Cauta

Gîrbovan – Hăineală, ”meciul secolului”!

Prin nominalizarea Danei Gîrbovan drept ministru al Justiției, ”Jihadul” pentru Justiție trece deja la ”next level”. Cel al confruntării finale între ”judecători” și ”procurori”… Pentru că Dana Gîrbovan, impetuoasa președintă a Uniunii Naționale a Judecătorilor din România știe foarte bine că, dacă ”reușește ”să sară gardul” Cotrocenilor, atunci principalii săi adversari vor fi foștii piloni de bază ai ”Republicii procurorilor”…

Și dacă tot a declarat că prioritatea posibilului său mandat în fruntea Justiției ar fi tocmai ”resetarea” activității organelor de  anchetă în ceea ce privește situații precum cea de la Caracal, se poate spune că Dana Gîrbovan a intrat deja în ”conflict deschis” cu Oana Schmidt Hăineală! Fie și pentru simplul fapt că aceasta este șefa de facto a DIICOT, structură care continuă să se împleticească cu ancheta de la Caracal, în ciuda asumării pe persoană fizică a acestui caz de către naivul Felix Bănilă. Cel care nici măcar nu bănuiește cât de aproape este să plătească fix cu propria funcție această girare a anchetei, făcând astfel culoar pentru râvnitul post de procuror șef al DIICOT…

Totul sau nimic

Nominalizarea la Justiție și trecerea fără probleme prin furcile caudine ale Cotrocenilor a Anei Birchall a reprezentat soluția de compromis a greu încercatei coabitări nevăzute între Palate. Numai că apropierea vertiginoasă a alegerilor prezidențiale și intrarea în campanie a premierului au obligat-o practic pe Viorica Dăncilă să deschidă un nou ”front” în războiul mocnit cu Klaus Iohannis. Iar prin propunerea Danei Gîrbovan, Dăncilă nu a încercat decât să împuște doi iepuri dintr-o lovitură.

Odată cu ejectarea Anei Birchall a încetat și coabitarea pe Justiție între cele două Palate

Pe de o parte, a închis astfel gura, cel puțin momentan, ”fundamentaliștilor” din propriul partid, cei care erau gata ”inflamați” de ”amputările” aduse de Ana Birchall modificărilor Codului penal… Pe de altă parte, îl obligă astfel pe șeful statului să ia o poziție tranșantă, Iohannis fiind acum între ciocan și nicovală. Din moment ce adepții săi au sărit deja urlând ca din gură de șarpe că președintele nu o va accepta pe Gîrbovan. Pe de altă parte, ținând cont de statutul de magistrat al acesteia, Iohannis va fi obligat să motiveze extrem de întemeiat de ce refuză tocmai el numirea unui judecător în fruntea Ministerului Justiției, nemaiputând să scape doar cu deja tradiționalul ”no comment”. Oricum, deja se pare că ”meciul secolului” a și început, acesta purtându-se în subteranele Justiției între judecătoarea Dana Gîrbovan și procuroarea Oana Schmidt Hăineală …

Ultimele stiri

  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Exit mobile version