Cauta

Orban i-a dat tăcere lui Iohannis!

Președintele PNL îl înfruntă pe președintele României!

Președintele țării este supus unui adevărat tratament de”șocuri” tocmai din ”partidul meu”. Iar lipsa totală de reacție a șefului statului și cel încă legendat ca și premier de facto al ”guvernului meu” nu face decât să întărească și mai mult varianta de lucru pe care am prezentat-o pe 9 februarie. Atunci când titram ”Iohannis, călcat pe cap de noul PNL”, dezvăluind că Iohannis va avea soarta lui Băsescu la cel de-al doilea și ultimul său mandat prezidențial. Mai ales că, după ce adevărații băieții deștepți ai sistemului s-au și lepădat de el, ”mirosind” că ”neamțul” va deconta în cele din urmă toate ”oalele sparte” ale pandemiei, și liberalii ”cu cap” s-au grăbit să îi urmeze.

Virgil Guran mai puternic decât Michael Schmidt și Gheorghe Mușat în afacerea IVECO
Michael Schmidt

Astfel că, deși mai este mult timp până la organizarea Congresului Partidului Național Liberal, deja ”măcelul” fratricid a început. Iar Iohannis se dovedește pur și simplu inapt să mai țină frâiele liberale în mână, acesta fiind tot mai izolat între zidurile Palatului Cotroceni. Astfel că, așa după cum avertizam cu puțină vreme în urmă, cine crede că alegerea președintelui PNL va fi o simplă formalitate se înșeală amarnic.

Gheorghe Mușat

Pentru că lui Iohannis îi va fi tot mai greu să își impună ”omul meu” la conducerea ”partidului meu” și implicit a ”guvernului meu”. Iar scoaterea pe tușă a președintelui este cel mai bine reliefată de gestul fără precedent al taberei Orban de zilele trecute. Atunci când apropiații fostului premier nu numai că au declinat orice ofertă de negociere din partea celor care se erijează în oamenii președintelui, dar chiar și-ar fi permis o aroganță greu de imaginat în urmă cu doar câteva luni. Și pe care, dacă o ”înghite”, Iohannis este scos definitiv din jocurile de culise ale viitorului guvern. Pentru că ”orbaniștii” au intrat la rupere, transmițând că ei nu fac niciun pas înapoi. Și dacă Iohannis nu îi sună să își asume clar o poziție, atunci mai bine ar face să își țină cu totul gura! Iar spre stupefacția iohanniștilor din sistem, de atunci zilele trec una după alta, însă Iohannis încă nu a pus mâna pe ”telefonul roșu”…

Schmidt și Mușat, umiliți de Guran

Pe 19 ianuarie dezvăluiam dedesubturile ”afacerii IVECO”. Una care a șocat întreg sistemul și a produs o nouă scindare la vârful Partidului Național Liberal. Și inclusiv un nou dosar ”pe armament” instrumentat de procurorii anticorupție în urma licitației pentru achiziția primelor sute de camioane militare dintr-un lot total de câteva mii. Licitație la care s-au înfruntat nu doar doi coloși europeni specializați în construcția de autocamioane precum MAN și IVECO, dar și două puternice grupări autohtone de influență. Și cum ofertele strict tehnice au fost relativ echilibrate, cu atât mai mult surprinde înfrângerea rușinoasă a ”oamenilor președintelui”, miliardarul ”fugar” de frica DNA, Michael Schmidt și avocatul Gheorghe Mușat. Cei care au susținut mai mult sau mai puțin din umbră oferta germanilor de la MAN. Asta în timp ce ”cartea câștigătoare” IVECO a fost trasă de cuplul Ludovic Orban – Virgil Guran.

Ciucă captivul lui Muniz

Adică de cei care, după ce că au avut ”tupeul” de a face lobby împotriva ”vântului” de la Cotroceni, nu doar că nu s-au udat pe pantofi, dar chiar au trecut acum la ”next level” al afacerii. Totul după ce Ludovic Orban tocmai ce s-a întâlnit cu delegația oficială a IVECO, stabilind ca viitoarea fabrică de camioane să fie construită de suedezi în Dâmbovița. Adică exact în fief-ul lui Virgil Guran, acesta fiind președintele PNL Dâmbovița! Interesant fiind și că, la aceeași oră în care președintele Camerei Deputaților se întâlneau cu conducerea companiei IVECO pe un contract de armament, ministrul Apărării se întâlnea cu David Muniz, ”fake” ambasadorul SUA la București.

Congresul PNL nu va ieși așa cum vrea șeful statului

Discuția axându-se tot pe domeniul înzestrării Armatei, obedientul general Ciucă neputând decât să dea noi asigurări că va respecta foaia de parcurs pe zece ani, semnată în octombrie anul trecut. Atunci când încă mai credea că va fi viitorul premier al României!

Ruptură Iulian Dumitrescu – Thuma Hubert!

Iată însă că în timp ce gruparea Vîlceanu zburdă nestingherită prin Palatul Victoria iar premierul Cîțu are și el propriile ambiții politice pe persoană fizică, o nouă ruptură spectaculoasă amenință unitatea partidului. Mai ales că este vorba despre doi dintre cei mai ambițioși ”lupi tineri” ai PNL-ului, Iulian Dumitrescu de la Prahova și Thuma Hubert. Cei care, atâta timp cât au stat spate în spate au format unul dintre cei mai pragmatici poli de Putere din cadrul partidului. Numai că, așa după cum susțin sursele noastre, liderul de la Prahova s-ar fi decis să se retragă discret din această alianță, alertat fiind de informațiile privind ”legăturile periculoase” dintre președintele CJ Ilfov atât cu patronul Oscar Downstream, Alin Niculae, dar mai ales cu clanul Vasiloi…

Ruptură între Iulian Dumitrescu și Thuma Hubert

Iar ”falia” se poate adânci oricând, mai ales ținând cont de faptul că atât Iulian Dumitrescu, cât și Thuma Hubert nu sunt chiar singuri pe ”strada sistemului”. Mai mult decât interesantă este însă și apatia cu care Klaus Iohannis asistă la apariția a tot mai multe noi aripi liberale, fenomen care se poate agrava, mai ales că mai este atâta vreme până la organizarea Congresului. Astfel că, la un anumit nivel al sistemului, deja se pariază că marea câștigătoare a Congresului va fi tocmai gruparea care va miza împotriva președintelui Klaus Iohannis!

Ultimele stiri

  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Exit mobile version