Cauta

Iohannis își execută omul de afaceri!

Aurelian Zaheu, administratorul CCIR

Catalogat nu cu până multă vreme în urmă drept cel mai bine poziționat om din anturajul prezidențial, Mihai Daraban a ajuns acum să deschidă ”lista neagră” a lui Iohannis. Una pe care s-ar mai afla și Michael Schmidt, cumnatul lui Romeo Usatîi dând chiar bir cu fugiții în Bavaria, de frica celor două dosare pe care le are la DNA. Iar prin noua ”execuție”, una pe care sursele noastre o consideră inevitabilă, în jurul șefului statului se creionează deja un adevărat ”hău” al colaboratorilor intimi. Unul  specific de altfel președinților aflați pe panta descendentă a celui de al doilea mandat.

Mihai Daraban prea apropiat de Patriarhul Daniel și miliardarul Iulian Dascălu

Revenind însă la Mihai Daraban, căderea acestuia în dizgrația prezidențială poate părea cu atât mai surprinzătoare, cu cât vorbim aici de președintele Camerei de Comerț și Industrie a României. De fapt, de chiar cel considerat drept ”omul de afaceri” al lui Iohannis. Până la vârful sistemului știindu-se foarte bine că oricine vrea să facă afaceri în ”Regimul Iohannis” ar face bine să aibă mai întâi o întâlnire de lucru cu Mihai Daraban și să semneze un protocol de colaborare cu CCIR. Iată însă că situația pare să se fi schimbat radical, Daraban nemaivând ”fir direct” cu șeful statului. Cel care nu poate uita ”ofensa” poziționării președintelui CCIR alături de miliardarul Iulian Dascălu și implicit de nașul spiritual al acestuia, Preafericitul Daniel.

Așadar, setea de răzbunare a lui Iohannis nu a fost potolită odată cu retrimiterea în Parlament a legii prin care 46 de hectare trec de la ROMEXPO la Camera de Comerț, spre folosința gratuită a miliardarului Iulian Dascălu. Iohannis fiind extrem de ”inflamat” și de faptul că i-a fost deconspirată ”casa conspirativă” de pe Splaiul Independenței, din chiar sediul CCIR. Acolo unde avea asigurat tot luxul atât de râvnit al întâlnirilor de taină cu principalii săi oameni de încredere din sistem. Și a cărei ”protecție informativă” trebuia asigurată de fostul șef al IPJ Constanța, încă influentul Aurelian Zaheu fiind în prezent chiar administratorul CCIR.

Numai că ”lovitura” prin care dezvăluiam locația secretă a oamenilor președintelui de la CCIR i-a făcut pe aceștia să se întoarcă la ”bomba” din cadrul ROMEXPO. Și pe Iohannis să nu mai aibă deloc încredere în președintele CCIR. Mihai Daraban riscând acum să fie ”executat” de șeful statului, în cadrul unei mai ample ”Operațiuni Zaheu” de repoziționare a factorilor de influență din oricum atât de limitatul anturaj prezidențial.

I-am mutat Sufrageria!

Biroul de lux din sediul Camerei de Comerț și Industrie a României i-a intrat cu siguranță la suflet șefului statului nu doar prin dotările de excepție ale acestuia, dar și pentru că aici a fost în campania de dinainte de ultimele alegeri prezidențiale ”Sufrageria lui Iohannis”. Găzduită cu bunăvoința președintelui Mihai Daraban și a administratorului Aurelian Zaheu în chiar sediul Camerei de Comerț și Industrie a României, edificiu impozant, dar destul de retras și cu mai multe căi de acces separate. Și unde, de fiecare dată când a fost nevoie, s-a constitut în cel mai mare secret ”celula de criză” formată din cei mai apropiați oameni ai președintelui, provenind de la vârful a diverse instituții și structuri.

Și au mutat Sufrageria înapoi în bomba ROMEXPO

Doar că identificarea ”Sufrageriei lui Iohannis” din sediul CCIR i-a afectat serios credibilitatea administratorului Aurelian Zaheu. Mai mult decât atât, se pare că la urechile prezidențiale ar fi ajuns și tot felul de alte șoapte informative despre ”alunecosul” Zaheu. Astfel că acum, în loc să-i fie reazem șefului său direct, omul care are încă destui ”ucenici” plantați în structuri cheie ale Ministerului Afacerilor Interne pare mai degrabă să îl tragă în jos după el pe Mihai Daraban. Cel a cărui legendare că este ”omul de afaceri” al președintelui Iohannis încă este una ”vandabilă” în multe mediii. Dar până când…?

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version