Cauta

”Hopa Mitică” în raportările contabile ale Euroins

Iată că ”saga” neregulilor constatate de către ASF la Euroins pare una fără de sfârșit, cel puțin până ce procurorii nu vor trage linie finală unui dosar absolut halucinant. Fie și doar din prisma faptului cum se lasă structurile statului român călcate în picioare de către o companie bulgărească.

Probele de la pagina 45 a Procesului Verbal de Control

Una care își permite absolut orice, sub chiar privirile neputincioase ale mai-marilor Autorității de Supraveghere Financiară, în frunte cu Elena Doina Dascălu, Cristian Roșu, Gabriel Grădinescu, Ștefan Daniel Armeanu, Jozsfef Birtalan, Ioan Gheorghe Țară și Aura Gabriela Socol. Iar în episodul de astăzi scoatem la iveală cum face societatea de asigurări Euroins ”Hopa  Mitică” în raportările contabile, așa după cum reiese din gravele abateri constatate și ”contabilizate” la pagina 45 din Procesul Verbal de Control cu nr. 37 din 10.01.2020, redactat de către chiar ASF.

Niciun leu investit în titluri de stat din România!

Dar să vedem ce a mai descoperit echipa de control a ASF la Euroins : ” Începând cu anul 2018 societatea a investit și în titluri de stat, structura acestora la data de 30.09.2018 fiind următoarea :

Obligațiuni de stat – Franța: 46.815,42 (mii de lei) – 21,82 %

Obligațiuni de stat – Irlanda : 50.658,42 (mii de lei) -23,61%

Obligațiuni de stat – Italia : 46.387,96 (mii de lei) – 21,62%

Obligațiuni de stat – Italia 2: 7.260,26 (mii de lei) – 3,38%

Obligațiuni de stat – Portugalia : 7.010,62 (mii de lei) -3,27 %

Obligațiuni de stat  – Spania :  49.332,20 (mii de lei) – 22,99 %

Obligațiuni de stat – Spania 2 : 7.082,02 (mii de lei) – 3,30 %.

Referitor la obligațiile corporative s-au constatat diferențe între valorile raportate în macheta  S 06.02.01 (conform Regulamentului nr. 2450/2015) și valorile raportate în registrul activelor transmis conform Anexei 1 la Norma nr. 38/2015 pentru data de 30.09.2018. Astfel, în macheta S 06.02.01 transmisă la data de 30.09.2018 societatea a raportat investiții în obligațiuni în societatea Sisteme Logistice Specializate în valoare de 1.266.955,70 lei, în timp ce în registrul activelor pentru aceeași dată, valoarea contabilă a acestor investiții este 0 (figurează cu sold inițial, la începutul anului, și sold final 0). Diferențe s-au constatat și în raportările transmise în anul 2017, fiind sesizate societății, care a transmis ulterior raportări rectificate”.

De reținut astfel că niciun ban colectat de către Euroins în România de la cele peste două milioane de șoferi români în baza tichetului RCA nu sunt investiți în titluri de stat din România!

Bulevardul Christopher Columbus 43, Sofia, Bulgaria…

De asemenea, așa după cum am dezvăluit într-un episod anterior, 95 % din banii societății Euroins sunt scoși din România, iar acum aflăm și că o mare parte dintre aceștia sunt investiți în titluri de stat  din alte țări, mai puțin România! Iar la acest aspect care nu preocupă absolut deloc autoritățile române se adaugă faptul că există diferențe semnificative între raportările firmei Euroins. Unde, cu titlu de exemplu, societatea Sisteme Logistice Specializate în care Euroins România a raportat investiții în obligațiuni în valoare de 1.266.955,70 lei, aceste investiții figurează în registrul activelor pentru aceeași dată cu valoarea ZERO!!!

Și uite cum se naște firesc întrebarea ce are în comun grupul Eurohold, patronat de magnatul bulgar Assen Milkov Christov – din care face parte  Euroins- și firma Sisteme Logistice Specializate? Cea în care Euroins investește milioane bune din banii șoferilor români, bani care însă nu se regăsesc în registrele activelor firmei. Ce-i drept, acționarii bulgari ar putea spune că doar sediul comun din Bulevardul Christopher Columbus 43, Sofia, Bulgaria. Numai că procurorii români se pare că au descoperit deja mai mult decât atât…

Oricum cert este că niciunul dintre membrii Consiliului ASF nu au considerat a fi ceva în neregulă cu aceste tranzacții între firmele cu aceeași adresă. De asemenea, nici faptul că echipa de control a ASF a descoperit probleme dintre cele mai grave în raportările găsite la Euroins tot nu i-a convins pe membrii Consiliului ASF să ”transfere” toate aceste ”operațiuni” către instituțiile în a căror sferă de influență intră, precum Parchet, ANAF și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Astfel că pentru modul în care au gestionat aceste informții identificate de către echipa de control a ASF și faptul că nu au sesizat instituțiile specializate din România pentru toate neregulile identificate la societatea Euroins, așa cum aveau obligația conform legii, membrii Consiliului vor da cu subsemnatul mult mai curând decât se așteaptă…

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele”. Începe marea curățenie!
  • Turcescu și Gușă s-au luat la trântă cu un monstru pervers și ticălos
  • Cum riscă bucureștenii să plătească amendă chiar dacă au plătit parcarea prin SMS
  • Noua politică a UE. Populația, forțată să cumpere mașini electrice de mici dimensiuni
  • Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit, după ce ar fi mâncat pește
  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Ce nu face politicianul ca să rămână în funcție: doamna Ursula bate palma cu dreapta dură
  • Bătăliile electorale, între ciomege și drone
  • Exit mobile version