Cauta

Promovari cu iz penal la sefia Internelor!

Iata ca dosarul angajarilor ilegale de la MAI nu s-a incheiat odata cu condamnarea la inchisoare a sapte importanti sefi de structuri, in frunte cu fostul sef al Jandarmeriei Romane. Institutie care a fost folosita nu doar pentru angajarea unor noi cadre, dar si drept usa de serviciu pentru revenirea in sistem a numerosi chestori care parasisera Politia Romana si alte structuri si nu mai aveau cum sa se intoarca legal la vechile locuri de munca.

Multi chestori s-au facut jandarmi de fatada
Radu Stroe dadea indicatii pretioase sefilor jandarmeriei
Chestorul Sorin Oprea

Cert este ca procurorii au deschis un nou front de lucru, verificand posibilele implicatii penale ale reangajarii de forma la Jandarmerie, pentru scurte perioade de timp, a „pilosilor” care apoi au fost promovati de urgenta in functii cheie de conducere ale Ministerului de Interne.

„Stapanii casutelor”

Iar ancheta se poate solda cu rezultate spectaculoase, mai ales ca batranii sforari din MAI, care se viseaza inca „stapanii casutelor” si se autopropun pe functii, par sa nu fi inteles nimic din patania altor nume grele din sistem. Care, de asemenea, se credeau „nemuritori” pe functiile detinute, dar care au ajuns sa fie condamnati la inchisoare pentru coruptie. Iar printre cei care deja au picat in plasa procurorilor se numara Olimpiador Antonescu, fostul sef al Jandarmeriei Romane, prim- adjunctul acestuia, Nicolae Gheorghe Rugina, fostul secretar general al MAI, Cristian Baci, fostul dircetor general al DGRMU din MAI, Adrian Patrascu, precum si alti directori de la „resursele umane” din minister. Iar faptul ca membrii lotului Antonescu au primit pedepse la inchisoare cu suspendare ar fi trebuit sa-i bucure pe ceilalti generali si chestori care nu au cazut odata cu aceasta retea. Numai ca strania coincidenta ca procurorii au inceput acum sa cerceteze si alte ramificatii ale matrapazlacurilor comise la varful MAI prin intermediul Jandarmeriei nu a facut decat sa le dea frisoane celor vizati.

Pensie – Jandarmerie – MAI

Aceasta este, pe scurt, schema simplificata a modului prin care mai multi chestori care parasisera sistemul (nu putini dintre ei pensionandu-se doar ca sa scape de „bubele” de la dosar) au reusit sa fenteze prevederile legale si sa se cocoate pe inalte functii de conducere. De moralitatea unei asemenea reveniri pe usa din dos nici nu mai este nevoie sa vorbim, acum anchetatorii punandu-si problema unor eventuale implicatii penale. Dar, pentru a intelege mai bine cum merg lucrurile prin ministerul in care mii de tineri angajati se zbat sa-si faca meseria in conditii financiare mizere, este suficient sa dam exemplul actualului sef al Agentiei Nationale Antidrog. Chestorul Sorin Oprea s-a pensionat din Politie si, dupa doar patru luni, a fost incadrat la Jandarmerie. Aici a stat doar o luna, dupa care „sforarii” din MAI l-au mutat inapoi in Politie, unde nu se mai putea intoarce direct, legal vorbind. A fost chiar promovat pe o functie de inspector sef, dupa care a fost avansat in structura centrala a ministerului, ajungand acum sef al ANA si fiind impins de la spate pana la pozitia de ditamai consilierul personal al premierului Victor Ponta.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version