Cauta

Dovada tradarii lui Fifor e in computerul MApN!

Declansarea ”Razboiului Generalilor” pentru preluarea conducerii marelui stat Major al Armatei Romane a picat cum nu se poate mai prost. Si nu neaparat din cauza preluarii Presedintiei Consiliului Uniunii Europene de catre tara noastra, cat mai ales datorita faptului ca astfel iar s-a amanat sine die ”inchiderea cercului” in ceea ce priveste ”golurile” oricum extrem de ingrijoratoare ale pregatirii cadrelor militare romanesti pentru adaptarea la noile categorii de armament intrat in dotarea Armatei. Iar astazi suntem in masura sa facem noi dezvaluiri cu privire la adevaratul tradator al Armatei Romane, cel care, cu sase luni in urma a blocat procedurile aflate in plina derulare pentru aducerea in tara de la Bruxelles a generalului Dumitru Scarlat, reprezentantul militar al Romaniei la NATO si Uniunea Europeana urmand inca de atunci a-si relua postul de sef al Statului Major al Fortelor Terestre. Indeplinind astfel toate conditiile pentru preluarea ”fara turbulente” a mandatului de la generalul Ionel Ciuca, incepand cu data de 1 ianuarie 2019.

Numai ca, din dorinta de a-l ”paradi” pe Liviu Dragnea intr-o perioada in care chiar credea ca el va fi viitorul premier al Romaniei,  Mihai Fifor a tradat coalitia de guvernare, fara a se gandi insa ca astfel nu face decat sa arunce Armata Romana intr-o criza majora, de care chiar nu avea nevoie mai ales acum, cand existau semnale fatise ca reluarea programului de inarmare putea fi un ”as” bine jucat de catre autoritatile de la Bucuresti.  Si in vara, pe cand se credea ”mare jucator” pe piata globala a securitatii si ”unic canal de comunicare” al Pentagonului, Mihai Fifor a facut un gest ”sinucigas” nu doar pentru cariera sa, dar pentru intreaga Armata Romana. Astfel ca  a blocat pur si simplu desfasurarea procedurilor pentru revenirea generalului Dumitru Scarlat in fruntea Statului Major al Fortelor Terestre, post pe care il detinuse cu succes pana in data de 18 aprilie, cand fusese trimis ca reprezentant militar al Romaniei pe langa NATO si UE. Insa ceea ce nu stie Mihai Fifor si de aceasta data ”paranoia” sa din ultima vreme chiar ca are de ce sa fie ”alimentata” este ca operatiunea de stergere a urmelor a esuat, informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra aratand ca in computerele Directiei de Personal din cadrul Ministerului Apararii Nationale se regasesc documentele care demonstreaza ca procedurile se aflau in plina desfasurare in ceea ce priveste cele trei-patru ”rotiri” obligatorii de posturi pentru indeplinirea formalitatilor legale privind instalarea generalului Scarlat in fruntea Fortelor Terestre, pentru ca astfel acesta sa poata prelua ulterior fara probleme sefia Statului Major General al Armatei Romane! Iar din momentul aparitiei acestei dezvaluiri, cu siguranta nimeni nu va fi atat de incostient ca sa riste totul si sa incerce sa stearga dovezile din computerele Directiei, doar pentru a-i scapa astfel pielea unui Mihai Fifor care astfel a refuzat inca din lunile septembrie –octombrie a refuzat  sa faca aceasta propunere in Consiliul Suprem de Aparare al Tarii, pentru a nu mai fi nevoie de ”mascarada” de sedinta din 28 decembrie! Si dand astfel prilejul generalului Ciuca sa joace ”la rupere”, acesta acceptand, cu o incapatanare demna de o cauza mai buna, doar o singura varianta de inlocuitor. Ceea ce nu a mai fost cazul insa…

Procedurile aducerii lui Scarlat, blocate din iulie!

Tocmai tinand cont de miza uriasa reprezentata de catre conducerea Armatei Romane si mai ales pentru a se evita ”tigania” politica si pe un segment atat de sensibil, inca din uma cu sase luni s-a luat decizia ca viitorul sef al Statului Major General sa fie generalul Dumitru Scarlat. Iar in acest sens chiar au fost demarate procedurile legale pentru ca acesta sa poata fi adus in timp util inapoi la conducerea Statului Major al Fortelor Terestre, post ocupat de acesta intre 2014 si 18 aprilie 2017. Mai mult decat atat, viitoarea nominalizare a fost salutata inca de atunci de principalii parteneri externi ai Romaniei, ceea ce este si normal atata timp cat Scarlat este tocmai reprezentantul militar al tarii noastre pe langa NATO si UE si, drept urmare, omul cel mai racordat la centrele de comanda ale acestora. Iar cum la Directia de personal din MApN deja fusesera intocmite documentele privind cele trei –patru miscari de cadre necesare, lucrurile erau in grafic, urmand ca la prima sedinta a CSAT din toamna anului trecut, imediat dupa intoarcerea din vacanta, fostul ministru al Apararii sa ridice aceasta problema a nominalizarii in cadru oficial, in fata presedintelui Romaniei si a celorlalti factori decidenti. Numai ca, fara nicio explicatie, Mihai Fifor nu doar ca a blocat drumul firesc al procedurilor in ceea ce il priveste pe generalul Scarlat, dar a refuzat astfel si nominalizarea acestuia in CSAT, in urma cu trei-patru luni, asa cum era prevazut. Mai mult chiar, s-a facut astfel tot posibilul ca sa nu fie parcursa nicio etapa procedurala, punandu-l drept urmare in fata unei misiuni imposibile pe inlocuitorul sau, care intamplator s-a nimerit a fi Gabriel Les. Cel care, in ciuda oricaror intentii onorabile nu a mai avut ce face, nefiind indeplinite ad litteram conditiile aducerii lui Scarlat in fruntea Armatei Romane, noul ministru fiind practic obligat sa  mearga pe o ”mana moarta”.

Ciuca, ”paradit” de Iohannis

Pe 4 decembrie 2018 dezvaluiam in exclusivitate planul presedintelui Klaus Iohannis de a se baricada ”pe linia Ciuca” si de a forta ramanerea acestuia in fruntea Armatei Romane pentru inca un an, unul electoral, a generalului considerat cel mai ”iohannist” din intreg sistemul. Iar ”intrarea la rupere” a lui Iohannis a fost favorizata si de ”scutcircuitul” procedural produs de Mihai Fifor inca din vara anului trecut, Gabriel Les prezentandu-se astfel in CSAT doar pentru a pleda o cauza pierduta din start. Pentru ca, insist, propunerea generalului Dumitru Scarlat trebuia sa aiba loc in CSAT in lunile septembrie-octombrie, ci nu doar pe 28 decembrie, cand nu mai era timp de dres busuiocul legislativ ”matrasit” cu buna stiinta de catre Mihai Fifor. Drept urmare, ”neamtul” a castigat ”blitzkrieg”-ul din CSAT, insa a facut apoi o eroare uriasa, prin  care pur si simplu ii poate ”paradi” tocmai el, definitiv, cariera generalului Ciuca. Pentru ca decretul de  prelungire a mandatului acestuia a fost pur si simplu ”scris pe genunchi”, initiatii sistemului neavand oricum prea mari pretentii de la un presedinte al Romaniei care a inghitit fara sa clipeasca umilinta ca sa-i fie ”decapat” de catre DNA un consilier pe probleme de securitate precum George Scutaru, cel care de altfel a si fost achitat apoi. Iar prin trimiterea in instanta a spetei decretului prezidential, generalul Ciuca are acum toate sansele sa piarda nu doar sefia Statului Major, dar si aproape jumatate din pensia cu care ar fi iesit onorabil de pe scena militara, daca ar fi renuntat la timp la conditia pusa pentru retragerea  sa.

Obsesia Petrescu

Pentru ca toate incercarile mai mult sau mai putin tardive de a gasi o solutie de compromis pentru ca Armata Romana sa nu fie atrasa in aceasta ”mocirla” de interese transpartinice  tocmai acum, cand Marea Neagra ”geme” de tehnica militara ruseasca iar fortele noastre armate sunt pur si simplu ”in fundul gol” pe acest flanc s-au lovit ca de un zid de incapatanarea lui Ciuca. Acesta refuzand orice negociere si incercand sa-l impuna la conducerea Statului Major cu orice pret, de parca functia s-ar fi predat ”pe persoana fizica”, pe generalul maior Daniel Petrescu, comandant al Comandamentului Multinational de Divizie Sud-Est – HQ MNDSE. Obsesie care dincolo de cariera ”pe val” a generalului Petrescu nu a facut decat sa adanceasca si mai mult criza provocata de Fifor si prelungita de Iohannis…

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version