii săi, inspectorii generali Alin Mastan de la IGJR și Marius Florin Mihăilă de la IGI, chiar că Lucian Bode riscă să formeze alături de aceștia un adevărat Grup Infracțional Organizat…!

”Focul la Benone” !!!

Fără putință de tăgadă, atotinfluentul secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne părea să îl fi luat de la bun început, sub aripa sa protectoare, pe discretul șef al Poliției Române. Sau cel puțin așa îi place lui Despescu să se creadă… Pentru că inițiații sistemului au putut deja conștientiza care este de fapt adevărata poziționare a secretarului de stat Despescu față de inspectorul general al IGPR: ”Focul la Benone”! Astfel că, deși la nivel declarativ, șeful Inspectoratului General al Poliției Române ar avea la dispoziție toate mijloacele informative, logistice și umane pentru a șterge ”pata” asasinatului mafiot de la Arad, ca să dăm un singur exemplu, în realitate acesta este pur și simplu ”fracturat”.

Doar Bode Mihăilă și Mastan mai cred că ei conduc MAI

Inclusiv de procurori care fac parte din ”Rețeaua Despi”! Și care își plătesc ”polițele” pe cei de la Operațiuni Speciale, în frunte cu chiar chestorul Benone Matei, cum și pe unde pot! Spre disperarea românilor care văd cu ochii lor, pe străzi, prin cluburi sau pe șosele, că situația infracțională scapă de sub control așa cum nu a mai fost de multă vreme! Și totul doar pentru ca Bogdan Despescu să își ”flexeze” mușchii la Benone Matei și să îi arate acestuia cine este cu adevărat ”boss de boss” în MAI! Mai ales că, dacă șeful Poliției Române are nervii tari și va rezista acestui nemilos procedeu de ”tocare internă”, atunci secretarul de stat Bogdan Despescu are gata pregătit ”Planul B”. Și anume înlocuirea actualului șef al Poliției Române cu ”nepotul” fostului șef al Poliției Române, Nicolae Berechet!

”Urechelnița” de la Capitală

Și asta cu toate că Bogdan Berechet pare ”uns pe viață” la conducerea Poliției Capitalei. Încă din vremurile când Bogdan Despescu nu mai știa cum să mute ”căsuțele” resurselor umane, pentru ca Bogdan Berechet să fie împuternicit ba la comandă, ba adjunct și iar la comanda Direcției Generale de Poliție a Municipiului București! Deși, după lege, pentru ca ”NEPOTUL” să rămână pe funcție trebuia ca Despescu să semneze în fiecare zi câte o împuternicire! Dar iată că influența secretarului de stat a crescut îndeajuns de mult încât, sub ochii feciorelnici ai neputinciosului Bode, să organizeze un concurs penrtu ”împământenirea” lui Bogdan Berechet la conducerea Poliției Capitalei. Cu rezultatele pe care le dezvăluiam în exclusivitate în ”lovitura” din 15 mai, ”Poliția Capitalei, îngenuncheată de ucraineni”.

Chiar este blocat Benone Matei în ancheta asasinatului de la Arad

Și când avertizam că ”doar la nivelul Capitalei, numărul tâlhăriilor, violurilor, spargerilor de locuințe și a altor infracțiuni comise cu violență, de membrii unor grupări criminale specializate a crescut deja cu 25 la sută, în ultimele luni! În unele cazuri, chiar cu 27,8 la sută”! În timp ce conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București tace! Singura grijă a lui Bogdan Berechet fiind să îl ocolească pe șeful său ierarhic direct, inspectorul general al Poliției Române. Și să raporteze direct secretarului de stat Bogdan Despescu, pe persoană fizică, tot ceea ce mișcă în Capitală. Nu doar probleme de servicu, dar și de servicii… Astfel încât Despescu nu doar să îl umilească pe față pe inspectorul general Benone Matei că ”nu știe ce știe el”, dar și pentru ca secretarul de stat să poată poza într-un adevărat ”stăpân al informațiilor”. Situația din Capitală fiind  deja extrem de gravă. Existând chiar riscul major al unui blocaj iminent, pentru că altfel obligatoria colaborare interinstituțională între structurile DGPMB și cele de Parchet se află practic în moarte clinică!

Despi singurul chestor cu stelele invers

Mai mulți procurori acuzând atât pasivitatea oamenilor lui Berechet în instrumentarea unor spețe cu celeritate operativă, cât mai ales ”spargerea” unor informații SSID!

”Fetele lui Brăcea”!

Acum, că deja Bogdan Berechet a plătit ”prețul corect” pentru împuterniciri și concurs este identificat direct ”urechelnița lui Despescu” se știe în tot sistemul! Numai că la nivelul DGPMB vorbim deja de un adevărat ”cuib de urechelnițe”. Și asta doar așa, să se știe că se știe, ”au fost documentate și ”fetele lui Brăcea”, de la Brigada de Poliție Rutieră București! În frunte cu chiar ”sexy – șefa” BPR, Mădălina Moșoiu cea adusă de ”Berechet nepotul” din propriul fief de cadre de la Argeș.

Țineți minte un nume Mădălina Moșoiu Va ajunge departe

Dar și Dana Preda, șefa de la ”Implementări” de la Udriște raportând ”pe Whats” orice ”eveniment rutier cu VIP” petrecut în București nu către IGPR, ci direct protectorului ajuns între timp prin Pipera… Și deci implicit lui Despescu. ”Rețeaua” ferindu-se ca de tămâie de informarea ierarhică a șeful Poliției Române, Benone Matei!

Bani de la tata! Bani de la socru! Bani de jocuri de noroc!

Cel puțin trei recente numiri pe funcții de conducere a unor structuri vitale din cadrul Direcției de Poliție a Municipiului București, aceeași vulnerabilitate documentată: ”banii negri”! Numai că, parcă pentru a îi face expres în ciudă șefului Poliției Române, ”Berechet Nepotul” i-a numit totuși pe funcții pe cei trei ofițeri ”neagreați” de IGPR, doar pentru a mări astfel ”Rețeaua Despi” de la nivelul Poliției Capitalei.

Brăcea începe să îmbătrânească urât

Cu toate că unul dintre ei este mai cunoscut pentru tatăl care întreabă sec ”cât costă” un post pentru fiul său, decât pentru rezultatele profesionale. În timp ce altul ”toacă” la jocuri de noroc ”banii de buzunar” livrați de tatăl socru, din încasările firmei de transport de la Mioveni. Tot Județul Argeș! Așa că numirea la șefia unui Sector a unui fost coleg de facultate a ajuns să pară chiar singura decizie de bună credință și ”dezinteresată” a ”urechelniței” Berechet…

Începe războiul pe DIICOT!

”Nepotul” Berechet bazându-se probabil nu doar pe protecția ”în orb” a secretarului de stat Bogdan Despescu, dar și pe ”ajutorul divin” al ”preotului falangei cucernice a sistemului”… Numai că, la acest nivel al sistemului cel puțin, nimeni nu este chiar ”singur pe stradă”… Și implicit nici chestorul Benone Matei… Astfel că deja se acut cuțitele de înfipt în spate după iminenta deschidere a unui nou front, în ”războiul căștilor” de la DIICOT. Controlul asupra structurilor de filaj ale ”Operațiunilor Speciale” fiind o miză mult prea mare pentru ca vreuna dintre grupările combinate de chestori și procurori implicate să riște să piardă structura predată de Liviu Vasilescu ”ucenicului” Benone Matei. Iar aici încă se joacă! Murdar! Și cu inevitabilele ”victime colaterale”…

Ultimele stiri

  • Misterul piramidelor egiptene, desluşit! Cum au fost construite mai ușor în urmă cu 4.700 ani (VIDEO)
  • Mugur Isărescu trage semnalul de alarmă: „Când datoria depășește 50%, trebuie luate măsuri”. Urmează îngheţarea pensiilor şi a salariilor?
  • S-au scos „armele” în campania electorală din SUA. Donald Trump şi Joe Biden s-au atacat de la distanţă
  • Românii care aproape că se aleg cu dublarea pensiei. Noua Lege a Pensiilor 2024 îi favorizează
  • Rusia a atacat Kievul cu drone! Moscova acuză că şi Ucraina lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane
  • Horoscop – duminică, 19 mai 2024. Nativii care trebuie să aibă grijă la cheltuieli!
  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Exit mobile version