Cauta

Hopa, MRU s-a întors în țară! PE AI CUI BANI!

Așa arată acum MRU!

MRU fuge cu familia la Viena” titram ”lovitura” din 13 iunie 2019. În urmă cu aproape patru ani, atunci când dezvăluiam că fostul director al Serviciului de Informații Externe și premier al României a aplicat pentru o normă întreagă de profesor la una dintre cele mai prestigioase universități din Viena.

Iar după doi ani petrecuți în exilul auto – impus din ”Capitala Spionilor”, dinamica operativă devenea una de-a dreptul ”inflamabilă” pentru acesta. Astfel că, în ”lovitura” din 12 mai 2021, ”Dosar de trădare națională! MRU, azil politic în Austria” anunțam decizia curajoasă a singurei structuri contrainformative care mai funcționează cu adevărat în România zilelor noastre de a devoala public o operațiune externă ilegală desfășurată pe teritoriul național de către BVT – Biroul pentru Protecția Constituției și Combaterea Terorismului din Austria. Poziția fermă venită de această dată de la București ducând la anularea ”misiunii Arthur”.

Numai că, la sfârșitul anului trecut, prin ”coloana a cincea” petrolieră, BVT încerca din nou ”marea cu degetul”. Astfel că reacția vehementă, inclusiv a numeroși lideri politici după ”lovitura” din 22 noiembrie 2022, ”GUVERN OMV – UDMR, MRU PREMIER” oprea din fașă această nouă încercare a ”spionajului” austriac de a își securiza ”Colonia”.

Însă, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, iată că influenții susținători occidentali ai lui Mihai Răzvan Ungureanu îl trimit din nou pe acesta în țară. Acolo unde ”profesorul” MRU va preda un curs universitar de ”intell” și va coordona activitatea… Centrului Român de Studii Ruse!!!

”Diplomație și intelligence”

Astfel că, discret, doar atât cât ”să se știe că se știe”, propaganda operativă rămasă loială a ”strecurat controlat” informația despre faptul că ” fostul prim – ministru Mihai Răzvan Ungureanu, fost director al Serviciului de Informații Externe, va susține cursul DIPLOMAȚIE și INTELLIGENCE la Facultatea de Științe Politice a Universității București, începând din toamna acestui an. Cursul este inclus în masterul de relații internaționale”.

Totodată, profesorul Mihai Răzvan Ungureanu susținând tot la Universitatea București, dar în cadrul programului de master al Facultății de Istorie, și cursurile ”Stat, autoritate, reformă” și ” Emergența statelor naționale în Europa”.

Apără Oceanul Arctic!

Tot de la București, Mihai Răzvan Ungureanu urmând să coordoneze și activitatea ”Centrului român de studii ruse”, al cărui președinte este!

Și chiar dacă nici măcar inițiații sistemului par să nu aibă habar de existența unui astfel de Centru, uite că el totuși există! Astfel că, pentru a da o mână de ajutor profesorului Mihai Răzvan Ungureanu, anunțăm public cu ce se ocupă acest Centru, ce echipă de conducere are și mai ales ce ”donatori”.

”Un proiect științific deosebit de altele contemporane, al cărui titlu sună astfel: „Interdisciplinary Research on Russia’s Geopolitics in the Black Sea and the Arctic Ocean” sau, în limba română, ”Cercetare interdisciplinară asupra geopoliticii Rusiei în raport cu spațiul pontic și cu zona arctică”.

Proiectul este generos finanțat prin mecanismul Financiar SEE (Spațiul Economic European, adică Islanda, Liechtenstein și Norvegia) – partenerul nostru fiind Institutul Fridtjof Nansen din Oslo – România completând fondurile necesare pentru desfășurarea sa. Universitatea din București este gazda primitoare a intreprinderii noastre. După cum știm, este un proiect unic în țară și de bun augur.

De ce Norvegia și România, vă puteți întreba? Chiar dacă țările se află la extremitățile geografice ale Alianței Nord-atlantice și ale Uniunii Europene (Norvegia fiind asociată acesteia), experiențele lor – în ceea ce privește relațiile bilaterale cu Federația Rusă – sunt parțial compatibile și invită la analize comparative. În multe situații interesele generale se suprapun, iar gradul de sensibilitate strategică este îndeobște asemănător. În plus, investigația comparative care implică Norvegia și România, pe de-o parte, și Federația Rusă, pe de altă parte, este fără precedent; credem, așadar, că deschidem, din acest punct de vedere, o cale nouă și încă neexplorată a studiilor de caz.

Proiectul, măcar pentru durata următorilor trei ani, se concentrează asupra următoarelor direcții de studiu:

„Retorica politică în arealurile pontic și arctic” (cu trimitere la modul de reflectare în Rusia a evenimentelor interne din Norvegia și România).

„Instrumentele geopolitice folosite de Rusia în relațiile cu Norvegia și România” (cu trimitere la modul în care relațiile bilaterale au fost și sunt subiect al apartenenței Norvegiei și României la NATO și UE)

„Resurse naturale și geografie” (cu referire la disputele politice asupra delimitării spațiilor de exploatare economică națională în arealurile Mării Negre și al Oceanului Arctic),

„Novorossiya, regiunea Odessei și chestiunea minorităților naționale în Sudul Ucrainei” (cu trimitere la raporturile dintre comunitățile minoritare etno-lingvistice din Sudul Ucrainei și Federația Rusă),

„Conflictul înghețat din Transnistria și interesul OSCE” (cu privire la evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și entitatea transnistreană, din perspectiva implicării OSCE),

„Politica actuală a Rusiei față de vecinii săi est – europeni din perspectivă istorică” (cu referință la evoluția istorică a intereselor Imperiului Rus și, mai târziu, a URSS și a Federației Ruse față de vecinii politici imediați din Estul Europei).

Toate aceste axe de cercetare academică sunt asumate de cei care suntem astăzi, alături de mine, participanți activi în realizarea proiectului : Dnii Profesori Marius Diaconescu (Facultatea de Istorie), Radu Carp și Armand Goșu (Facultatea de Științe Politice) – sub egida Universității din București. Nouă ni se adaugă colegii norvegieni – experți incontestabili în materia preocupărilor noastre.

Ambiția noastră nu se oprește aici. Dorim, prin angajarea doctoranzilor de prim an și a celor care și-au susținut teze de doctorat în ultima vreme, să creștem o generație de experți, de conștiințe academice care să fie departe de considerații ignorante, de concluzii lipsite de sens și de argumentație, de contracte subterane cu politicile locale. Ne dorim să punem bazele unei cunoașteri autentice a relațiilor dintre Federația Rusă și restul lumii, lipsită de dependențe și de condiționări. În ce măsură vocea înțelepciunii noastre va fi auzită… nu depinde de noi. Însă e nevoie acută de cunoaștere și de sens.

Interdisciplinaritatea este conceptul nostru de acțiune metodologică. Suntem laolaltă istorici, specialiști în științe politice, geografi… așa se cuvine când avem, ca obiect de studiu, o civilizație și o națiune.

Și sperăm – cât ne vor îngădui vremurile – să construim un centru de studii consacrat Rusiei. Țările dimprejur au așa ceva de ani de zile; e timpul să admitem că și pentru noi este nevoie de asemenea instituții. Cum altfel se poate corect interpreta o lume și o prezență politică mondială familiare nouă: Astfel vom înțelege mai mult din prezent, așa vom fi mai pregătiți pentru a înțelege mai mult în viitor.

Acest proiect e îndrăzneț, desigur. Dar se poate aspira oare la mai mult tăcând? Per angusta ad augusta.

Prof.univ.dr. Mihai Răzvan Ungureanu”.

O fi rău…?

Și uite cum din toate aceste ”bla – bla”-uri despre ”retorica politică în arealurile pontic și arctic”, un fost șef al Guvernului României și al Serviciului de Informații Externe are asigurată ”pâinea cea de toate zilele”… Din ”generoasa donație financiară a statelor donatoare Norvegia, Islanda și Liechtenstein”…

Astfel că având ”spatele financiar” asigurat de noii săi ”donatori”, MRU își poate vedea de propriul său ”proiect de țară”. Unul pus la cale la ”Café Schwartzenberg” din Viena, mai cunoscută și drept ”Cafeneaua Spionilor”, după cum susțin sursele noastre. Unele care nu pot uita că, la fel cum ”donatorii” din Norvegia, Islanda și Liechtenstein finanțează studiul românului Mihai Răzvan Ungureanu asupra influenței rusești la Oceanul Arctic, tot la fel și soția acestuia, medic anestezist de profesie,  a primit câte 7.000 de euro pe lună, de la… OMV!

Pentru o încă inexplicabilă prezență a anestezistei în Consiliul de Administrație al companiei petroliere austriece!

Ultimele stiri

  • „Gollum”, de la NATO la Cotroceni
  • Dumitru Sechelariu candidează din nou la Primăria Bacăului. Problemă: fostul edil a murit în urmă cu 11 ani! Gafă mare în Moldova
  • Isterie totală. Peste 19.000 MW din fotovoltaice, pregătiți să dezechilibreze rețelele
  • Produsul pe care Mega Image l-a retras de la vânzare deoarece conţine pesticide! Cum vă primiţi banii înapoi
  • Veşti foarte bune pentru fermieri. Autorităţile le-au mai „relaxat” obligaţiile. Sprijin financiar suplimentar
  • Au inventat semaforul cu patru culori. Pentru ce maşini va fi special introdusă nuanţa alb
  • A murit miliardarul de pe Wall Street. A lăsat în urmă o avere estimată la 31 de miliarde de dolari
  • Poza Zilei
  • A început participarea la reconstrucția Ucrainei. Pod peste Tisa cu banii României
  • Bomba Atomică i-a plesnit drept în freză pe domnii Platon și Aristotel
  • Exit mobile version