Cauta

Hăpău, îngropat de Botoș la Corbeanca!

Hăpău, tocmai pe ăștia v-ați găsit să îi furați” era întrebarea legitimă pusă comandantului Direcției Generale de Informații a Armatei pe 31 mai, anul trecut. Atunci când avertizam că aroganța extremă a șefilor serviciului secret al Ministerului Apărării Naționale de a băga mâna ”până la umăr” în ”fondurile operative de război” puse la dispoziție de temutele Forțe pentru Operații Speciale ale US Army va costa scump .

Hăpău Și tu Ilie

Și, ghinion, uite că avertismentul de anul trecut se adeverește acum, când US Army a decis să se lepede de colaborarea cu DGIA-ul generalului Marian Hăpău. Și chiar dacă soarta pe persoană fizică a generalului Hăpău chiar că aproape nu mai contează la acest nivel, lovitura este una cruntă pentru FOS! Forțele Speciale ale Armatei Române, trupe de elită care s-au remarcat în toate teatrele internaționale de operațiuni și și-au câștigat atât respectul partenerilor strategici americani, dar și al ”consilierilor” militari ai GRU urmând a fi retrase din cel mai ambițios proiect desfășurat în această parte a lumii. Și pentru ce? Pentru că niște generali de carton au ”ciordit” fondurile în dolari din care se asigurau instruirea trupelor speciale ale Armatei ucrainene de către Forțele pentru Operații Speciale ale Armatei Române. Generalul Sima sperând până în ultima clipă că, dacă generalul Gherghe și-a asumat vina deturnării fondurilor operative în dolari, atunci fostul număr doi va reuși să ”scape urma” DGIA… Numai că se pare că s-a cam ”atrofiat” și ”creierul” DGIA, dacă acesta a uitat că generalul Ilie Botoș încă joacă pe mâna americanilor, mai ales dacă vrea să își păstreze ”afacerea africană”.

FOS nu mai derulează programul comun cu Forțele Speciale ale US Army

Așa că proiectul de la Corbeanca va fi ”îngropat” cu tot cu visul generalului Marian Hăpău de a rămâne în fruntea DGIA mai mult decât ”nemuritorul” Lucian Pahonțu la SPP…

Nu e Gherghe… Nu e Sima…

După cum dezvăluiam în exclusivitate imediat după arestarea generalului Iulian Cristi Gherghe, acesta s-a trezit rapid din șocul decăderii și le-a propus procurorilor militari un Acord de Recunoaștere a Vinovăției reciproc avantajos. Conform căruia generalul ar fi urmat să nu facă nicio zi de pușcărie, beneficiind de clemența unei pedepse cu suspendare. Ceea ce s-a și întâmplat de altfel, fostul adjunct al Direcției Generale de Informații a Armatei fiind trecut în rezervă și… cam atât. Acesta fiind ”condamnat exemplar” să dea două luni de zile cu mătura prin Școala din Cornetu. Numai că ”ARV”-ul nu s-a făcut oficial, prin intermediul instanței de judecată, ci în urma promisiunilor deșănțate ale generalului Marian Hăpău. Panica de care acesta a fost cuprins fiind pe deplin explicabilă de ”autodetonarea” generalului Gherghe. Cel care, încă din prima noapte de arest a susținut că poate da toate informațiile necesare probării unei alte tranșe delapidate din ”fondurile operative de război”, dar de această dată în cuantum mult mai mare. Fiind vorba de 480.000 dolari, bani care ar fi intrat în posesia ”superiorului ierarhic”.

La Corbeanca trebuia instruită Armata ucraineană împotriva ofensivei ruse

La acel moment generalul Gherghe fiind ”numărul doi” din DGIA! Cum însă Gherghe a rămas totuși în libertate, generalul Hăpău s-a putut concentra pe ”liniștirea” generalului Sima. Șeful ”SIE din DGIA” fiind la un pas să clacheze, după ce am dezvăluit cum făcea plata cu cardul operativ, în vizitele oficiale de peste Ocean. Cele în cadrul cărora mai mulți demnitari români și în special politicienii care s-au perindat vremelnic pe la conducerea Ministerului Apărării Naționale s-au ”dedulcit” la tot felul de ”suveniruri” cumpărate de oamenii generalului Sima din magazinele de fițe din SUA. Asta că să mai liniștească hormonii amantelor nemulțumite că nu au putut fi cooptate în delegațiile oficiale de peste Ocean. Dar uite că până la urmă și generalul Sima a ajuns la concluzia că, dacă o ia și el pe urmele generalului Gherghe, chiar că ”grupul infracțional organizat” este ca și identificat.

Operațiuni cu ”acoperire totală”

Revenind la victimele colaterale de la Forțele pentru Operații Speciale ale Armatei Române, trebuie subliniat că profesionalismul militarilor, manifestat în cele mai sordide ”văgăuni teroriste” ale lumii i-a făcut pe omologii americani să propună o nouă colaborare strict secretă. Și astfel a fost pus pe hârtie planul ca, pe dolarii partenerilor strategici, în perimetrul Buftea – Corbeanca să se pună bazele unei unități militare secrete. Și unde, sub ”paravanul” Centrului Operațional NATO, ar fi urmat să staționeze trupe ale temutelor Forțe pentru Operații Speciale ale US Army. Aceștia urmând nu doar a se antrena alături de militarii români din FOS, dar și să asigure instruirea paramilitară specifică unui război de gherilă membrilor unor alte armate. Și inclusiv de a se asigura astfel baza comună de lansare a unor misiuni sub ”acoperire totală”. Fiind vorba de vârful de lance al ”lanțului” de centre operaționale pentru conectarea comandamentului NATO pentru forța de reacție rapidă cu forțele naționale. Acesta fiind practic planul pentru implementarea Forței de Reacție Foarte Rapidă a NATO, așa-numita ”very high readiness joint task force” – VJTF. La adăpostul căreia militarii din Forțele pentru Operații Speciale ale Armatei Române și cele Americane i-ar fi instruit și pe ucraineni.

Numai că, în ciuda încrederii acordate de partea americană FOS din România, baza secretă de instrucție paramilitară de la Corbeanca nu se va mai face! O lovitură dură pentru FOS, confirmată de chiar prestigiosul New York Times. Publicația în care ”intelligence”-ul american a avut grijă să disemineze ”scurgerea controlată” a informației că US Army și CIA ar putea instrui trupe paramilitare ucrainene în România! Acest anunț însemnând practic îngroparea proiectului de la Corbeanca! Pentru că, dacă tocmai CIA a anunțat că va face această bază în România, atunci sigur s-a renunțat la planul inițial și unitatea va fi relocată într-un alt stat aliat.

Vinovăția pentru această ”întoarcere a armelor” de către americani nerevenind în niciun caz FOS! Ci șefilor DGIA, cei care s-au oferit, cu obediența caracteristică, să asigure ”pregătirea terenului” pentru instalarea viitoarei baze de la Corbeanca. Din punct de vedere contrainformativ, bineînțeles… Numai că, de luni de zile, americanii sunt intoxicați cu tot felul de rapoarte privind ”rezidențele” GRU de la Corbeanca. Și care ar fi apărut ba lângă pădure, ba lângă lac, ba în dreapta complexului și tot așa… Astfel că până la urmă s-au prins și americanii de ”valoarea informativă     ” a documentării DGIA și au apleat la o ”sursă alternativă” îndelung exersată de-a lungul anilor. Și uite cum US Army și CIA nu vor mai face baza de la Corbeanca… Iar Hăpău ”înfige ace” în ”păpușa” generalului Ilie Botoș… Fostul procuror militar, șef al DGIA și ”părinte” al constituirii FOS din România păstrându-și în schimb ”afacerea africană”… Cea subcontractată de la americani și prin care asigură instruirea paramilitară a trupelor guvernamentale din statele pro-americane din Africa…

Ultimele stiri

  • Vrea Emmanuel Macron să preia controlul Uniunii Europene ?
  • Ucraina poate să facă mai mult cu mai puțin. O strategie pentru a supraviețui Rusiei
  • Cum a ajuns lumea să aibă datorii de 315 trilioane de dolari
  • Biden strică tranziția ecologică pentru a ține în frâu China?
  • Sondaj Sociopol: Firea îi suflă în ceafă lui Nicușor Dan
  • Dan Tocaci, periculosul Dan Tocaci
  • Dani Mocanu dezvăluie cum a făcut 600.000 de dolari pe TikTok!/„Așa mi-a spus doamna de la ANAF”
  • Noi amănunte în cazul morții Raisei, copila de 2 ani din Dolj. Cine e principalul suspect/Ce povestește bunica fetiței – VIDEO
  • AUR, Smirnă și Tămâie. Magia prin care libanezul Murad se vrea împărat la Mangalia, să-și bage calul troian în Primărie
  • Firea ajunge la 4 procente în spatele lui Nicușor Dan, iar Piedone coboară pe locul 4 și s-ar putea retrage din cursă
  • Exit mobile version