Cauta

S-a dat ORDINUL: ARESTAȚI-L PE COLDEA!

Ca un veritabil ”șarpe de dudău”, Florian Coldea s-a dovedit mai ”veninos” decât toți ofițerii la vedere sau acoperiți ai ”șerpăriei” sistemului! Și, așa după cum am avertizat în nenumărate rânduri, ”tiparul psihologic” al maiorașului ajuns conducătorul de facto al statului paralel român, ”nu uită și nu iartă”!

Astfel că, unul câte unul, rivalii reali sau închipuiți ai generalului care și-a consolidat influența malefică prin îndemnul atât de timorant chiar și pentru inițiații sistemului – ”și după ce l-ai distrus, mai fă-i un dosar, să fie acolo, dacă își revine cumva” – au început să ”aibă probleme”…

În timp ce oamenii care i-au rămas loiali nu doar că nu au fost deranjați nici măcar cu vreo audiere, dar continuă să împartă dreptatea, bugetele ministerelor și ” dosarele aleatorii” din Justiție de parcă ”Florică” ar fi în continuare ”stăpânul” Serviciului Român de Informații.

Celula lui în SRI!

Și toate astea pentru că i s-a permis! Mai ales păstrarea unei adevărate ”celule de lucru” nu doar în interiorul, dar chiar la vârful SRI! Acolo unde, în încercarea de a nu se ”inflama” activitatea serviciului, ”coldiștii” au continuat până în ziua de astăzi să rămână ”uniți ca degetele de la o singură mână”! Și să constituie un adevărat ”serviciu în serviciu” extrem de arogant și care a subminat orice încercare de tăiere a ”legăturilor primejdioase” întreținute de ofițeri activi, politicieni și oameni de afaceri cu Florian Coldea. Situație de altfel întâlnită și la restul tuturor celorlalte servicii secrete, de ce să nu o recunoaștem cu toată sinceritatea…

Iată însă că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, tocmai ce s-a dat ordinul ca să i se taie generalului Florian Coldea toate aceste ”legături primejdioase” pe care continuă să le întrețină în politică, sistem și mediu de afaceri deopotrivă.

Iar dacă mai ales în fruntea SRI vine tocmai cine se tem unii că va veni, atunci ”nodul gordian” Coldea ar putea fi tăiat cu o singură lovitură de ”brișcă maramureșeană”! Prietenii știu de ce!

Și chiar dacă ”decaparea” generalului Florian Coldea pare o ”misiune imposibilă”,  trebuie precizat de la bun început că, de această dată, ordinul a venit direct de la Agențiile partenere americane!

Așa că rămâne de văzut dacă DGSE-ul francez, cel care nu s-a sfiit să îl decoreze pe față va mai reuși să îl smulgă pe ”Florian al nostru” din ghearele unor americani care au luat decizia de a schimba liniile în sistem și a își pune proprii oameni de încredere în funcțiile cheie ale statului român!

”Așteptăm OK-ul”…

Nimic, dar absolut nimic nu se mai mișcă în ”România mea”, până ce nu se așteaptă ”OK” -ul generalului Florian Coldea. Fie că vorbim dacă Steaua Armatei va fi sau nu băgată în prima divizie… Dacă se va mai rupe sau nu o falangă din USR… Dacă Târziu îl va debarca sau nu pe Simion de la conducerea AUR… Dacă Armata Română va primi sau nu corvete… Dacă afacerea unei mari companii private de salubritate va fi sau nu vândută… Pentru că, deja prea mulți dintre politicieni, ofițeri de informații și miliardari preferă să ”așteptăm OK-ul” generalului Coldea!

Dâncu exemplu tipic de combinator coldist imun la lupta anticorupție

Cel care, pe persoană fizică a ajuns să timoreze o bună parte a statului român, așa cum poate nu o făcea nici când era prim – adjunct al Serviciului Român de Informații!

Și astfel s-a ajuns ca până și răsfățatul sistemului Eduard Hellvig aproape să se repeadă să zică ”Bogdaproste” că  i s-a permis ”să se retragă de bună voie și nesilit de nimeni” din fruntea serviciului unde de altfel ar fi putut sta liniștit până la alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului viitor. Asta, bineînțeles, dacă ar fi vrut și ”Florică”…

Numai că, așa după cum avertizam pe 22 iunie, odată cu ”plantarea Alinuței” în fruntea Justiției, ”Coldea are om împotriva lui Hellvig și Kovesi”! Principalii doi responsabili, cel puțin în viziunea generalului sereist, pentru ”ejectarea” sa din sistem. Și tot atunci dezvăluiam ”ultimatumul” primit de directorul SRI de la Florian Coldea, ca să plece de unul singur… Ceea ce și Hellvig s-a și grăbit să facă, peste doar câteva zile…

Cu Alinuța mea la Justiție multe culoare se pot schimba

Așa că, acum, prioritatea absolută a generalului Florian Coldea este blocarea, cu orice preț, a revenirii Laurei Codruța Kovesi în țară… Sau poate chiar în fruntea ei! Șansele de reușită ale planului generalului Coldea de deturnare a relansării carierei fostei șefe a DNA fiind cu atât mai mari cu cât aceasta s-ar putea face strict pe ”filieră franceză”! Acolo unde Florian Coldea stă mai bine ca niciodată! De fapt, poate mai bine decât ar fi trebuit… Cel puțin pentru planurile hegemoniei americane asupra României. Astfel că noii ofițeri de legătură americani sosiți în ultimele luni la București au identificat deja o ”primă breșă de Securitate” în sistemul aliaților români. ”Vulnerabilitatea” fiind tocmai același Florian Coldea. Astfel că, în timp ce acesta ”sapă groapa” lui Kovesi și Iohannis, de peste Ocean s-a dat deja ordinul ca generalului Coldea să i se taie, o dată pentru totdeauna, toate legăturile și capetele de pod din sistem.Chiar dacă pentru aceasta va fi nevoie inclusiv de arestarea sa!

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version